A plecat! Şi-a jucat rolul şi-a fugit. Nu a rămas să-mi cânte la ureche, ci a vrut să-i facă loc soarelui să intre în viaţa mea. Ştia cât era de importantă această zi pentru mine şi cât imi doream să iasă totul perfect. Iar ea m-a ajutat să-mi îndeplinesc visul prin absenţa sa. Ca-ntotdeauna se gandeşte la mine înainte de ea.
Prin geamul maşinii am reuşit să zăresc cladirea liceului în care-mi voi petrece următorii 2 ani. E impetuoasă. Mare şi albă. În asemenea momente, îmi doresc să o iau la goană. Dar nu pot. Ce să fac?! Trebuie să merg înainte. Cine ştie, poate o să am o surpriză placută, iar dezastrul nu e aşa mare cum pare. Sper.
Cobor hotărâtă din noua maşină a lui David, o achiziţie pe care a primit-o când a împlinit 18 ani,adică, vara trecută. Se pare că tata nu mai ştie cum să-şi repare greşelile faţă de noi, decât cumpărându-ne. Trag aer în piept şi pornesc cu dreptul înainte. Grupuri de fete şi băieţi erau împraştiaţi pretutindeni. Când am intrat pe poarta principală, am îngheţat. Priveliştea îţi fura privirea. M-am simţit atât de mică, iar inima mi se facuse cât un purice. Nu-mi doream decât să fii fost o vrăjitoare, să pot face o vrajă şi să mă evapor. Cum asta nu era posibil, am trecut la planul B. Am pornit decisă să supravieţuiesc acestei provocări. Am început să o iau spre aleea inconjurată de lalele şi să caut biroul directorului. Totul era perfect, până când tocul pantofului din piciorul drept s-a prins într-o gaura, s-a rupt, iar eu am avut parte de o căzătură demnă de Oscar.
-Pfoaii! Nu pot să cred că te-ai rupt tocmai acum când aveam cea mai mare nevoie de tine. Şi-acum ce fac? Doar nu o să colind de nebună desculţă sau într-un pantof. Gandeşte, Oara, gandeşte. Ai nevoie de o soluţie rapidă.
-Hei, te pot ajuta eu. Am o pereche de pantofi în plus şi cred că sunt exact mărimea ta.
M-am intors brusc. Ştiu că sunt o fata care atrage privirile, dar ultimul lucru pe care mi-l doream era să mă vadă cineva întinsă pe alee cu jumătate de pantof în picior şi cealaltă jumătate în mână.
-Scuze, am uitat să mă prezint. Eu sunt Tammara.
-Oara, îmi pare bine.
-Eşti noua aici, nu?
-Mda, tocmai m-am mutat aici şi nu prea mă descurc. M-am pierdut şi mi s-a rupt şi tocul. Briliant mod de a începe.
-Te ajut eu, dacă vrei. Pot să îţi arăt unde e biroul directorului şi după cum ţi-am spus, am o pereche de pantofi în plus care cred că ţi s-ar potrivi.
-Serios? Chiar mă vei ajuta? Adică, nici măcar nu mă cunoşti.
Nu m-a lăsat să termin. M-a înfăşcat de mână, m-a condus spre biroul directorului şi spre perechea de pantofi atât de necesară.
-Mulţumesc că m-ai ajutat.
Nu i-am spus mai multe şi nici n-am asteptat să-mi răspundă, ci am intrat imediat în biroul directorului.
Am stat 20 de minute. Nu mai suportam niciunul în plus. Directorul, un bărbat bine făcut, trecut de prima tinereţe îmi vorbea despre regulament şi disciplină, despre istorie şi geografie. Acele minute petrecute cu el, au fost cele mai lungi şi interminabile din viaţa mea. Sper doar să nu mai fiu nevoită vreodată să ajung la el în birou.
Am aflat grupul din care o să fac parte, iar directorul, amabil, cum era, s-a oferit sa mă conducă şi să-mi prezinte colectivul. Ura! O să mor! Nu ştiu cum o să rezist.
Norocul meu, că printre cei din grupă se afla şi Tammara. Astfel, a avut cine să-mi arate şcoala şi m-am putut elibera de domn' director.
-E a doua oară când mă salvezi pe ziua de astăzi. Cred că îţi sunt datoare.
-Datoare nu-mi eşti, vezi doar să nu te obisnuieşti prost, nu o să fiu tot timpul să te salvez.
-Şi eu care credeam că o să devii îngerul meu salvator.
-Nici nu-ţi doresti prea multe.
-Nu, chiar nu. Se pare că ziua de astăzi nu a fost atât de rea, dar nici perfectă. Cred că o să se lege o frumoasă prietenie între noi.
Am lăsat-o pe Tammara în faţa şcolii şi am plecat spre maşina lui David. Urma să ajung curând acasă ca să mă bucur de timpul rămas până la căderea serii, exact în momentul în care un strop de ploaie a atins geamul. E un semn. E aici. S-a intors.
-Bine-ai revenit.
CITEȘTI
Ploua cu sentimente!
Teen Fiction,,Tot timpul am iubit ploaia, am adorat să privesc stropii de ploaie cum ating încet asfaltul și să ascult susurul apei năvălind la vale. O așteptam mereu, pregătită, cu un pahar de ciocolata caldă în mână. De fiecare dată când sosea eram acolo, pri...
