"O să-mi las conștiința-n prag
Și-o s-alerg cu ochii-nchiși
Deși poate am să cad,
Vor arde-n mine fluturi stinși."
îmi spuneam asta zi de zi
și strigam atât de tare
eu,copil nătâng,fiind
minciunii îi dădeam crezare.
aveam un vis în buzunar
și speram să-l împlinesc,
dar când realitatea-apare
și visurile se sfârșesc.
într-un târziu am realizat,
dar mai bine n-o făceam
decât să trăiesc în mâhnire,
ca un visător muream...
zâmbeam așa de larg visând,
dar încerc să uit de tot
cum nu mai am nicio dorință,
nu mai vreau lumânări pe tort.
o să zâmbesc în continuare,
deși nu cum mi-am promis
lumea chiar avea nevoie
de încă un doctor trist?
