Prințesa întunericului

Capitolul 10

                        Zapada se intetea din ce in ce mai tare , iar vantul urla puternic. Toate gandurile mele erau date peste cap si tot ce vroiam acum era ... sange. Imi era sete si stiam ca , chiar daca beau sange de animal tot nu o sa fie indeajuns. Aveam nevoie de sange uman. Si pentru asta aveam in minte tot felul de ganduri, destul de rele. Razbunarea pusese stapanire pe mine si tot ceea ce vroiam acum era sa-mi distrug familia. Sa-i distrug pentru ceea ce mi-au facut . Si se pare ca Demetri imi ghici gandurile. Nu mai puteam astepta , eram renegata, facuta de rusine si tarata prin toate colturile iadului ca sa sufar, pentru ce? Doar pentru ca iubesc? Nu, nu voi lasa ca asta sa se intample. O sa vada  si eu cum e sa suferi dupa o persoana , sau mai bine zis, cum este sa suferi inainte sa mori . Si asta va fi ceea ce voi face. 

                             M-am desprins din imbratisarea lui Demetri si am privit cerul cenusiu , care parca vroia sa ne inghita. M-am uitat la el si am vazut ca ma privea. Si stiam ca avea aceleasi ganduri ca mine. Acum nu ma mai puteam controla, asa ca am lasat sa iasa afara monstrul din mine si am pornit pe drumul care ducea spre castelul parintilor mei. Alergam alaturi de el prin zapada, printre fulgii care ne atacau ca intr-un razboi si stiam ca ceea ce voi face, va avea urmari groaznice. Dar ei m-au renegat, au uitat de mine si pur si simplu nu le-a mai pasat. 

                           Castelul se inalta sinistru, printre brazii inalti si parca vroia sa atinga cerul. Luminile erau stinse si era cu atat mai bine pentru mine. L-am privit pe Demetri care imi facu semn sa o iau inainte si asa am si facut . Am intrat in castel, impingand cu putere usile mari de lemn si am intrat inauntru. Urcasem in camera lui Charlotte, profitand de faptul ca nu dormea cu fratele meu . Am deschis incet usa si am intrat ca o fantoma, privindo in timp ce dormea dusa, fara sa stie ce se intampla. M-am apropiat de patul ei si i-am soptit la ureche. 

                                  - O sa platesti pentru tot. Am spus eu, prinzando de mana si ridicando din pat. 

                           Nu apuca sa tipe. Mi-am infipt coltii in ea si am inceput sa-i sug sangele, secando destul de rapid. I-am lasat trupul sa cada inert pe podea si am privito. Nu era o moarte atat de dureroasa precum planuisem, dar era moarta. Am inspirat adanc si mi-am stapanit restul sentimentelor. Nu puteam sa cred ca faceam asta, dar era pur si simplu ceea ce meritau. Nu eram nimeni ca sa le hotarasc soarta , dar ei au facuto pentru mine , asa ca nu mai ramane decat razbunarea. 

                              Am iesit din camera deoarece am auzit tipetele mamei venind din cealalta camera. Am intrat si am vazuto stand intr-un colt, fiind alba la fata si aratand destul de rau. Tata zacea in pat, inert, dar nu se vedea vreo urma de colti pe gatul lui,  ca sa cred ca a fost Demetri. Ma privi, cu ochii cat cepele si era aproape sa lesine, dar nu se lasa , stiam ca vroia sa-mi faca viata un calvar. 

                                          - Tu... tu... Murmura ea. 

                            Am stat nemiscata, privindo in ochi. Simteam frica din ochii ei si stiam ca in acea frica, era defapt ura. 

                                           - Din vina ta a murit! Din vina ta s-a intamplat totul Evelyn!

                                     - Totul a fost din vina ta. Tu ai facut toate astea si nici macar nu ti-ai dat seama. Am spus eu, apropiindu-ma de ea. Ai incercat sa-mi decizi soarta! Dar cu mine nu a mers. Nu mai sunt marioneta ta, iar acum o sa platesti. Sunt un demon! Iti pot simti frica, iti pot citi gandurile si am puterea a douazeci de oameni! Sunt un sugator de sange si iti pot lua viata intr-o clipa! Iar faptul ca am devenit asa... e doar vina ta. 

                                 Ma apropiam de ea si vedeam cum incepea sa tremure din ce in ce mai tare. Ii era frica de mine. Ii era frica ca o sa o omor si nu o sa-si mai apuce sfarsitul cuvenit al vietii. Lumina ce se revarsa in camera era slaba, afara ningea cu fulgi mari , albi si totul parea destul de macabru. 

                                    - Esti un monstru! Tipa ea. Niciodata nu m-ai ascultat, ai facut doar ce ai vrut tu! Ai fi avut un viitor stralucit, ai fi putut fi ca si inaltele doamne si as fi fost mandra de tine! Dar nu! Nu m-ai ascultat iar neascultarea ta a dus la asta! Demetri nu te-a iubit niciodata Evelyn! Niciodata! Te-a vrut doar pentru bani, iar tu , tu ai fost o proasta si l-ai crezut!

                                     - Minti! Nu e adevarat! Am spus eu, negand ceea ce spunea. 

                               Si intr-o secunda am fost langa ea,  aruncando in cealalta parte a camerei, fara sa-mi dau seama ce faceam. Cazu pe jos, ca o papusa de carpa, fara viata si fara puls. Murise. O omorasem. M-am apropiat de ea , fiind socata de ceea ce facusem. Simteam un gol imens in mine si pur si simplu nu imi venea sa cred. Imi pierdusem controlul. 

                                Am fugit de acolo , prin noaptea neagra, fara sa am vreo tinta, fara sa stiu ce sa fac. Ce facusem? Tocmai mi-am omorat mama. Am omorato... Am tras aer in piept, simtind ca ma sufoc. Desii nu aveam nevoie de aer. Nu mai aveam nevoie de nimic, eram... eram un monstru. Avusese dreptate... eram un demon, un monstru.

                                    "Esti un monstru!" 

                                  Si asta eram. Viata mea era distrusa si nu mai puteam face nimic. Era numai vina mea , eram o proasta. Dar Demetri nu ma mintise, stiam asta. Nu avea cum sa ma fi mintit. Eram terminata , eram un monstru, un demon. Totul era rau la mine si nimeni nu ma mai putea salva. Cazusem in abis.