12

280 28 25
                                    

12
24
36

12
24
36

Îmi respiră inima vulcani
ca și cum atingerea ta ar fi devenit
diamant și carbon
clocotite
alogice
moarte
și mi-aș pierde lumina-n cataclism
de decembrie

respiră.
nu sunt mai mult
decât un nume
scrijelit pe marmura inimii tale
o cunună de stele
pe care le poartă florile
dimineața
roua dintre mugurii de ploaie
pentru că fiecare respirație
trăiește prin tine.

nu am vrut să învăț să respir
niciodată
doar să elidez fulgi de soare
de pe rinichii tăi înnegriți de furtună
să îți tai firul
haosului
și să-i sărut nodurile
cu bolțile degetelor
dar vai
am devenit cimitir
de păpădii
lucrare de fluvii
am devenit respirația ta
sacadată
și trei numere care ordonează
constelațiile
dintr-un pahar
gol

am devenit

12. 24. 36.

înghit eternități.

12.24.36

îmi tai sforile care mă ridica spre cer

12.24.36

oare lumea se termină odată cu fiecare respirație?
oare suntem liberi atât de
albaștri
cu mătrăgună înflorită sub unghiile roase
oare suntem mai mult decât
o respirație în trei pași
dincontinuă ca o iluzie de aprilie?
oare poezia are ochi
să-și privească cerul?
oare
exist
cu
adevărat
?

doar respiră.
în curând va fi mai bine
și norii ți se vor topi în palme
a(nor)exici cum sunt
doar fii tu însăți
stea căzătoare
și nu te mai recrea
din cioburi de cupru
și praf
nu-ți mai defini limitele
fii tu însăți
în 12 24 36
și privește cerul
timpuriu.
fii tu însăți
în 12
24
36









02:08, 5 octombrie

Respirabil și alogic.

alergând după trenuri de jucărieUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum