În Căutarea Adevărului!

Capitolul 20

...
Pers.Laviniei
Este momentul pentru discurs. Urc pe scenă cu puține emoții și încep să spun:
Eu:Bună seara! Mă bucur că pot împărtăși aceasta experiență cu voi.Ziua aceasta, este ziua în care devin majoră,de astăzi îmi iau viața în palme. În acești 18 ani, am avut experiente de neuitat, amintiri frumoase și chiar urâte, dar am trecut peste. Le mulțumesc celor care au fost lângă mine. În special familiei mele, care chiar dacă nu e familia mea biologică, tot a fost lângă mine. Le mulțumesc prietenilor pentru sprijin, pentru amintirile și experientele trecute împreună. Îi mulțumesc lui Vlad, care ma ajutat să iubesc din nou. Îmi mulțumesc! Această zi nu vreau să o uit niciodată. Mulțumesc!spun și fac o plecăciune semn că am terminat apoi toți încep să aplaude.
Pers. Irinei
Acum e momentul.
Eu:Mă scuzați, spun find pe scenă.
-Lavinia, trebuie să îți spun ceva, chiar dacă eu cred că nu e locul potrivit și momentul potrivit dar trebuie să știi.

Vine lângă mine și mă ia de mână. Mă uit în ochi ei și îi spun:
Eu:Suntem prietene de când aveam 3 ani. Ai fost lângă mine la greu, mai ajutat să trec peste tot ce era mai greu. Ești ca și sora mea. La fel ca și tine sunt adoptată. Mereu am simțit că am o soră din sânge care e aproape de mine.

Lavinia:Și eu la fel. Și să știi că te iubesc.

Eu:Lavinia, noi...suntem surori,spun zâmbind.

Lavinia:Ce?spune nedumerita.

Eu:Suntem surori, spun apoi văd că Lavinia se albește la fața și se uită în gol.
-Ești bine.

Lavinia:Nu...spune și leșina dar o prind repede.

Pers. Vlad
Când am auzit ce a spus Irina nu mi-a venit să cred. Lavinia se albise la față și se uita în gol. O întreabă Irina dacă e bine, dar apucă să spună doar nu că și leșina. Mă duc repede și o iau stil mireasă și o duc într-o cameră cu părinți și prieteni noștri.
Eu:Irina, sună la salvare.

Irina:Acum.

O stropesc cu puțină apă dar nu se trezește.

Mama ei era foarte speriată și uimită și plângea. Apoi și ea se îngălbenise.
Eu:Doamna vă ie rău?

Mama Laviniei:Putin,spune și bea niște apă.
...
Suntem la spital și așteptăm un răspuns de la cineva.

Deodată aud vocea doctorului.
Eu:Cum este?spun ridicându-ma rapid de pe scaun.

Doctorul:Este bine, a avut doar o cădere de calciu și mai este o cauză.

Eu:Care?spun speriat.

Doctorul:I s-a spus ceva înainte de a leșina?

Eu:Da, prietena ei Irina a aflat că sunt surori și i-a spus.

Doctorul:Așa cum credeam, spune și își notează ceva pe hârtie.
-A avut un mic șoc din cauza vești.

Eu:Și aș putea merge la ea?

Doctorul:Sigur!

Eu:Mulțumesc, spun mergând la ea.

Întru în salon și o văd cum se uită spre geam.
Eu:Hei.

Lavinia:...nu spune nimic.

Eu:Iubire, ești bine?spun și o zgâlțâi puțin.

Lavinia:Vlad...spune apoi începe să plângă eu luând-o în brațe.

Eu:Nu mai plânge, totul este bine.

Lavinia:Nu pot să cred că am avut-o mereu aproape și nu am știut nimic. Dumnezeu a vrut să fim Unite, și așa a fost.

Eu:Și de ce plângi?spun zâmbind.