Fuga de ieri

8

De dimineață am fost trezit cu niște palme zdravene. Ioahim era gata să-mi mai tragă una, dar l-am oprit repede.

- Unde-i, omule?, zice el.

Aveam creierii praf. M-am uitat lângă mine. Fata nu mai era. Mi-am pus mâinile în cap.

Am pornit toți s-o căutăm prin pădure. Bătrânu și Ioahim au plecat în târg după ea, Dobrel a rămas în colibă. Cu fiecare pas îmi promiteam că o voi strânge de gât. Deja mă vedeam tras groaznic la răspundere.

Fugind, fierbând, la un moment dat zării ceva printre copaci. Mă uitai atent și o recunoscui pe ea. Hotărât să o pun la punct, am fugit într-acolo. Ea culegea ierburi.

- Uai!

Întoarse capul, apoi își văzu mai departe de treabă. Asta era culmea.

Părea că n-are nici pe naiba. Mă apropiam de ea. Se ridică și se întoarse la mine. Avea o privire neagră, plină de scârbă și dezamăgire. 

M-am oprit în loc, tulburat.

- De ce n-ai spus că pleci?, zic eu.

Veni la mine și-mi trânti în brațe mănunchiul de ierburi. Apoi plecă pe drumul pe care am venit. Am rămas prost. M-am luat după ea.

- Mă bagi în belele, zic eu.

- Nasol, zice ea. Voi sunteți beleaua mea. Suntem chit.

- Nu trebuia să vii după cai atunci.

- Nu trebuia să mă lăsați în viață atunci. Mi-ați dat naiba știe ce și nu m-am simțit niciodată mai groaznic. Încă mi se învârte capul și mă doare.

- Ai spus cuiva ceva despre noi?

- Cui naiba să spun? Lumea din târg mă crede nebună.

- Mai ții minte când am fost în târg?

- Du-te dracului.

Și n-a mai zis nimic. Am mers înapoi în colibă și și-a văzut de ierburi. Dobrel era plecat și el. Am rămas cu ea, să știu că nu mai pleacă nicăieri. Am încercat să vorbesc cu ea, dar nu-mi răspundea.

După câteva ceasuri s-au întors Bătrânu și Ioahim. Cum a văzut-o, Ioahim a scos un pumnal și a ridicat-o de păr. Bătrânu privea nepăsător. Eu fierbeam și muream de frică în același timp.

- Știam că vei fi o pacoste, zice Ioahim.

Cu pumnalul la gât, fata îl privea furioasă, dar lacrimi mari se rostogoleau pe obrajii ei.

- Ia zi puștiu, ce facem mai departe?, zice Bătrânu.

- Pedepsiți-mă pe mine!, zic eu.

- Ești sigur de asta?

- Da!

- Ioahim, tu ce spui?, zice Bătrânu.

- Eu zic la dracu' cu amândoi.

Fierbeam și tremuram din toate colțurile trupului meu.

- Ea n-are nicio vină..., zic eu.

Ioahim suspină lung. O lăsă pe fată jos și veni la mine. Cu ochii dezamăgiți, mi-a făcut semn să mă ridic. Am făcut-o și m-a trântit la loc cu un pumn. M-a luat la șuturi până a obosit. Mai țin minte doar ceva tare la tâmplă și apoi am adormit.

M-am trezit după câteva ore. Aveam niște alifii puturoase pe față și eram legat cu un lanț de picior. Celălalt capăt era la piciorul fetei care își vedea mai departe de ierburi. Mă privi. Avea un obraz înroșit.

- Au zis că dacă se mai întâmplă asta, te omoară, zice ea.

Am râs. Mă simțeam de parcă am fost adormit toată viața până atunci. Putea să se întâmple orice mai departe.