alergând după trenuri de jucărie

0. te-am găsit

ești ca un ecou
în care mă înec
și spuma de la suprafață
și ochii cerului când înfloresc salcâmii
esti ca o lumină pe care o frângi la încheietură
să nu se dizolve niciodată
în ocean
ești urma de apus
cu care îmi semnez poeziile
și cu care le înec
în ore fixe
pentru că totul se rezumă la tine
și la mine
și la toate păpădiile astea
pe care le învățăm sa zboare
spre cer
totul se rezumă la sfoara alb-astră
cu care suntem legați
de comete
pentru că am dansat pe cer prea mult
lăsând bucăți de el sa ne cadă în cap
și acum avem comoție
cer-e-brală
dar încă ne dăm foc
în gânduri de cărămidă
să nu își dea seama sateliții
umbrelor noastre că
e prea târziu
și e chiar prea târziu să trăim între același apus și răsărit
care nu ne aparțin
cand stelele ne contopesc
și se răzbuna amintirile pe noi
e doar prea târziu
să fie prea devreme
și prea târziu să te știu
fericit
când fericirea ta depinde de respirații intersolare
și de găuri negre
prea târziu
să fiu fericit
cu umbrela deschisa într-o zi însorită
și c-o furtună în mine
prea târziu
să te iubesc
dar te iubesc
și te-am iubit întotdeauna
și promit să o fac
chiar dacă voi ramâne fără clipe
iar inima mea va pompa nori de praf
promit
mormântul meu de pian
să fiu mereu aici pentru tine
deși nu sunt decât
reflexia ta într-o oglindă spartă.