Avionul a decolat. Privesc in gol. Cateva lacrimi, urme ale amintirilor, ale milioanelor de lucruri minunate petrecute in locul de la care va trebui sa imi iau adio, imi inunda ochii fara sa ma mai pot abtine.
-Scumpo, stiu ca e greu, dar e sinurul lucru pe care il putem face in acest moment, imi spune tata cu glasul lipsit de putere.
-Si totusi...matusa Cassey? Tata, nu ma intelege gresit, dar nu cred ca e tocmai cea mai buna alegere, i-am spus explodand.
Tata isi muta privirea in jos.
-Oh, scuze, tata, n-am vrut sa spun asta, incerc sa-i readuc privirea spre a mea.
-Iarta-ma ca nu pot sa-ti fiu si cel mai bun tata si cea mai buna mama, fac tot ce pot.
Oh, perfect, tot ce imi lipsea era sa ma cert cu tata. Nervii mei o iau razna si stiu ca toate astea se intampla din cauza lipsei mamei mele, de care imi e atat de dor incat as da orice pentru a o avea inapoi.
-Emma...?
Nici nu realizez ca o multime de lacrimi imi ard din nou obrajii pana cand, din stanga mea se aude iar vocea trista a tatalui meu. Oh nu, tata...
-Stiu ca mama ta iti lipseste la fel de mult cum imi lipseste si mie, ca viata fara ea nu va mai fi niciodata la fel, dar chiar incerc sa fiu un parinte bun si sa fac tot ce e mai bine pentru unica mea fiica.
-Tata, nu e vina ta, problema e la mine.
Tata ofteaza, dar hotarasc sa nu mai spun nimic ca sa nu il fac sa se simta mai rau de atat, doar eu si nervii mei, luptand singura sa ii tin in frau, doar ca da, asa e, nu-mi iese niciodata.
Nu am zis nimic pana cand am sosit.
*
Ajunsi la destinatie, matusa Cassey ne-a intampinat, cu un zambet pe care era evident ca se chinuia sa il afiseze. Nu am nimic cu matusa Cassey, dar nu am fost niciodata prea apropiata de ea, plus de asta, nu ma voi obisnui prea repede sa locuiesc si cu altcineva in casa inafara de tata.
-Tie, Emma, ti-am pregatit o camera speciala, spuse matusa.
Am zambit, desi n-aveam habar ce vrea sa spuna.
Mi-a facut semn sa o urmez, asa ca am urcat scarile pentru a ajunge la camera mea.
-Ce spui?
Camera era roz, foarte aglomerata...ugh...deloc stilul meu, dar nu puteam sa-i spun matusii ca nu ii sunt recunoscatoare.
-M-am straduit cat am putut sa fac o camera frumoasa in care sa te simti ca o printesa.
-Multumesc, dar chiar nu era necesar.
Mi-a zambit.
Mi-am luat bagajele si le-am mutat langa marginea patului. M-am uitat pe fereastra camerei, Los Angeles e un loc asa de aglomerat si de sofisticat fata de Nashville, care e de o mie de ori mai simplu.
Cateva lacrimi imi curg pe obraji. Mi-e dor de vechii mei prieteni. Nu apuc sa fac nimic si imediat cateva batai in usa ma sperie de moarte. Tip. In fata usii apare un tata amuzat care, vizibil, chiar nu se poate opri din ras.
-Scuza-ma, n-am stiut ca te voi speria asa tare. Si apropo, stiu ca nu e stilul tau...
Chipul tatalui meu isi schimba expresia in momentul in care ma intorc spre el. Ma ia in brate, iar eu evit sa il privesc.
-Voiam sa iti spun sa vii la masa.
-O sa fiu jos in doua minute.
Stiu ca nu e tocmai ok, dar am cercetat un pic casa matusii. Operele de arta si tot felul de vaze scumpe nu lipseau din casa lui Cassey. Femeia asta avea multe de oferit, in niciun caz stilul meu!
