Tot timpul am iubit ploaia, am adorat să privesc stropii de ploaie cum ating încet asfaltul și să ascult susurul apei năvălind la vale. O așteptam mereu, pregătită, cu un pahar de ciocolata caldă în mână. De fiecare dată când sosea eram acolo, privind pierdută prin geamul semitransparent, cuibărita în pernele moi ale fotoliului vișiniu. Îi ascultam plânsul plin de zbucium. Puternic și zgomotos. Iar ea îmi înțelegea bucuria, râsul și entuziasmul, răsplătindu-mă de fiecare dată, înainte de-a-și lua rămas bun, cu un curcubeu mai frumos și mai colorat decât cel precedent.
Când m-am născut, ploua intens. Era una din acele zile friguroase de vară. Vântul bătea cu 200 de km/h. Indomabil, înlăturând tot ce îi ieșea în cale. Fulgerul și tunetul făceau pământul să se cutremure. Luminau negura cerului precum focurile de artificii, deveniseră niște torțe dătătoare de viață. Picurii de ploaie, albaștrii și rapizi, zdrobeau tot ce puteau. N-aveau liniște, nici stare. Voiau ceva mai mult. Ceva ce au primit chiar în acea noapte, pentru că s-a născut ,,Fata Ploii".
Cu siguranță nu la asta se așteptau ei, și nici eu, dar cu destinul nu te poți juca. De mică am știut că nu sunt precum toți ceilalți și că am în mine ceva special. Aveam un lucru care era doar al meu. De-altfel nu puteam să povestesc tuturor că vorbesc cu ploaia. Bine, poate puteam, dacă voiam să fiu considerată nebună și să ajung la Spitalul 9. De-aceea am preferat să tac și să rămână încă unul din secretele care mă legau de ea.
Ploaia mi-a încununat nașterea și a rămas părtașă vieții mele. Mi-a fost cel mai intim prieten, cel care nu m-a contrazis și nu m-a trădat niciodată, nici atunci când ar fi avut dreptul. Mi-a oferit liniște și tumult, speranță și deziluie, grijă și onestitate.
Dar cel mai important, mi l-a dăruit pe el.
Băiatul al căror ochi, mai negrii decât noaptea, o să mă bântuie pe vecie, al cărui zâmbet va rămâne întipărit ca un tatuaj în sufletul meu. Străinul care mi-a aprins inima cu o simplă atingere a mâinii.
Îmi amintesc adeseori ziua în care ne-am cunoscut. E atât de vie amintirea asta în mintea mea. E de-ajuns doar să închid ochii ca să îmi amintesc fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare detaliu ca și cum totul s-ar fi petrecut ieri.
CITEȘTI
Ploua cu sentimente!
Teen Fiction,,Tot timpul am iubit ploaia, am adorat să privesc stropii de ploaie cum ating încet asfaltul și să ascult susurul apei năvălind la vale. O așteptam mereu, pregătită, cu un pahar de ciocolata caldă în mână. De fiecare dată când sosea eram acolo, pri...
