Era prima zi de decembrie, zapada deja se depuse peste tinut si totul era alb. Au trecut deja doi ani de cand nu mai stiam nimic de Demetri. De cand nici el nu m-a mai cautat si de cand totul...a disparut. Nu mai suportam trecutul, nu mai suportam sa stiu ca eram un monstru si ca totul se dastramase din cauza mea. A mea si a orgoliului meu. Desii, nu ma indepartasem mult de acele tinuturi, nu am mai trecut niciodata pe acolo. Nu m-am interesat de ceea ce se intamplase cu familia mea sau cu oricine altcineva. Nu ma mai interesase nici macar de Christian sau de ceea ce facuse dupa ce l-am parasit. Eram o moarta vie, in adevaratul sens al cuvantului. Acum , locuiam intr-un conac, unul parasit , fiind doar eu si cativa servitori, pe care ii angajasem. Nimeni nu stia ce ajunsesem sau ceea ce eram.
Pentru ei, eram oricum o fantoma. Se credea ca conacul e bantuit si ca eu defapt eram o moarta vie. Un strigoi, sau cel mai probabil un vampir. Asa ca nimeni nu se deranjase sa vina aici, iar eu... ma obisnuisem cu linistea. Ma obisnuisem cu tacerea din jurul meu si nici nu as fi avut de gand sa ies vreodata afara din acel conac. Scriam. Scriam enorm, scrisori si tot ceea ce-mi trecea prin minte, iar cateodata cantam la pian. Dar totul era mort, asa cum avea sa fie de acum inainte si cum totul va muri, odata cu mine...
Un ciocanit slab in usa, ma desprinse de ganduri. Usa se deschise iar pe ea isi baga capul una din servitoare, Renee.
- Milady, va cauta cineva. Spuse ea, pe un glas slab.
- Cine? Am intrebat, ridicandu-ma.
- Un domn, spune ca-l cunoasteti.
- Care e numele lui? Am intrebato.
- Nu a vrut sa spuna, Milady. Zise ea.
- Bine. Spune-i ca o sa cobor acum.
Incuviinta si disparu, inchizand usa in urma ei. M-am ridicat de pe scaun si m-am privit in oglinda, asa cum orice alta femeie ar fi facut. Dar nu o faceam ca sa-mi verific machiajul, sau orice altceva. Ci ca sa vad cat de palida sunt, cat de oribil aratam. Ca sa vad daca aratam intradevar ca un monstru.
Am iesit din camera, coborand scarile si am simtit imediat, un miros destul de cunoscut. In salon, era o persoana care nici macar nu m-as fi putut gandi ca ar fi venit aici. Sau ca m-ar fi cautat. Ma privi, cu o fata palida, cu cearcane si ochii rosii, umflati, de parca ar fi plans ani intregi. Am deschis gura sa spun ceva, dar pur si simplu nu puteam spune nimic. Apoi, parca , ca printr-un miracol, ochii lui scaparara si erau mai reci ca niciodata. Erau plini de ura si de venin. De ignoranta.
- Richard... Am spus, privindu-l in ochi.
- Evelyn. Sopti el, pe un ton plat.
- Ce cauti aici? Cum m-ai gasit?
- Te cautam. De doi ani te caut Evelyn si uite ca te-am gasit.
CITEȘTI
Prințesa întunericului
Vampir"Un moment de teroare, suspendat în eternitate, și totul s-a sfârșit. " ©Toate drepturile rezervate.
