Catherine Evans #3 - Vechi prieteni

XIX. Al doilea cerb

Lumos!

   Milioane de gânduri îmi vâjâie prin cap, fiecare mai plauzibil sau mai nebunesc decât celălalt. Dacă îl predăm acum pe Peter, cum de mi-a apărut acea viziune? Cum de au apărut și ei trei? Sirius, Remus și Peter erau transformați în animale și mai ales că după am apărut eu în ambele forme, și șarpe și phoenix.

   Există extrem de multe explicații pentru aceste viziuni, cât și pentru faptul că cei doi copii s-au întors în timp, dar de ce? Doar să-l salveze pe hipogrif? Sau mai este vreun motiv care poate fi mult mai rău decât acesta? 

   Și cuvintele mamei? Ce putere mai am? Când mă voi întoarce vara asta la conac, voi căuta prin cărțile tatei din biroul lui de acolo. Își ține cele mai importante documente acolo și poate voi reuși să găsesc ceva despre puterile astea. Sper că nu mă voi duce singură, ci îl voi lua și pe Harry cu mine, desigur, și pe Sirius. Puterile unui alfa sunt infinite, nu pot fi furate, dar vampirul poate întoarce spatele unei părți, iar eu sper că voi rămâne în lumină.

   --- Cath?

   Mă întorc imediat către sursa vocii. Harry mă ține de braț. Probabil că voia să-mi atragă atenția, iar eu, desigur, eram pierdută prin mintea mea care e un loc unde nimeni n-ar vrea să intre. Nu doar din cauza amintirilor urâte, dar și pentru că e o dezordine totală și câteva perversiuni pe ici, pe colo. Da, nu intrați niciodată în capul meu!

   --- Scuze, Harry, mă gândeam și cred că am fost mult prea absorbită. M-ai întrebat ceva? îl întreb zâmbind vinovat.

   --- Nu... adică da... adică, voiam să-ți mai zic ceva înainte să te întreb, zice frecându-și ceafa nervos.

   --- Dă-i drumul, te ascult.

   --- Sirius mi-a propus să mă mut cu el, zice zâmbind larg.

   Normal, toată lumea știe că el este singura lui familie. Nu, nu sunt geloasă, sunt chiar bucuroasă că-l ia de acolo, din acel iad. 

   --- Dacă Sirius scapă de Dementori, vrei să te muți împreună cu noi? Aș avea un tată, îmi mai trebuie o mamă, spune privindu-mă intens.

   Rămân fără cuvinte. Chiar... chiar vrea să stau împreună cu ei? Adică, știu că Sirius ar fi vrut să stăm împreună și să-l luăm pe Harry cu noi, dar să vină din partea băiatului? Stai, ai zis că... MĂ VREA CA MAMĂ?! Bun, asta poate fi cea mai bună zi din întreaga mea viață!

   Zâmbesc emoționată și mă întorc spre Sirius, care ne ajunsese din urmă și își pune brațul după umerii mei.

   --- Păi, nu vreau să mai stau fără cea care mi-a furat inima, nu? mă întreabă el, șoptindu-mi în ureche.

   Roșesc slab. Da, a rămas un idiot, cel de care m-am îndrăgostit nebunește și cel care sper în continuare să devină liber. Un fiu, un soț și un acoperiș deasupra capului, tot ceea ce-mi doream se poate îndeplini într-un final!

   --- Normal că vreau! Abia aștept să-l predăm pe șobolan cât mai repede! zic strâmbând slab din nas, ei chicotind de reacția mea.

   Cumva visez? Sau, nu știu, mi-a dat cineva cu ceva în cap și am halucinații? Pentru că îmi este încă imposibil să cred asta! Când vor auzi vampirii mei, sunt mai mult ca sigură că vor sări în sus de fericire, dar mă și vor tachina, pentru că na... asta e în firea lor, dar se vor bucura, iar mie mi se întâmplă ceva bun în sfârșit.

   Ajunși la capătul tunelului, Sirius îl scoate mai întâi pe Snape, doar ca să se asigure că nu mai dă cu capul de tavan și să facă buba copilașul. Bun, de ce am zis asta? În fine, să trecem peste exact cum a trecut și trăsura peste doamna Norris.