Mafia Italiana

~ Capitolul șapte: Iubirea ~

          Apa sărată mi-a intrat puțin în plămâni când m-am dezmeticit, dar cea care mă trăgea la suprafață era Andreea. Am tras aerul pofticioasă în plămâni, mulțumindu-i Domnului că eram în viață. Trăiam, asta pentru că bruneta ne scosese pe amândouă de acolo și avusese grijă de mine, deși era mult mai rănită.

         — Trebuie să înotăm până la mal, Fabio și Antonio ne vor găsi mai ușor acolo, rușii ne-au abandonat deja, a conchis ea, începând să înoate stângaci.

         Era rândul meu să o ajut, așa că am început să o sprijin până la mal. Umărul ei sângera abundent chiar și acum, cu siguranță ceva nu era bine deloc cu el, iar tâmpla ei avea o zgârietură urâtă. Eu arătam bine, mă durea doar încheietura mâinii din cauza impactului cu mașina la cădere.

          Prietena mea îmi salvase viața cu prețul sufletului său și o iubeam nespus, iar acum era rândul meu să o ajut cum puteam. Ne-am refugiat pe nisip, iar trupurile noastre au devenit unul când ne-am îmbrățișat, eu încercând mai mult să îi acopăr corpul înfrigurat. Telefonul meu a funcționat doar pentru ai da un bip lui Antonio, suficient cât să ne găsească.

         Când la vreo jumătate de oră am auzit glasurile bărbaților, am crezut că am văzut raiul, căci eram salvate. Fabio a sărit imediat pe noi, depărtându-mă de Andreea și inspectând-o cu atenție. Fratele meu era îngrijorat până la moarte pentru femeia din brațele lui, deoarece după ce l-am asigurat că sunt bine a dispărut cu ea în mașină, iar de acolo direct la spital.

         — Amore, m-ai speriat de moarte, mi-a spus Antonio, trăgându-mă la pieptul lui.

         Amore. Mi-am afundat capul în pieptul lui de parcă era singurul loc unde mă simțeam în siguranță și poate chiar era, pentru că atunci când mâinile lui m-au strâns puternic mi-am permis să dau drumul câtorva lacrimi. Antonio însemna prea mult, încă îl iubeam și îl voiam din tot sufletul, chiar și după atâția ani și atâtea întâmplări neplăcute.

         — Nu mă lăsa singură, Antonio, am șoptit, iar vocea mea suna frântă.

         Tot ce îmi doream era să rămân acolo, la adăpostul brațelor lui și să nu îmi mai pese de nimic. Am lăsat în continuare lacrimile să curgă pe obrajii mei, aruncându-mă în brațele lui și scâncind când m-a ridicat deodată.

         Nu țin minte cum am ajuns acasă sau cum a reușit să treaca de tații noștri și o parte din mafie ce aștepta la parter, dar e drept că m-am trezit așezată pe marginea căzii în timp ce el deschidea dușul și potrivea apa. L-am privit nedumerită, dar am protestat imediat ce m-am simțit așezată sub apa caldă.

         Am tras adânc aer în piept în timp ce hainele mi se lipeau de piele, iar brațele ude ale lui Antonio m-au înconjurat pe la spate, închizând ușa odată. Ne-am lipit trupurile, simțind cum toată presiunea lumii mi se ia de pe umeri măcar pentru câteva ore. El era aici, iar asta insemna că puteam să cad în păcat.

         — Sono qui, Bella. (Sunt aici, Bella) Vorbește-mi!mi-a ordonat în timp ce își lipea fruntea de umărul meu

         — Am găsit rochia perfectă, Antonio. Au fost rușii, când ne întorceam. Andreea m-a scos din mașină, sunt o lașă, o mare cățea, am mărturisit, plângând sub apă.

         Poate au trecut câteva minute până să mă întoarcă cu fața spre el, lipindu-și fruntea de a mea, dar știam că era furios. Furios pe el, pe mafie, pe ruși și pe mine, căci nu îl sunasem mai repede. Ochii lui albaștri mă sfidau, era ca și cum ai fi luat oceanul învolburat și l-ai fi pus acolo. Și, al naibii, îl iubeam pe bărbatul ăsta până la stele și înapoi, deși nu eram gata să recunosc.

         I-am primit buzele cu ardoare atunci când s-au ciocnit cu ale mele, devorându-le pasional. Mă săruta, el chiar își unise buzele cu ale mele și mă gusta, iar eu îi răspundeam ca o nebună, căci îmi fusese dor de asta. Limba lui mi-a cerut permisiunea și eu i-am dat-o, deoarece eram mult prea îndrăgostită ca să îi refuz ceva. Limba lui a gasit-o pe a mea și din acel moment am crezut că mor, iadul și raiul se contropiseră.

         Pentru prima dată buzele lui se uneau cu ale mele, desi tânjiseră atâția ani unele după altele. Și acum că urma să devin soția lui mi se părea mai mult ca potrivit ce făceam. Nu regretam nimic, fiecare atingere a lui îmi crea niște fiori unici.

         Și, deși acele momente păreau greșite, pentru mine însemnau tot, căci Antonio mă voia pentru câteva secunde, pe când eu îl voiam pentru eternitate.

         Tot ce îmi amintesc este că am continuat să ne sărutăm până am rămas amândoi fără aer, iar brațele sale m-au dus până în dormitor unde m-am pierdut în căldura așternuturilor în timp ce brațele lui îmi înconjurau corpul.