Etherium

Capitolul 2 - Bun venit în New York

- Ce e în neregulă cu tine? Unde dracu te grăbești așa? spune Yelena cu o voce nervoasă, dar totuși curioasă.

- Trebuie să prind un taxi. Spun eu grăbit, în timp ce îmi adun catrafusele din dulapuri; in același timp se și umpluse camera de haine pe jos, îmi aduce aminte de țiganii care stau la marginea satului; mereu i-am văzut stând pe hainele lor făcute manual de țiganca bătrână (tanti Argentina îi spunem noi) pe cimentul cald al verii sau pe zăpada iernii.

- Te găsi plecatul? Nu vezi ce mizerie ai lăsat aici? Și chiar și așa, unde te duci?

Nu spun nimic, doar îmi iau bagajele și ies pe poartă.

- Dacă ai fițe din astea mai nou, ai putea să nici nu te întorci! Țipă Yelena către mine, dar o ignor și merg pe drumul bătăturit de anii ce au trecut înspre mijlocul satului unde un om, Iancu îl cheamă, mai face taximetrie prin zonă.

- Oh ho! Lume nouă! Tu ești puștiul Oliviei, hă? Ce mare ai crescut! Să știi că..
- La București, repede, vă rog! Îl întrerup eu fără politețe, nepăsându-mi de ce avea să spună, in capul meu tot ce aveam de făcut era să ajung la aeroport și în final, în New York.

- Of ce om încăpățânat. Să plece el de acasă fără să zică macar unde merge! Acum trebuie să îi adun eu toate hainele astea de pe jos și să... Ce-i biletul ăsta? Incepe ea să citească, jumate în șoaptă, jumate în minte. NEW YORK? De unde are el bani de... Îi sare repede privirea într-un sertar și vede acolo câțiva bani, destui însă pentru încă un bilet dus-întors. Ei bine fato, mergi în vacanță!

- Păi, aici suntem băiete, la aeroport așa cum ai spus.

Îi arunc eu vreo 2 milioane, bani care la vremea aia îți puteai lua chiar și o Dacie.

- Păstrează restul, zic eu și mă rău ușor jos din mașină, plin de speranță și uitându-mă înspre cerul albastru al noii zile, al noii speranțe. Săracul nenea Iancu, încă era minunat de banii pe care îi primise, nu cred că mai auzea nici dacă nevasta lui l-ar fi strigat de la 10 centimetrii distanță.

= Peste 1 zi =

- Ăsta e un spital pentru oameni cu probleme mentale? Îți bați joc de mine?

- Chiar deloc domnule,exact așa cum vezi și aici, pe semnul acesta. Craig House a fost închis acum 2 ani din motive care nu vă interesează pe dumneavoastră.

- Nu, nu, nu, nu cred că înțelegeți, am aici un bilet de la părinții mei cum că ei ar fi locuit aici și asta ar fi casa lor! Bag mâna în buzunar și caut biletul găsit de mama mea adoptivă, Olivia, care a murit acum 10 ani din motive suspecte, dar nu găsesc nimic. DRACE! L-AM UITAT ACASĂ!

- Domnule va rog sa va calmați. Ultima data când cineva chiar a locuit aici a fost în 1859 când Frederick Clarke Withers, celebrul arhitect, a construit acest conac pentru ofițerul Joseph Howland, care a luptat în războiul civil american. Dar pe atunci conacul nu se numea Craig House ci Tioronda.

- Ce pot face pentru a intra pe această proprietate?

- Sunteți sigur domnule? Unele persoane din vecini spun că ar fi bântuită!

- Nu am de ales, ceva este în acest conac și trebuie să aflu ce! E ceva legat de trecutul meu, sunt sigur de asta!
Mă ia tipul ăsta ușor să-mi explice demersurile legale pentru a putea vizita această proprietate, dar în secunda aia, văd ceva mișcându-se la fereastra conacului, arăta ca un fel de ochi roșu, părea mare ca pumnul și înfricoșător ca un lup în mijlocul unei păduri pe timpul iernii. Mă uit încruntat și puțin speriat, după care îmi întorc capul și îmi continui drumul în timp ce omul ăsta vorbește pe acolo chestii de-ale lui.

=Peste câteva ore=

- Ahh, ce somn îmi e! Încă mă doare spatele de la drumul ăla obositor cu avionul! Ok, acum, unde e nătângul de frati-mio? Hmmmmm... să mă gândesc... Dacă aș fi un bărbat de 20 de ani, singur și cu probleme existențiale, unde m-aș duce... Se uită ea în jurul ei, nedumerită chiar și de propria existență, dar în spatele ei se află un hotel, care, ironic, era acela în care eram și eu cazat. Ah! Da! Pare un loc numai bun pentru el! Incepe să fugă ușurel înspre intrarea hotelului, uneori împiedicându-se pe teren plat.

- Ea pare să fie ținta... Yelena Popa.

- Ce, ce, ce zici Roger, pot să îi sug sângele?

- NU, CAP SEC! Șeful a zis să o aducem în viață!

- Oh... De ce nu ne putem distra și noi deloc...?

- Oh ho stai calm Cornelius... Scoate o poză cu Gregory ... Ne vom distra în curând...!

=VA URMA=