Catherine Evans #3 - Vechi prieteni

XX. O dorință se îndeplinește

Lumos!

   Oftez și îmi iau fața în mâini pentru câteva secunde. Sirius e liber, dar pentru cât timp? Știu că nu e prost și că va avea grijă de el ca să nu fie văzut, dar tot îmi fac griji și cred că este normal, nu? Adică, clar n-aș vrea să se întoarcă la Azkaban sau ca dementorii să-i facă ceva.

   Plec spre infirmerie ca să-mi tratez rănile cu ajutorul lui Poppy, desigur, și să văd ce fac copii. Dar, nu ajung bine că se aud niște strigăte. Îmi scot bagheta și îmi refac hainele, cumva, și mă apropii de locul unde se ceartă acele persoane. Nu mare mi-e mirarea când dau nas în nas cu Snape care țipă prin infirmerie.

   --- L-AU AJUTAT SĂ SCAPE, ȘTIU PRECIS! urlă Snape.

   --- Potolește-te, omule! îl aud pe Cornelius cum se răstește la el. Vorbești prostii!

   --- NU-L CUNOAȘTEȚI PE POTTER! zbiară Snape. EL A FĂCUT-O, SUNT CONVINS CĂ EL...

   --- Severus, mai ușor, spun, întrerupându-l. Harry a fost aici tot timpul. Până și Madam Pomfrey îți poate confirma asta, să nu mai zic de Albus.

   Intervenția mea îi face să-și întoarcă atenția asupra mea. Snape, care este negru de supărare, pare să se mai calmeze puțin. Mă apropii de băiat și îi sărut fruntea, el întorcându-mi gestul cu un zâmbet. 

   --- Cornelius, nu-ți face griji, voi vorbi personal cu colegul meu, îi zic zâmbind slab.

   Îi mai arunc o privire lui Harry, apoi îl iau de braț pe Snape și ieșim din infirmerie. Înainte să închid ușa, le fac cu ochiul lor și lui Albus, care aprobă subtil. 

   Mă întorc spre Snape, care este la fel de nervos. Ce pot spune? Nu în fiecare zi îți pleacă șansa de a da pe mâna Ministerului un „criminal" căutat și de a face impresie bună lui Fudge, dar acum vreau să-l calmez, nu pentru mine, ci să nu facă o greșeală pentru care va plăti cu vârf și îndesat.

   --- Încă nu-mi vine să cred că îl suspectezi pe Harry, Severus. A stat aici tot timpul, până și Dumbledore spune același lucru.

   --- Dacă nu el a fost, atunci cum se explică faptul că a scăpat Black? mă întreabă cu maxilarul încleștat.

   --- N-am nicio idee, spun ridicând din umeri.

   Se apropie amenințător de mult de mine, eu făcând pași în spate, izbindu-mă într-un final de perete. Bun, trebuie să opresc acest prost obicei pentru că o să-mi fac și mai multe zgârieturi pe spate.

   --- Tu ai ceva de a face cu asta, nu? Ai ajutat la evadarea lui!

   --- N-ai nicio dovadă, Severus. Nu te va crede nimeni, spun zâmbind în colțul gurii.

   Mă prinde de încheietură și mă trage mai aproape de el. Îmi dispare orice emoție de pe chip și imediat aud afară un tunet, semn că nu mai am mult și pornesc o furtună. Încerc să mă smucesc din strânsoarea lui, dar degeaba. 

   --- Dă-mi drumul, Snape, murmur printre dinți.

   --- Ține minte ce îți voi spune acum, șoptește, îndepărtându-ne de locul unde ne aflam. Voi face tot ce-mi stă în putință să-l îndepărtez cât de mult pot de tine.

   Îmi măresc ochii de uimire și mă zbat mai mult din strânsoarea lui, poate poate reușesc să scap. Dar cum să te pui cu căposul numărul doi? Dacă vă întrebați cine e numărul unu, clar sunt eu.

   --- Nu e posibil și știi bine asta, spun sigură pe mine.

   --- Voi face și imposibilul atunci. Mă voi asigura că îmi vei aparține, va dura e adevărat, dar tot voi reuși. Black nu te merită.