Dark Wings

8. Sentimente nescrise

Edward pov

Mă îndreptam spre facultate mai lipsit de entuziasm decât de obicei. Nu eram obișnuit cu atenția îngerilor ce mă urmăreau, unii confuzi, alții geloși pe aspectul meu fizic. Știam că sunt atrăgător, nu trebuia să îmi spună nimeni. Mai ales un înger. Un înger care ar putea să moară în sabia mea. Mâinile mele pătate de sânge angelic aducându-le la gură și pipăind cu limba lichidul roșu. Da, îmi doream asta. Dar ce nu voiam era un război în rai. Nu dacă eram doar eu cu sora mea contra miilor de îngeri. Unde era corectitudinea în asta?

Un obstacol mi-a apărut în drum, deja enervat de prezența acestuia.

- Bună, frate! mă saluta Natalie indiferentă.

- Ce vrei? o întreb eu.

- Trebuie să vreau ceva ca să vorbesc cu tine? Nu pot să îmi salut fratele?! spune aceasta și clipește de două ori rapid.

Acesta era semnalul! Eu și cu Nat ne-am creat propriul nostru limbaj codat pentru momentele când suntem prinși întro conversație în public. Era riscant, mai ales dacă deja mi se oferea atenție. Dar îl învățasem rapid: un tușit forțat înseamnă să mă retrag, făcutul cu ochiul să fac o mutare, iar clipitul de două ori rapid însemna că este singură,

- Ba da, poți. spun eu luând-o în brațe.

Aceasta își adăpostește capul pe umărul meu, apropiîndu-se de urechea mea și șoptindu-mi:

- Este în cameră.

Bingo! Îmi dau drumu din îmbrățișare și îi sărut ambii obraji. Natalie mă privește cu un rânjet acoperindu-i chipul. Se întoarce cu spatele la mine, fața fiindu-i orientată spre direcția facultății și pleacă într-acolo. În partea aceasta a planului eu eram cel care trebuia să o ucidă pe Katelyn. Tot ce trebuia să facă Nat era să se comporte ca și cum nu s-ar întâmpla nimic, să ducă o viață normală de student la facultate.

Îmi mut privirea de la intrarea clădirii din fața mea la căminul ce urma să găzduiască trupul neînsuflețit al lui Kate și pornesc spre destinație.

~~~

Stau și mă holbez la ușa ce mă despărțea pe mine de fiica lui Dumnezeu. Nu știam clar de ce nu găseam curajul să o deschid... poate pentru că nu m-am gândit suficient la plan. Poate că mai trebuia lucrat. Dacă cineva mă vedea ieșind din camera ei după ce o înjunghiam? Dacă nu aveam timp să ies din rai înainte să își dea seama ceilalți îngeri? Simțeam cum pumnalul din buzunarul interior al gecii pulsa odată cu inima mea. Transpirația curgea încet pe fruntea mea, pe braț, ajungând pe palme. Pun mâna hotărât pe clanța ușii, lăsând-o să se odihnească acolo pentru câteva momente. Oare să bat la ușă? Normal că da, idiotule!

Chiocăn ușor în ușă așteptând un răspuns. Un moment de liniște. Nimic. Mai bat odată, de data asta puțin mai tare. Din nou. Liniște. Decid să deschid ușa, gândindu-mă că este și camera Nataliei, nu doar a ei. Intru în încăpere și o caut cu privirea. Nu putea fii de nevăzut, ea stând la un birou mic care se afla lângă patul acesteia, desenând ceva pe o foaie de hârtie. Nu îmi bagă de seama prezența, fiind într-o stare de hipnoză. Închid ușa în spatele meu, încercând să nu fac vreo fărâmă de zgomot. Mă îndrept spre ea curios de a vedea ce făcea.

Pe foaia de sub palmele ei era conturată în negru o pădure, destul de realistă. Aceasta era un artist, chiar dacă nu știam exact ce se afla în spatele acelui desen, eram atras de el.

- Ai talent. mă aud eu zicând.

Fata tresare speriată la auzul cuvintelor mele. Se ridică brusc de pe scaun, încă stând cu fața spre desen. Nu doar ea încerca să descifreze imaginea. Da, era o pădure, dar nu era un simplu peisaj, nu semnifica atât de puțin.