Mafia Italiana

~ Capitolul șase: Rușii ~

          Am privit-o pe brunetă cum se plimba dintr-o parte în alta a camerei, încercând parcă să își astâmpere nervii și să nu producă o ditamai gaură în parchetul meu. Mi-am tras picioarele sub mine pe pat, masându-mi tâmpla și încercând să nu o împușc. Ce dracu pațise femeia asta?

         — Poți să nu îmi mai faci gaură în podea? Se presupune că e camera mea, am întrebat-o într-un final.

         — Nu înțeleg! Nu e nevoie să te căsătoresti cu Antonio, deja îi avem la mână, știm totul despre ei, vom câștiga cursa, iar tata deține toate informațiile care l-ar putea ucide pe celălat Scarlatti, a bociferat sonor Andreea trântindu-se lângă mine.

         — Fabio are dreptate, cu mine în interior totul va merge mai repede, am explicat.

         Prietena mea a pufnit, scăpându-i o înjurătură printre buze în timp ce își dădea ochii peste cap. Bine bine, ea chiar are ceva personal cu Fabio, ceva mult mai puternic decât o atracție sexuală.

         Nu am știut niciodată de ce au început să se urasca, în copilărie toți am fost împreună, dar acum acele vremuri par mult prea îndepărtate ca să mi le aduc aminte. Toată fericirea mea s-a dus la fel de rapid ca o țigară fumată și aruncată în ocean. Totuși, Andreea era prietena mea, sora mea neoficială și persoana care urma să îmi ducă buchetul de mireasă.

         Pe naiba, nunta! Logodna mea era chiar peste două zile, iar eu nu mă implicasem în nimic, toate pregătirile fuseseră aruncate pe umerii femeilor din casă. Nici măcar nu aveam o rochie pentru mâine. Puteam fi mai aiurită de atât?

         Andreea mi-a citit gândurile, căci în clipa următoare mi-a zâmbit în colțul gurii, trăgându-mă după ea. Am zâmbit sincer, pregătită să mă bucur de cele câteva ore la cumpărături împreună cu prietena mea. Unul dintre șoferi mi-a aruncat cheile mașinii, iar eu am urcat la volanul minunăției mele. Mașina mea era cea pe care o adoram, nu aș putea renunța la ea, pur și simplu ador tot ce ține de aceasta.

         Am pornit motorul, iar împreună am gonit pe șosea spre centru, încălcând oricum regula de viteză. Îmi lipsise așa de mult asta. Unii conduc de fericire, alții când sunt nervoși, unii când nu au ce face, dar eu conduc mereu, cu fiecare ocazie, căci ador tot ce îmi aduce șofatul.

         Minunatul meu Audi A6 a ajuns rapid la o viteză mare, iar tot ce puteam simți în vene era adrenalina, bucuria și extazul. Câteodată aveam impresia că doar sexul poate depăși extazul pe care îl aduce condusul, așa am crescut, iar mașinile și cursele din Italia sunt cele mai bune. Acum, cu Andreea în dreapta mea, simțeam că trăiesc după mult timp de jelit.

         În câteva minute eram în centrul orașului, intrând pe ușile magazinului nostru preferat, unde patroana ne-a întâmpinat aruncându-mi în brațe câteva zeci de rochii. Am probat vreo zece până să îmi dau seama că nu voiam o culoare țipătoare. Andreea trebuia să își aleagă rochia după a mea, căci imi era domnișoară de onoare, dar eu doream ceva mai diferit. Privirea mi s-a oprit asupra unei rochii roșii și mulate, cu spatele gol până în zona fundului și cu un decolteu elegant. Găsisem ce îmi dorisem, iar rochia rosie pe care i-o alesesem prieteni mele se asorta perfect.

         — Antonio o să bălească după tine,  m-a făcut Andreea să râd.

         Am ocolit o gaură din șosea, atentă în continuare la prietena mea. Doamne, ce bucuroasă eram că îmi era alături acum.

         — Vreau să plătească pentru tot, am rostit în liniștea din mașină.

         — Îți va mânca din palmă, arăți așa sexy în roșul ala, m-a asigurat privind în continuare drumul.

         Două lumini au început să se zărească în spate, stricându-mi privirea asupra șoselei, căci aproape mă orbeau, iar în scurt timp am auzit focuri de armă, semn că cineva ne voia moarte pe amândouă. Mașinile nu pareau ale familiei Scarlatti și nu ar fi avut nici o logică să își ucidă mireasa, așa că rămăsese o singură variată: rușii.

         Am privit-o pe Andreea rapid, iar în două secunde și-a scos pistolul, deschizând geamul și trăgând înapoi . Eu nu aveam poziție bună, eram la volan străduindu-mă să nu ies de pe șosea. În dreapta noastră era marea, nimic altceva. Eu mersesem mereu cu viteză, dar prietena mea știa să ia curbele perfect, eu nu mă descurcam, iar gloanțele deja se auzeau în spatele nostru.

         Rușii aveau sarcina să ne elimine și al naibii, erau în avantaj mult, fiind atâția și bine înarmați. Să creadă ei că Isabella Ragazzi va muri așa ușor și la câteva ore după ce și-a găsit rochia perfecta.

         — Fanculo! (La dracu!)

         Am apucat telefonul apelându-l pe Fabio cu speranța că îmi va răspunde și am avut noroc din fericire, căci fratele meu a răspuns la primul apel.

         — Ce s-a întâmplat, surioară?

         Unul dintre cauciucuri a fost lovit de un glonț, forțându-mă să controlez mașina acum mult mai greu, aproape imposibil. Andreea a țipat când i-am văzut sângele de pe tricou, fusese atinsă în umăr și sângera deja.
 
         — Rușii ne atacă, Fabio!

         Nici nu am apucat sa pronunț cuvintele și o gălăgie s-a auzit pe partea cealaltă, semn că fratele meu nu era singur. Telefonul i-a fost luat, iar vocea acelui diavol pe care îl iubesc a fost singura pe care am auzit-o.

          — Vin după voi , Bella, rezista-ți!

         Aș fi vrut să îi promit că asta voi face, dar în secunda următoare o altă mașină de a lor m-a împins, iar eu și Andreea am plonjat în jos, mașina sărind direct în valurile mării.

         Dacă urma să mor muream în apele dragii mele Italie.