Vorbește-mi

Prolog

      S-a întors. Sunt sigură că e ea. Poarta nu s-a auzit, însă s-a auzit o cazătură. Pașii ei fac pământul să tremure ușor, mai ușor decât în alte dăți. E una din nopțile în care se furișează din nou în casă. O aștept. Mi-a fost dor de ea. Ajunge lângă mine și se oprește. Mă atinge. E caldă. O iubesc. "Mulțumesc", șoptește. Îmi place vocea ei, mai ales atunci când îi dă de gol bucuria. Se desprinde de mine și pleacă la fel de repede cum a venit, până când nu mai aud nimic. Liniștea pe care o lasă în urmă e plăcută, dar aș prefera oricând gălăgia cu care vine de fiecare dată. În seara asta mă mulțumesc cu un singur cuvânt. Mâine, cu puțin noroc, va veni să-mi mai spună o poveste. Sau poimâine. Sau peste o săptămână. Avem timp. 

     Până atunci, mă împrietenesc din nou cu întunericul rece care s-a instalat odată cu noaptea. Vântul nu adie. În schimb, în pământ este o forfotă neobișnuită. Simt o schimbare, undeva, în aer, sau în ea...

     Țin în suflet fiecare poveste pe care mi-a spus-o vreodată. Seara, când ultima vrabie a adormit și nu se mai aud decât greierii și vaietul aproape insesizabil al cerului, mă întorc în amintirea mea preferată. Prima dată când ea mi-a oferit ochi prin care să văd și piele prin care să simt. 

     Pe atunci era atât de scundă încât nu-mi permiteam să-i ating părul cu vârful crengilor. Rădăcinile mele erau și ele mai scurte și mai firave și nu deslușisem încă solul în care eram ațintită. Am simțit niște brațe calde cuprinzându-mă. O mică vibrație a corpului ei mi-a atras atenția. Era un cuvânt. Vorbea cu mine. Mă auzise cântând?

     La început a fost o vibrație, o atingere, o legănare ușoară a frunzelor. Cumva... am învățat să ne ascultăm. Conversațiile noastre au devenit mai lungi, iar poveștile ei mai frumoase.  A devenit singura ființă care îmi știe numele... micul nostru secret, pe care a jurat să îl păstreze doar pentru ea. Era singura ființă pe care o înțelegeam, pe lângă ceilalți copaci din jur. Deși putea vorbi, nu putea asculta liniștea, acea forță în care sunt ascunse toate secretele lumii, însă eu puteam. În schimbul poveștilor ei, eu îi traduceam în fiecare zi câte un secret. Câte o lecție.