II.
După o pauză scurtă în care privirile noastre s-au intersectat și formau scântei de fericire, a grăit, făcând o grimașă:
-Cred că ne putem relaxa și noi, am dreptate?
-Când nu ai avut tu dreptate?
A râs ironic după care ne-am urcat în mașina lui.
-Când am crezut că ești o nebună psihopată.
Am râs zgomotos, amintindu-mi ziua ploioasă când s-a oferit să mă conducă acasă, chiar după ce scăpasem de ostenitoarele ore de la liceu.
-Pentru asta nu o să te iert niciodată. Puteai să fii un pedofil masochist.
-Dar nu am fost. În schimb am ales să fiu al tău.
I-am furat un sărut scurt și l-am lăsat să conducă.
Până și drumul părea infinit cu el. Părea să nu se mai termine vreodată și sinceră să fiu, nici nu voiam. Doar după ce am trecut pe lângă liceu și nu a oprit, m-am panicat și l-am întrebat:
-Unde crezi că mă duci, Austin?
A încetinit simțitor și mi-a răspuns printr-o altă întrebare, privindu-mă serios în ochi, de parcă acela era un moment în care viețile noastre depindeau de răspunsul meu.
-Ai încredere în mine?
-Ăm, da. am spus cu jumătate de glas ușor influențată de privirea sa amețitoare.
-Asta e ce voiam să aud.
După aceste vorbe aparent banale, a călcat pe accelerație și a pornit în viteză îndepărtându-se imediat de liceu.
-Staaai! am strigat. Ce faci?!
-Te duc cât mai departe de iadul ăla numit școală. Lasă, îmi mulțumești mai târziu.
N-am zis nimic. Doar m-am calmat și l-am ascultat:
-Stai liniștită. N-am de gând să te bag în probleme. Vreau doar să trăim azi. Și nu mă refer doar la inspirat și expirat niște oxigen care oricum nu ar mai avea farmec dacă nu am fi unul lângă celălalt. Mă refer la..
-Iubire, fericire, distracție nemărginită.. l-am întrerupt.
-Da. a răsuflat cu greu.
Mi-am proptit capul de umărul său și-l priveam. Era așa perfect.
Colțurile gurii i s-au arcuit într-un zâmbet și a șoptit:
-Ai încredere că-ți fac cea mai frumoasă zi?
-Nu încape îndoială.
După aproximativ o oră de condus constant, ne-am oprit. Aproape că adormisem stând cuminte și tăcută la locul meu, cu respirația sa calmă și relaxantă alături. Mi-l doream mai aproape, cu trupul perfect lipit de al meu, dar rezistam doar privindu-l. Nu voiam să-i tulbur liniștea sau concentrarea, dar acum că a terminat, a tras frâna de mână și mi-a mângâiat fața crezând că dorm. Mă privea cu sete și îi simțeam tot mai caldă respirația, deoarece se apropia de mine. Într-un final, și-a lipit buzele de ale mele. Am deschis ochii și i-am prins gâtul în mâini mângâindu-l și sărutându-l tot mai pasional.
-Nu ești curioasă să vezi unde te-am răpit?
-Ce contează cât ești cu mine?
-Sunt de acord cu tine, dramatico, dar totuși..
Mi-am mijit ochii la el și am coborât din mașină. Când m-am uitat prin jur am rămas fără cuvinte.
În îndepărtare se vedea clar marea și plaja, iar soarele era ascuns după nori aparent de ploaie. Cred că tot ce-mi mai doream era să nu se termine ziua aceea.
-Te iubesc, Em. Cum nu am iubit-o vreodată pe ea sau oricare alta.
I-am sărit în brațe și l-am sărutat cu sete. Mi-l doream tot mai mult.
-Nu-mi vine să cred că m-ai adus aici..
-Dar te-am adus. Și nu ai voie să fii tristă. Azi nu te las eu.
Ne-am lăsat duși de mirosul delicat și evident al mării, eu ținându-l strâns de mână, nevrând să-i mai dau drumul. Aerul era așa proaspăt, iar priveliștea incomparabilă. Și totuși, mă pierdeam doar în ochii lui albaștrii, precum cerul înnorat. Ascundeau o anume tristețe pe care nu aș putea să o pricep vreodată, o tristețe așa de matură încât îmi dădea tot mai puține șanse în a o înțelege și în a o vindeca. Îl caracteriza asta și oricât de dureroasă era uneori, nu aș fi putut să-i schimb ”sacrul” din sine. Îl iubeam așa cum era și nimic nu ar fi putut să-mi schimbe părerea despre el. Nici măcar el.
M-am uitat prin jur și am observat, pe cerul încă supărat, niște firișoare palide de lumină ce încercau să trădeze monotonia.
-Îmi pare rău, dar va trebui să te dezbraci.
-Felicitări! Meriți încă un premiu, pentru că ai stricat unul dintre cele mai romantice momente.
- Nu vrei? Bine! Te dezbrac eu!
S-a năpustit asupra mea și a început să mă sărute pasional, mângâindu-mi talia și ridicându-mi ușor tricoul. A continuat din ce în ce mai pasional până când a scăpat de tricou. A răsuflat ușurat și m-a privit mândru câteva clipe uitându-se la abdomen și pe furis la sânii ascunși după sutien. M-a privit încă o dată pătrunzător în ochi și ca o săgeată, și-a lipit buzele de ale mele, sărutându-mă mai cu sete, mângâindu-mi șoldurile și acționând asupra pantalonilor scurți care, evident, îi dorea jos de pe mine. A coborât cu sărutul pe gât, apoi pe abdomen și.. l-am oprit.
-Cred că mă descurc singură de aici. și mi-am dat jos pantalonii.
Mi-a aruncat o privire ironică și plină de perversitate, după care a renunțat și el la haine.
-După tine, domnișoară. și m-a îndemnat să intru în apă.
-Dar e rece.
-Nu ai de unde să știi până nu o încerci.
Am tușit ironic.
-Tu ești bărbatul. Tu să intri primul.
-Greșești. Fetele au prioritate. Tu ești fată.
-Mm, uite. Amândoi beneficiem de egalitate, okay? Deci când ajung la 3, intrăm în apă. Și nu vreau să aud plângeri.
-De acord.
Am inspirat adânc și am expirat, încercând să mă pregătesc sufletește. Apoi am zis:
-1, 2..
-3 ! m-a completat acesta, după care m-a luat pe sus și am aterizat amândoi în apa rece ca gheața.
-Hoțule! și l-am stropit cu apă.
-Da, și?
-Și te iubesc.
Apoi m-a îmbrățișat apăsat, sărutându-mă..
Tremurând, i-am mângâiat timid abdomenul, apoi, sprijinindu-mi brațele de umerii săi, i-am șoptit:
-Mi-e frig..
Doar o secundă s-a uitat la mine, a zâmbit și m-a scos afară din apa rece. Brusc, voiam înapoi, pentru că aparent era mult mai rece așa.
-Vin imediat. și a alergat către mașină.
Într-o clipă a ajuns cu două prosoape mari și pufoase. Bineînțeles, acea clipă a durat cât 100 de ani la rând, dar nu am așteptat degeaba. Unul dintre prosoape l-a întins pe nisip și m-a pus să mă așez, iar cu celălalt mi-a înfășurat trupul rece și ud, încă tremurând. Apoi s-a dus și a cumpărat ciocolată caldă pe care am savurat-o amândoi privind frumusețea mării și sprijinindu-mi capul de pieptul său, în timp ce cu brațul mi-a cuprins spatele.
Mă simțeam așa de bine și protejată în prezența lui. Parcă și recele acela era mai confortabil cu el. Îi adoram modul subtil în care avea grijă de mine. Era tăcut și păsător. Și era doar al meu.
*
După ce am privit cum soarele își făcea curaj să se strecoare din necunoscut, ne-am ridicat și l-am întrebat în cele din urmă:
-Sigur nu ți-a fost frig?
-Deloc.
-Dar.. -l-am privit adânc în ochi-.. mm, mergem?
-Nu, până nu-ți termini ideea. și s-a apropiat, mângâindu-mi obrazul și sărutându-mă scurt.
-Nu-i nimic. Probabil ai mei își fac griji. Am plecat cam..
-Te vreau.. m-a întrerupt, cutremurându-mă aceste două cuvinte spuse pe neașteptate.
-Ă-ăm..
L-am privit sincer, tăcut, parcă vorbindu-i în romane despre teamă și iubire și cum acestea se împletesc. Și bineînțeles, șoptindu-i cât de tare îl voiam.
-Deja mă ai.
-Nu, te vreau mai mult..
