Fuga de ieri

3

Am rămas cu oamenii ăștia. Erau doar opt, iar cu mine nouă. Am aflat că cei mai vechi erau trei dintre ei: Ioahim, Brebedoc, cel cu buzdugan, și Bătrânu, cel cu paloșul. În urmă cu aproape două ierni s-au luat împreună în fărădelegi împotriva comitelui și boierilor. Își spuneau haiduci, dar haiducii adevărați erau mai degrabă mici oștiri.

Își ziceau oameni liberi și așa mă și simțeam cu ei. Nimeni nu mai avea stăpân, împărțeam tot ce aveam după cum merita fiecare. Dar cum hotăram cât merita fiecare? 

Mereu avea loc o discuție, când era să ne împărțim ce era de împărțit, și hotăram toți pentru fiecare ce a făcut și cât merită corespunzător cu faptele sale. Bătrânu era la mijloc și avea grijă să nu se vorbească unul peste altul. Când cineva se supăra că nu a primit destul, Bătrânu reușea să-l domolească și să-l facă să înțeleagă situația în care se află toți și calea pe care au ales-o împreună.

Pentru toți, Bătrânu era căpetenia. Eu nu am acceptat asta, dar am tăcut, că eram ăla nou și voiam să mi-i fac tovarăși. L-am întrebat pe Ioahim de ce toți ascultă de Bătrânu, dacă își zic că sunt liberi. El își sculpta un fluier cu niște unelte demult furate. Se opri și privi lung în desișul pădurii.

- Bătrânu e înțelept, zice el. A trecut prin mai multe decât toți cei de aici și știe să dea sfaturi. Noi toți îl urmăm pentru că noi vrem așa, nu pentru că el vrea așa. El nici nu vrea să fie căpetenia, e un leneș de crapă pietrele, cu adevărat, dar altul mai bun printre noi nu e. Noi l-am ales și el a hotărât să ne fie ales ca să o ducă și el bine de asemenea. Dacă șleahta nu o duce bine, nici el n-o va duce bine. Înțelegi ce zic, puștiu?

- Înțeleg, înțeleg. Și dacă eu nu l-aș alege drept căpetenia mea?

- Asta e treaba ta, puștiu. Tot ce pot să-ți zic e că o vei duce greu. Noi ne-am făcut obișnuințele și legile noastre de atâta timp, eu cred că o vei duce greu dacă o să-ți faci tu altele separat. Ah, chiar așa, să nu crezi că poți pleca dintre noi.

- Adică?, zic eu.

- Adică nimeni nu pleacă din șleahta asta. Viu. Speram să-ți fi dat seama până acu, dar na. Și ar fi bine să nu ne pui nici piedici dacă te simți tu cu musca pe căciulă. Trebuie să fii util, să-ți câștigi locul aici. Cei inutili vor pleca.

- Ai zis că nimeni nu pleacă dintre voi viu, zic eu tulburat.

Ioahim își luă înapoi fluierul neterminat și o unealtă lungă de fier, cu moațe ascuțite. O învârti încet în mână, atingând moațele care mai trebuiau ascuțite. Apoi întoarse privirea spre mine, rece ca un mormânt. M-am tulburat mai tare. M-am ridicat și am plecat de lângă el. Trecui rapid pe lângă Bătrânu, privindu-mă atent.

M-am rezemat de un copac. Am pornit pe un drum din care nu mai puteam să mă întorc. Așa că mai bine mergeam pe el cum trebuie.