Mafia Italiana

~ Capitolul trei: Contract ~

- Când aveați de gând să îmi spuneți?

Mi-am proptit mâinile pe biroul din stejar al tatei, privindu-l peste materialul neted. Stătea pe scaunul său obișnuit, purtând o cămașă albă, descheiată la primii doi nasturi. A oftat dându-si ochelarii jos și lăsând hârtiile din mână.

- După petrecere, a răspuns făcând referire la debutul sezonului de curse.

Membrii familiei Scarlatti nu au pățit nimic, dispărând din sală în mod spectaculos cu doar câteva minute înainte de a începe focurile. Oamenii lor au murit pe capete, la fel ca alții mai puțin sau mai mult vinovați.

În timpul sezonului totul e permis, poți omorâ pe oricine, oricând vrei și cum vrei tu. Totul se schimbă în săptămâna cursei, totul se întoarce. Nicio mafie nu are dreptul să perturbe liniștea, nici măcar o picătură de sânge nu este vărsată.

Ideile tatei și ale lui Fabio au fost întotdeauna briliante, fiecare gând de-al lor a ajuns o idee bănoasă și funcțională. Poate eu ma gândisem prima la o răzbunare sângeroasă, dar ei o exemplificaseră, făcând un plan atât de ingenios.

Quando è venuta in mente questa idea? (Când s-au gândit la ideea asta tâmpită?)

- Sorella (surioară), gândește-te, m-a rugat Fabio, sprijinit la rândul său de birou

Mi-am trecut rapid mâinile prin par, exprirând zgomotos aerul din jurul meu, sorbindu-l pe tot de parcă mi-ar fi aparținut. Era o idioțenie așa mare, o înșelătorie periculoasă de unde eu ieșeam rănită. Și urma să ies rănită, căci Antonio m-ar fi posedat cu toată fiinta fără să îi pese de ce lăsa în urmă.

Mi-am scos pachetul din buzunar, aprinzându-mi o țigară în fața lor și intinzându-mă după bricheta lui Fabio, pe care știam că o are. Îl priveam pe tata prin perdeaua de fum, savurând țigara ce devenise un drog, unul de care nu puteam scăpa în niciun fel.

Țigările au curs una dupa alta, credeam, într-un mod ridicol, că pot evita gândurile ce îmi treceau prin cap. Ridicol, căci tata și fratele meu așteptau un răspuns chiar aici și acum.

În cele dib urmă am strivit ultima țigaretă în scrumiera din sticlă a tatei, suflând ultimul fum toxic ce îmi acaparase plămânii. Luasem o decizie, al naibii, eram pregătită să mă arunc în mâinile lui Lucifer fără să mă gândesc de două ori.

- Așa să fie, le-am răspuns deschizând ușa biroului.

M-am oprit pentru câteva secunde în pragul ușii, meditànd la decizia mea și gândindu-mă serios să o schimb. Nu am făcut-o, căci, într-adevăr, simplul gând că voi face cunoștință cu iadul mă excita.

Privirea mea a întâlnit-o pe a lui Fabio, aceași nuanță izbindu-se și formând o constelația unică, nemaivăzută. Fratele meu era cel mai important bărbat din viața mea.

- La multi ani, frățioare. Ti amo (Te iubesc), am aruncat peste umăr înainte ca ușa să se închidă în urma mea.

Eram pe punctul de a deveni soția celui ce îmi omorâse fratele.

***

- Când aterizezi?am întrebat disperată în timp ce priveam orașul.

Luminile Siciliei sunt uimitoare, tot orasul arde de adrenalină, arde la propriu sub privirea mea. Cu siguranță eram o italiancă, altfel nu îmi explicam nebunia din sânge.

- Peste două zile, am ceva de rezolvat cu rușii. Ce se aude?am primit răspunsul de la celălalt capăt al telefonului

- Te sun după, asta dacă nu pun mâna pe pistol și îl omor pe Antonio înainte, în cazul ăsta te așteaptă Alecsandrina, i-am răspuns auzindu-i râsetul.

- Ai grijă, a fost tot ce a spus înainte să închidă telefonul.

Am zâmbit, entuziasmată de sosirea ei în Sicilia după atâta timp. Ultima oară totul se terminase brusc, întâlnirea noastră fiind umbrită de moartea lui Francesco. Pista nu fusese la fel fără Andreea, iar acum urma să conduc alături de ea. Alecsandrina era prinsă cu lecțiile primite de la idiotul ei profesor de latină, nu aveam nici o prietenă lângă mine acum, când urma să ne întâlnim cu familia Scarlatti. Ultima oară când i-am privit în ochi a curs un râu de sânge.

Astăzi aveam alte obiective, ei își onorau așa cum se cuvine cererea, iar noi le răspundeam după mai bine de doi ani. Acum doi ani tatăl lui Antonio îmi ceruse mâna pentru fiul său, iar răspunsul îl primea acum.

Acceptasem doar pentru Fabio, căci era planul său. Fusese ideea lui să devin o Regazzi pentru a spulbera familia din interior. Fratele meu rămăsese singurul bărbat la care puteam ține, era cel mai important pe lumea asta, iar tata nu avea dreptul să intre pe lista asta. Nu dupa ce îmi răpide și ultimul colț de rai.

Tot drumul a fost tăcut, niciunul dintre bărbații ce mă însoțeau nu au deschis gura, respectând tăcerea mea. Antonio urma să stea în fața mea, gata să semneze o hârtie afurisită ce confirma faptul că, în câteva săptămâni, ne vom unii destinele.

Ho solo paura dell'inferno, Dio non esiste in questa equazione. (Mă tem doar de Iad, Dumnezeu nu există în ecuația asta)

Am ajuns mai devreme așa că am avut onoarea de a mă rezema de capota mașinii, privindu-mi tatăl și fratele din spate. Puteam medita cât doream, dar luasem o decizie și trebuia să mi-o asum. Totul era pentru mafie și pentru Francesco, așa că aș fi îndurat orice, chiar și pe Lucifer.

Un zâmbet șters mi-a apărut pe față când mașinile de câteva zeci de euro au parcat în fața alor noastră, din ele coborând bărbații familiei.

Diavolul cu ochii albaștri era în fața mea.