Mafia Italiana

~ Capitolul patru: Două gloanțe, o singură inimă ~

          Antonio părea puțin derutat, de parcă iadul îl trimisese pe pământ în chip de pedeapsă, căci adusese prea multe suflete nevinovate în casa diavolului. Nu se sinchisise să poarte costum, nu mă deranjase să observ cum se asortaseră bărbații din familia mea, dar nici ei nu purtau sacou.

          Asta chiar e o treabă personală, aparent, iar eu eram aici doar pentru a semna o hârtie nenorocită.

         — Ciao, vecchio amico (Buna, vechi amic), a salutat italianul mecanic, apropiindu-se de noi, în urma lui mergând Antonio.

        — Ciao, Alfonso, a trecut ceva timp, a răspuns tata.

        — Prea mult timp, poate, și-a dat cu părerea bărbatul.

         Alfonso Scarlatii fusese un personaj prezent în copilăria mea mai tot timpul. Tata și el au făcut afaceri o lungă perioadă, asta până când Francesco s-a dus într-un loc unde îngerii dau din aripi.

         — Îți ofer mâna singurei mele fiice, Scarlatti, e comoara întregii Italie, i-a adus aminte tata.

         — Zestrea va fi pe măsură, știu deja asta, prietene, i-a tăiat-o bătrânul.

         Zestrea mea consta în cateva mii de euro și pământuri roditoare din Sicilia, cele mai bune pământuri pentru cultivat și, puțin mai important, o fabrică de arme deschisă de curând. Eu însemnat o avere și Antonio urma să dețină totul, asta dacă ne căsătoream.

         — O să plătesc dublu, atâta timp cât fata ta îmi devine noră, și-a dat cuvântul.
    
         — Nu e o jucărie, Scarlatti, e sora mea și dacă îi scapă o singură lacrimă sunt în stare să vă dărâm Italia în cap, a mârâit fratele meu în direcția lui Antonio.

        Acesta a făcut un pas în fața, zâmbind către fratele meu, ce devenise un conducător excelent în atât de puțin timp.

         — Isabella va fi fericită, Fabio, îmi dau cuvântul. Se căsătorește cu mine, nu cu fratele meu, a confirmat viitorul meu logodnic.

         Celălalt bărbat din familia Scarlatti dispăruse de câțiva ani, de când fusese acuzat că omorâse o fată de politician în România. Barfele au persistat până acum, orice mafiot ar da o sumă bună ca să aibă la mână familia Scarlatti. Doar Andreea și familia ei știau ce se întâmplase acolo și nu dezvăluiseră secretul.

         Prietena mea urma să îmi spună totul, altfel nu o lăsam să urce în mașina mea. Aveam nevoie de domnișoara mea de onoare aici și credeam că și lui Fabio îi lipsise, căci avuseseră o aventură cândva. Alecsandrina îl iubea prostește și mă bucuram că fusese trimisă în străinătate. Urma să își termine studiile acolo și să uite de Fabio și toată suferința pe care i-o provoca.

         Cine va conduce cu Antonio? Venise momentul ca mafia Ragazzi să își arunce câteva arme secrete pe masă, dar Scarlatti urmau să o facă?

         — Vreau ca fiica ta să devină o Scarlatti cât de curând, a spus bătrânul capo.

         — Două luni, i-a cerut tata, deși mi se parea atât de puțin.

         — O lună, nici o zi în plus, logodna o facem sâmbăta asta, a fixat cele mai importante date din viața mea bătrânul.

         Chi diavolo pensa questo vecchio?(Cine dracului se crede bătrânul ăsta?)

         Fabio mi-a aruncat o privire, încercând să imi dea putin din curajul lui. Pe naiba, într-o săptămână urma să devin logodnica lui Antonio, iar eu eram atât de nepregătită!

         Cuvintele au fost spuse, sângele a fost vărsat, acum familiile noastre erau aliate prin căsătoria noastră, deși încă nu se infăptuise totul. Am stat ca o umbră, ascunsă în spatele tatei și al lui Fabio, nu voiam să schimb nici o vorbă cu așa zisul meu logodnic.

         Viața îmi fusese tocmită ca un porc de Crăciun și acceptasem doar pentru Francesco, ce ar fi trebuit să fie printre noi.

         — Ard de nerăbdare să îmi văd cât mai repede mireasa, i-am auzit vocea și în câteva secunde era în fața mea.

         L-am privit fără să îi răspund, concentrându-mă pe privirea lui fulgerătoare. Ei bine, daca ai vrut o soție o să o primești Antonio și ce mai soție o să fiu!

         — Apărați spatele, iubitule.

         Puteam să mă căsătoresc cu el, putea să imi ia zestrea și cinstea, dar rămâneam o femeie independentă ce urma să îi stea ca un ghimpe în coastă. Dacă urma să lupt cu Antonio aveam nevoie de arme și nu doar de cele de foc, cât de cele pe care le ținusem ascunse.

         Fabio a accelerat, intrând pe porțile aeroportului și parcând în fața avionului imens ce aterizase cu puțin timp în urmă. Fratele meu știa să conduca și, chiar dacă avea doar șaptesprezece ani, o făcea extraordinar de bine și când voia, căci aici poliția nu are nici o influență în fața mafiei.

         Era încordat, gânditor și probabil gândul îi zburase la discuția ce tocmai se terminase sau, dacă bănuiam corect, era total dezarmat de revenirea Andreei. Fata asta reprezenta totul pentru mine, Alecsandrina și ea îmi fuseseră mereu aproape, dar frumoasa mea italiancă nu trebuia să vadă sânge, merita un loc mai bun, pe când Andreea avea sânge latin în vene și crescuse printre cadavre.

         Cât de mult îmi lipsise bruneta, deja asteptam să o văd din nou pe pistă, in elementul ei. România părea slabă în ochii politicienilor, se furau toate resursele, iar bastarzii din Parlament jefuiau toată fericirea, lăsând țara într-o negură din care urma să iasă cândva, cât mai curând speram. Pe cât de slabă este politic pe atât de puternică este mafia, adrenalina și crima le curge prin vene, sângele făcându-i frați cu noi și legându-ne.

         Mafia Italiană fusese mereu o amenințare, dar cea Română invoca teama, căci nu le era frica de nimic, iar reputația lor e ademenitoare pentru orice. Femei atrăgătoare, bărbați dotați si sânge rece, tot ce aveau nevoie pentru a-și face simțită prezența.

         Am fumat o țigară așteptând ca prietena mea să își miște fundul afară, iar așteptarea mea a avut și beneficii, căci fata pe care o știam eu era acum o femeie frumoasă de optsprezece ani, cu o privire de fier și niște ochi verzi fatali.

         Successo, fratello (Succes, frate)