e ultima dată când strâng cerul în brațe
îl privesc ca o păpușă făcută din ațe.
o marionetă în mâna regilor rar zambitori
încă sper ca firele să-mi fie prinse de nori...
iertați-mă c-am îndrăznit să zbor spre lumină
se pare că doar întunericul e arta divină
deși poate-i devreme să-ntorc capul în pământ
simt c-o să sfârșesc în prescrisul mormânt.
