Fuga de ieri

2

Nu mai puteam să mă ascund mult prin pădure. 

Voiam să vând calul și să-mi găsesc de lucru printr-un târg. Voiam chiar să mă fac ceva meșter în lemn, faur, negustor, strajă. Mergând eu prin pădure și gândindu-mă la astea, văzui cum din tufișuri ies oameni, care cu măciuci, unul cu un buzdugan și altul cu un paloș. Mi-a înghețat sângele în mine și știam că sunt mort.

Se apropiau fără nicio grijă de mine, dar cu armele pregătite, privind calul cu mult interes. În momentul ăla mi-am dat seama că sunt la o răscruce în viața mea. Fie fac pact cu satana și trăiesc mai departe, fie mă duc mai repede la cer.

Am ridicat mâinile sus în aer:

- Sunteți hoți de cai?, zic eu.

Dar ei nu ziceau nimic. Se apropiau mai departe de mine. Spaima mi se urca pe spinare și trebuia neapărat să-i fac să vorbească.

- Spuneți, oameni! Dacă sunteți orice fel de hoți sau orice fel de oameni liberi, vreau să vin cu voi!

Cel cu paloșul se opri. Le făcu altora semn și în câteva clipe au luat calul de căpăstru și pe mine m-au pus în genunchi cu mâinile la spate. Oasele îmi tremurau de frică.

- Ia zi flăcăule, crezi că noi suntem oameni liberi?, zice omul cu paloș.

- Eu zic că straja comitelui nu atacă răzeșii lui, zic eu, străduindu-mă să nu tremur.

- Ești încă mic, băietu'! Straja comitelui face ce mușchii ei vrea, zice omul râzând, dar cu răni simțindu-se în spatele râsului.

- Luați-mă cu voi! Eu exact de ăia fug! Am fugit de acasă ca să scap de sclavia aia și de bicele strajelor!

- Așa zici, hm? Și de ce te-am lua cu noi? Ești bun de ceva?

Omul arătă spre fiecare din tovarășii lui.

- Toți de aici suntem buni la ceva și cu asta ne ajutăm unii pe alții. Ioahim e bun meșter în lemn, Andrei știe să lucreze în piele, Dobrel știe să gătească. Și toți știm să ne păzim spatele și pe al celorlalți. Tu ce știi?

- Mie îmi merge mintea!, zic eu, neștiind ce să spun.

Toți râseră pe înfundate, arătând când la prohab, când la cap.

- Am fugit de acasă cu calul altuia și acuma am hainele altcuiva pe mine!, zic eu prinzând curaj. Am știut cum să fac, sa mă ascund, să mă mișc încât să fac rost de ele. Am făcut planuri și mi-au mers bine!

- Așa zici, deci. Hai să văd cât de bine îți merge mintea. Uite o ghicitoare. Un negustor de vin primește într-o zi la el pe un negustor de ierburi și alifii. Ultimul îi cere primului o pungă cu 10 galbeni, cu promisiunea că în două săptămâni îi dă înapoi o pungă de 30 de galbeni. Negustorul de vin zice că ar scoate profit bun și îi dă și, într-adevăr, primește 30 galbeni după o săptămână. Doar că după o altă săptămână, negustorul de vin ne cheamă pe noi și ne cere să-l prăduim cu foc pe negustorul de ierburi și să-i luăm toți banii și toate bunurile pe care mai putem scoate bani și să împărțim câștigul. De ce a făcut asta negustorul de vin?

Nu știam ce să zic. Putea fi orice motiv din lume pentru care s-a întâmplat așa. Asta nu era o ghicitoare, tâlharul voia pur și simplu să scape de mine. 

Însă frica parcă îți face mintea de trei ori mai încăpătoare.

- Știu de ce!

- Hai să auzim!

- Negustorul de vin credea că cel cu alifiile mai are destui bani în casă pe care i-ar putea lua el.

Omul cu paloș îmi cântări răspunsul.

- Se poate..., zice el.

Paloșul, care stătea sprijinit în pământ, se ridică brusc și tăișul mi se puse sub bărbie.

- Dar poate că nu e așa, continuă tâlharul.

Țin minte că mă zgâlțâiam tot de spaimă și le ceream iertare în gând alor mei. Printre lacrimi văzui un om verde cu coarne, privindu-mă dezamăgit dintre tufișuri. Am știut imediat că e satana și în clipa aia m-am rugat la ea să mă salveze.

Din senin, m-a cuprins un curaj cum n-am mai simțit niciodată și l-am privit pe tâlhar aprins în ochi.

- Cine ești tu să știi ce gândea negustorul?, zic eu. Dacă a vrut să-l prade că se temea că face prea mulți bani și că i-ar fi pus bețe în roate în afaceri mai târziu?

- Chiar crezi că negustorul de alifii ar fi făcut ceva de felul ăsta? Ce treaba au ierburile cu vinul?

- Poate că ar fi pornit și el o afacere cu vin, că de obicei merge destul de bine, zic eu.

- Hmm, poate.

Omul luă tăișul de la gâtul meu. Se apropie de fața mea. Îi puteam vedea cearcănele, ochiul îngălbenit și privirea care a trecut prin multe suferințe.

- Sau poate negustorul de ierburi și alifii l-a păcălit pe cel de vin. În loc de 30 galbeni i-a adus 30 de bucăți de fier vopsite foarte bine. Și de aceea, negustorul de vin a hotărât să-l pedepsească. Nu și-a recuperat cei 10 galbeni, nu și-a recuperat banii cu care ne-a plătit din nimic din tot ce am prădat. A ieșit în pierdere mai mare de bani. Dar el ne-a mulțumit călduros și era bucuros. Știi de ce?

- Că l-a învățat o lecție?, zic eu, vrând să aflu finalul poveștii.

Omul dădu încet din cap.

- Dar chiar a meritat costul lecției ăsteia?, zice el.

- Da. Pentru că așa nu se va mai pune niciodată cu el. Și alții vor afla despre asta și nici ei nu se vor pune cu el. Poate că a pierdut niște bani atunci, dar asta l-a asigurat că nu va mai pierde la fel pe viitor.

Omul zâmbi și mă privi atent câteva clipe. 

Se ridică și îmi luă calul de căpăstru, trăgându-l de lângă mine. Îl mângâie atent și-i privi mușchii.

- Ăsta e prețul ca să vii cu noi, zice omul cu paloș, mângâind mai departe calul. Accepți?

Ceilalți râseră iar pe înfundate. 

Apoi, ce puteam face?