Au trecut destule zile de cand Ash m-a facut sa sufar, de cand le-am spus tuturor ca nu mai iubesc pe nimeni altcineva decat pe Brake, si nu ma indoiesc ca el simte acelas lucru pentru mine. Dupa atata timp, fata de Ash nu mai simt nici ura, nici dezamagire, nici durere, tot ce simt e doar scarba fata de comportamentul lui de copil fara minte. Eu nu i-am fost de ajuns! A vrut mai mult decat merita. Imi aduc aminte din cand in cand de toate astea, dar singurul sentiment pe care il simt la acele ganduri e de regret, nu ca m-a inselat, ci ca eu l-am iubit si am avut incredere in el. Am fost credula si n-am sa-mi iert asta prea usor!
Stef a plecat. Am vorbit de cateva ori la telefon de cand si-a luat la revedere de la noi. O sa imi fie foarte dor de ea. N-am sa uit niciodata persoana cu care faceam toate nebuniile, persoana cu care plangeam cand ma certam cu baietii sau cand ea s-a despartit de Will, persoana cu care ma plimbam prin mall in pijama sau salutam necunoscuti pe strada, iar atunci cand se uitau la noi ne bufnea rasul, n-am sa uit persoana care mi-a fost pana acum cea mai buna prietena. Am ajuns sa-mi petrec majoritatea timpului cum Alexis si Brake, pe care ii iubesc extrem de mult. Ne intalnim in fiecare zi. Sunt printre putinele persoane in fata carora nu m-am chinuit deloc sa par educata. Cand mergeam in sala de film si aveam bauturi acidulate, dupa ce le terminam, faceam cu ei concursuri de ragait, ma bateam cu floricele si o gramada de alte lucruri traznite pe care n-am sa le regret niciodata. Ei sunt fratii mei preferati!
*
In dimineata de sambata, m-am trezit cu o durere oribila de cap. Stomacul ma atentiona ca sunt pe cale sa dau afara tot ce nu am mancat, evident. Am strans mai tare plapuma si cateva perne in brate. Eram gata sa inchid ochii din nou, cand soneria telefonului m-a facut sa tresar si sa-mi schimb pozitia de la intinsa in pat, la stat cu spatele lipit de perete si picioarele incrucisate, cu mana intinsa spre masuta din dreptul patului. Suprafata fina, de culoare maro era luminata de tastele aprinse ale telefonului meu. Era Alexis. L-am luat in mana si l-am inchis. As fi revenit la somn daca Alexis nu m-ar fi apelat de vreo inca trei ori si a trebuit sa-i raspund.
-Buna dimineata, raza de soare! Ce spui de o plimbare de dimineata? m-a intrebat aceasta, iar eu i-am putut simti veselia pofta de viata in glas.
Sambata. Cine putea sa fie bolnav si indispus in week-end? Bineinteles ca eu.
-In starea in care ma aflu acum nu cred ca voi merge nici pana jos sa iau micul dejun. Ma simt grea si bolnava, si chiar nu vreau sa te molipsesc si pe tine.
-Sa ma suni daca ai nevoie de ceva, bine? Daca vrei, venim la tine, trebuie sa venim, chiar acum!
Mi-am tras plapuma peste cap si am inchis ochii, ghemuita in asternuturile calde, invaluita in intuneric. Simteam frigul si corpul tremurandu-mi. Era mai mult decat o durere de cap, era o senzatie de ameteala pe care o simteam in tot corpul.
Am numarat ganduri dupa ganduri, in timp ce ochii mei se inchideau incet, orice senzatie de rau scurgandu-se in a doua partida de somn.
M-am trezit in momentul in care cineva mi-a tras brutal plapuma moale de pe mine, iar atunci simturile mi-au fost invaluite in parfumul acela pe care il cunosteam atat de bine in am incercat sa-mi acopar fata cu cateva perne, pentru ca el sa nu vada ca zambesc ca o idioata. Alexis e nebuna. Ma asteptam sa vina, dar momentul ales m-a surprins putin. Era tarziu. Ora unu.
-Trebuie sa mananci! Mi-au spus si ea si Brake in timp ce incercau sa ma ridice din pat.
-Nu mi-e foame.
-Alexis, tu te duci jos si aduci ceva de mancare, iar eu raman cu ea.
Am realizat ca Alexis si-a ascultat fratele cand am auzit usa trantindu-se si pasii ei grabiti pe hol.Brake si-a facut loc printre materialele de care eram inconjurata, a netezit bucatica de cearsaf aflata langa mine, apoi s-a asezat, iar eu am simtit nevoia de a ma cuibari in bratele lui. Apoi, cu o miscare rapida si-a intors capul mai mult spre mine.
