Nu mai aveam curajul sa ma reintorc la conacul lui Demetri , in primul rand pentru ca nu-i puteam arata cat sunt de slaba si in al doilea rand pentru ca si-ar fi dat seama ca mi-am pierdut controlul de tot. Dupa ce am secat trupul acela de sange am mers in cautare de alti oameni , dar stiam ca nu mai puteam face asta, caci ar fi fost mult prea evident. Trebuia sa incerc sa ma controlez , dar nu mai puteam . Tanjeam dupa sange si mi-am infipt coltii in fiecare om pe care l-am intalnit.
Acum , eram in padure , era aproape de zori zilei si stiam ca trebuie sa ma intorc si sa dau piept cu realitatea. Rochia mea era cu totul sfasiata si aratam in cel mai rau hal. Am sarit jos din copacul in care stateam si am inceput sa fug spre conac. Am intrat inautru pe geam , pentru ca am vazut ca era deschis, iar in camera nu era nimeni. Pe pat se afla o rochie cafenie , destul de frumoasa si alte lucruri de schimb, cel mai probabil lasate de Demetri. M-am aranjat putin si apoi le-am luat pe mine. Rochia care o purtasem o aruncasem, caci era plina de sange si m-am curatat si de sangele de pe fata. Apoi , usa de la camera se deschise , iar Demetri intra si ma analiza atent.
- Evelyn... ce ai facut? Ma intreba , inchizand usa si apropiindu-se de mine.
- Eu... nu stiu. Am spus ferindu-mi privirea de a lui.
- Ochii tai... sunt rosii. Evelyn , tu ai omorat acei oameni , nu-i asa? Ma intreva el , apropiindu-se si mai mult de mine.
- Nu am vrut sa fac asta! Am spus.
- Ce se intampla cu tine? Ma intreba el.
- Nu ma pot controla... sunt un monstru Demetri! Mi-am distrus familia, mi-am distrus viata! Sunt renegata de propria mea mama! Nu stiu ce o sa se intample cu mine acum, nu stiu ce o sa spui tu despre mine , dar nu cred ca poti iubi un monstru Demetri , nu poti! Nu te merit , dar in schimb merit tot ce mi s-a intamplat pana acum , pentru ca a fost doar vina mea ! Am spus eu , privindu-l cu frica si rusine in ochi.
- Nu spune asta Evelyn! Eu te-am bagat in aceste lucruri, e vina mea, poate ar fi trebuit sa ies de tot din viata ta , ca sa nu mai ai astfel de problme cu familia ta , pentru ca totul a fost din cauza mea... imi pare rau. Spuse el.
- Ce vrei sa spui cu asta? L-am intrebat eu. Nu spune asta Demetri , noi nu suntem o greseala. E o greseala ca ne iubim?
- Iubirea asta ne otraveste pe amandoi Evelyn! Amandoi suferim din asta! E ca un trandafir , in ai carui spini te intepi si apoi regreti ca i-ai admirat frumusetea si ca l-ai atins... Spuse el.
- Nu pot sa cred ca spui asta... am crezut ca-mi vei fi alaturi. Am crezut ca vom merge amandoi pana la capat Demetri , nu ca voi incerca sa merg doar eu! Sunt un monstru, nu-i asa?! De ce m-ai iubi, cand poti avea pe oricine altcineva ... ?
- Pentru ca ai intrat in inima mea si nu te mai pot scoate! Pentru ca si eu sunt un monstru si totusi , am sentimente! Spuse el ,privindu-ma cu disperare in ochi.
- Dar acum sentimentele mai inseamna ceva Demetri? Am luptat asupra a toate astea pentru tine...
- Nu am spus niciodata ca nu voi lupta si eu pentru tine, am facuto. Intocmai , am facuto Evelyn! Te-ai fi putut casatori cu Christian , dar nu ai facuto . De ce Evelyn? Ma intreba el.
- Pentru ca te iubesc! Am strigat eu disperata.
- Viata noastra e ca un bal mascat Evelyn , dar niciunul dintre noi nu suntem indeajuns de puternici pentru a indeparta mastile. Spuse el.
M-am intors si am fugit de acolo cat de repede am putut. Nu mai puteam suporta cuvintele lui ,care ma raneau cu fiecare secunda care trecea. Totul ma ranea , viata mea era distrusa , iar eu eram singura victima , singura care suferea, din cauza a tuturor cele intamplate. Am fugit si m-am adancit in inima padurii , printre brazii mari si intunecati , care erau singuri ce stiam ca nu ma vor trada.
Si daca totusi nu puteam tipa , am facut singurul lucru care ma mai putea elibera acum . Am strigat. Am tipat. Era un tipat atat de dureros si de sfasietor, care ma termina pe dinauntru. Desi sunt un monstru ,el are dreptate , avem sentimente. Iar ale mele, au fost deja facute praf. Vroiam sa plang si sa dau totul afara , dar nu puteam. Nu puteam plange , pentru ca eram acel monstru oribil , care nu mai avea suflet , dar totusi , isi aducea aminte ca are sentimente. Eram acel demon al noptii care ucidea pentru a se hrani si lua vieti nevinovate pentru a trai. Eram un monstru care nu merita nici un pic de iubire.
- Evelyn! Se auzi strigatul lui , apoi i-am auzit pasii , in timp ce se indrepta spre mine.
M-am intors si l-am privit in ochii aceia caprui , patrunzatori ,care ma priveau ingrijorati.
- Nu te merit. Eu nu pot fi cea ce vrei tu Demetri ... Sunt un monstru.
- Nu , nu esti un monstru Evelyn. Am gresit amandoi si trebuie sa recunoastem asta.
- Ai spus ca iubirea noastra e ca o otrava, care ne distruge , incet, incet. Am spus eu , apropiindu-ma de el.
- Dar avem nevoie unul de altul. Am nevoie de tine.
Ma lua intr-o imbratisare stransa si calda , iar eu am facut la fel. Am ramas tacuta in bratele lui , incercand sa ma bucur de acel moment. Avea dreptate in tot ceea ce spunea, era, facuti unul pentru altul , aveam nevoie unul de altul ,caci altfel , totul ar fi fost pur si simplu degeaba. Luptam unul pentru altul , dar acum nimic nu mai conta ,contam doar numai noi .
- Vrei sa-i secam pe toti de sange impreuna? Ma intreba el , zambind.
- Cu cea mai mare placere, dar totusi , vreau sa-i las sa mai sufere , macar jumatate din cat am suferit noi. Am spus eu.
- Atunci asa vom face.
Am ramas in bratele lui , pana cand fulgii de zapada au inceput sa cada peste noi si sa ne acopere , incet, incet de zapada. Avea dreptate , dragostea noastra era ca otrava , care ne distrugea , incet , incet , dar aveam nevoie unul de altul si pentru asta va trebui sa luptam.
CITEȘTI
Prințesa întunericului
Vampire"Un moment de teroare, suspendat în eternitate, și totul s-a sfârșit. " ©Toate drepturile rezervate.
