Catherine Evans #3 - Vechi prieteni

VIII. Luptând cu frica

Lumos!

   Oftez tare și îmi duc o mână la frunte. Bun, nu-l pot lăsa singur în toată situația asta. Îmi iau o pelerină pe mine și ies din cameră, închizând ușa în urma mea. Cobor scările repede, ferindu-mă de mâța lui Filch și de Peeves. Oricât de mult îl apreciez pe clovnul ăla, vreau pace în seara asta.

   Când ajung în holul de la intrare, deschid ușa și merg spre coliba lui Hagrid. Sper din tot sufletul că nu a fost concediat pentru că nu mi-aș ierta-o pe asta niciodată. Mă grăbesc și simt cum un fior îmi străbate șira spinării. Mă uit în spate și în părți. Probabil e din cauza vântului și nu a dementorilor.

   Bat ușor în geam și aștept un răspuns din partea lui, care nu durează mult. Prietenul meu are ochii roșii de la plâns și puțin furios. S-a întâmplat ceva înainte să vin eu, oare?

   --- Hei, spun cu glas coborât. Deranjez?

   --- Nu, normal că nu! Scuze, intră, te rog, spune cu un mic zâmbet.

   Intru și mă invită să iau loc pe scaun. Mă așez și îmi toarnă într-o cană niște ceai. Îl privesc cu ochi triști, așteptând să deschid gura pentru a-l consola, dar creierul meu este lipsit de idei pentru moment. Trebuie să-l reconectez, pe bune.

   --- Hag, îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, dar vreau să știi că te voi ajuta să-ți păstrezi postul și pe Bucky la fel, încep eu timidă.

   --- Știu asta, Cath. Harry, Ron și Hermione mi-au promis asta deja, dar mă bucur că ești alături de mine. Nu știu ce s-ar face școala asta fără tine, zice el punându-și una din mâinile lui mari pe umărul meu.

   --- Copii au fost aici, nu? îl întreb privindu-l în ochi.

   --- Da, mărturisește el. Am reacționat urât, dar nu voiam să bănuiască ceva, exact cum mi-ai cerut. Nu-l putem lăsa pe Harry să afle adevărul încă, dar trebuie să recunoști că nu mai are mult până să afle varianta greșită.

   --- Știu, dar nu-mi găsesc curajul încă.

   --- O să se întâmple asta, nu-ți face griji. Și cum e să fii colegă cu Lupin din nou?

   --- Mai mult decât bine! Doar că Snape își va băga nasul unde nu-i fierbe oala ca întotdeauna, spun strâmbând din nas. O să-i facă rău lui Remus și eu asta încerc să evit.

   --- Nu te panica, în regulă?

   Îi zâmbesc dulce și aprob din cap. Am norocul că face parte din familia mea, că de nu, nu știam ce mă făceam. Îmi doresc doar să nu fie luat de lângă mine, atât.

*******

   Ziua următoare la micul dejun am parte de o surpriză nu foarte plăcută, să spun așa. Voi povesti în mare: Dumbledore m-a chemat să vorbim din cauza lui Remus. Se pare că Miorlăitus i-a spus ce i-a spus și acum trebuie să fiu prezentă la ora lui de după masă când am liber, pentru a face un raport despre cât de capabil este ca profesor, ca să nu se repete faza cu blondul de anul trecut.

   Colac peste pupăză, pacostea aia de Malfoy se preface că-l mai doare brațul după ce i l-a pus Poppy în bandaje și într-o eșarfă. Știu că le-a făcut dimineața un chin lui Harry și Ron, pentru că au avut poțiuni cu Snape și ca un șef bun de casă cum e, cine știe ce i-a pus să facă! Îmi doresc să înceteze cu mascarada asta, că de nu, am să-l fac mic dejun pentru Ostwind, unul din hipogrifii mei personali și nu glumesc!

   Străbat holurile nervoasă, până ajung la cancelarie, unde intru val-vârtej. Întorc câteva priviri curioase de ale colegilor mei și mă arunc într-unul dintre fotolii, așteptându-l pe nemernicul ăla cu nas mare. Am să-l rog pe Peeves să-i joc o festă curând, pentru că sunt mai mult decât sigură că lui Moony nu-i va conveni.