Privirea italianului era fixată critic pe mine, analizându-mă din cap până în vârful degetelor, rămânând la final pe decolteul rochiei. Ochii ăia albaștri păreau capabili să arunce cu blesteme, dar acum doi ani tot ce vedeam în ei era oceanul și, poate, cerul.
Avevo amato un cielo tempestoso.(Iubisem un cer furtunos)
La rândul meu îl analizam, observând fiecare gest, fiecare detaliu ales de el în acea seară. Antonio nu se schimbase, era un ticălos notoriu, dar rămăsese un bărbat sexy și atrăgător.
— Nu aș vrea să văd sânge pe mâinile tale, Isabella, a răspuns provocării mele.
— Mâinile mele sunt deja pătate, Scarlatti, am aruncat peste umăr
A râs în acel fel provocator, iar parfumul său m-a învăluit pentru a doua oară în acea seară, peovocându-mi toate simțurile. Prezenta lui era așa de excitantă, iar faptul că mă urmărise afara ar fi trebuit să mă facă să îmi pun niște întrebări, însă acestea nu veneau.
Eram prea apropiată de acele amintiri ascunse în minte și nu ar fi trebuit, după doi ani lungi și zile întregi în care plănuisem singură răzbunarea voiam să îl urăsc. De ce nu îl uram?
Cuore idiota (Inimă idioată)
Trebuia să fac ceva, nu aveam nevoie de el pe capul meu sau de o Inimă, trebuia să îmi scot inima din piept și să uit de brunetul sexy din fața mea.
— Nu v-am trădat Isabella, s-a apărat deodată, fără să îi fi cerut vreo explicație.
În plus, era cea mai bună minciună pe care mi-o spusese cineva vreodată. El îl omorase pe Francesco și își pătase mâinile cu sângele celui mai bun prieten.
— Nu te cred, Antonio, i-am răspuns simplu și elegant, privindu-l în ochi.
— Nu aș fi putut pierde pe nimeni, Bella.
Prin nimeni se referea la mine, Francesco, Fabio, Andreea si Alecsandrina. Noi șase ne jucasem împreună încă din copilărie și fusesem, în definitiv, prieteni buni.
Imi spusese Bella, aducând amintirile vechi la suprafață. Doar el imi spusese așa vreodată, tata o făcuse în copilărie, dar renunțase dupa un timp când observase că Antonio mă striga așa.
" Sei la mia bella (Tu ești frumoasa mea) "
Așa îmi spusese mereu sau, cel puțin, până să dispară fratele meu, iar lumile noastre să fie într-un conflict permanent și până să fiu nevoită să îmi pătez mâinile.
Aș fi vrut să îi spun totul în față așa cum exersasem de atâtea ori și urma să o fac, asta dacă mâna fratelui meu mai mic nu s-ar fi așezat usor pe umărul meu, iar privirea sa nu l-ar fi fulgerat pe Antonio. Era un adevărat bărbat ce își apăra sora de un dușman și avea puterea de-al confrunta tocmai pe cel care îl învățase să tragă cu arma în secret. Nu mai eram niște copii inocenți ce se jucau în iarbă și nici adolescenții de acum doi ani ce se întreceau pe pistă. Eram adulți și vărsasem prea mult sânge.
— Deja ne-ai pierdut, Scarlatti, i-a răspuns Fabio
— Te-ai schimbat, a remarcat italianul analizându-l
— Și tu, presupun, a răspuns micul meu frate
Mâna sa mi-a prins talia și am înaintat amândoi spre interior, lăsându-l singur pe Antonio. Privirea mea se mutase de pe el, acum mă concentram pe sala imensa de bal, dar tot îl aveam în suflet. Îi puteam visa ochii albaștri pentru o eternitate.
Fabio nu mi-a spus nimic la început, a dansat cu mine câteva dansuri, dar nu mi-a aruncat nicio ofensă, mai degrabă se gândeas la tot ce aflase. Sentimentele noastre nu puteau fi comparate, erau total diferite. Eu plângeam pentru că iubeam un trădător, iar el suferea din cauza bărbatului ce îi fusese frate.
Cursa urma să aducă multe lucruri noi în peisaj, mai era o lună, o lună în care trebuia să supraviețuiesc fără să îmi las sentimentele să conducă. Condusul. Nimeni nu știa cine va concura pentru familia noastră anul asta, ar fi putut să o facă Fabio, dar mafioții lumii nu credeau că era posibil având în vedere că rămăsese singurul moștenitor masculin al familiei. Nu îl puteam risca.
Le pregăteam o surpriză frumoasă cu o semnătură italienească la sfârșit. Italia nu este o trișoare, este locul unde s-au născut mafiile, avem adrenalina și crima în sânge, pur și simplu așa ne-am născut. Doar frații noștri, românii, pot fi la fel de nebuni ca noi.
România părea mică, prostă și stricată, dar era puternică în întuneric. Aveau, în definitiv, acelasi sânge cu al nostru. Sunt frații noștri, cei mai buni la curse, droguri și inșelat.
— Nu te juca cu focul, surioară, mi-a atras atenția Fabio. Antonio te poate juca pe degete imediat, știu ce simți, Isabella.
— Nu are niciun efect asupra mea, e doar un trișor cu mâinile pătate, m-am aparat încercand să scap de toate gândurile nepotrivite.
A ridicat din umeri, dar ceva din privirea sa îmi dădea de înțeles că nu mă crede. Fabio știa să mă citească, nimeni nu se pricepea la intimidare mai bine ca el și era întrecut, poate, doar de Andreea.
Oare ce mai făcea prietena noastra? Pista părea pustie fără ea.
Când m-am întors am observat că bruneta pe care o abandonasem mai devreme era încolțită de un american ce credea că o poate avea imediat, asta dacă aruncă câteva bancnote. Alecsandrina părea scârbită de el și deja îmi imaginam cum pistolul ei va fi folosit.
Fabio s-a încordat și imediat i-a luat mâinile de pe prietena noastră, trăgând-o imediat la dans și poate Dumnezeu a intervenit putin, căci dansul era unul lent, iar mâinile fratelui meu mai mic au început să se plimbe pe trupul ei.
Când avea de gând să îi spună clar ce simte? Acest mic Regazzi nu voia doar o aventură, nu cu prietena mea, în orice caz.
M-am ascuns printre invitați în următoarea ora, reușind să îl evit pe Antonio și scăpând de o bătălie. Ceasul a bătut miezul noptii, iar pistoalele au fost îndreptate spre mulțime, vărsând sânge.
Gresia alba de pe jos era acum roșie, iar mașina ce ne adusese aici a demarat în trombă, ducându-ne pe noi trei departe de scena sângeroasă.
Ăsta a fost doar începutul, Antonio.
CITEȘTI
Mafia Italiana
Aksi„ În cazul nostru cred că iubirea a fost prea puternică, l-a speriat până și pe Dumnezeu " Lupta dintre două mafii ar trebui să te atenționeze că lumea se va prăbuși ușor, dar sigur. Isabela Regazzi s-a trezit prinsă între rațiune și iubire, famil...
