Reîntoarcerea

Capitolul 13

Alexandra

Gândurile îmi zboară la locul unde m-am născut și m-am format ca vrăjitoare. Dealurile verzi ce înconjurau castelul și-l apărau de ochii curioșilor  îmi ofereau liniște. Doamne!!! Câtă nevoie am de un repaus! Până acum nu am realizat cât de încordată sunt! Oare ce-ar fi dacă aș pleca acasă și acolo l-aș antrena pe Ami?

- Doică! Fă bagajele, te rog! Plecăm în Calyas!

Stupefacția doicii mi-a stârnit râsul, dar când s-a schimbat în panică m-am oprit brusc, forțându-mă să-mi recâștig atitudinea de Vrăjitoare supremă.

- Singurul loc unde se poate antrena Ami, fără rețineri, este Calyas. Și mie mi-e frică, dar prietenii mei au nevoie de mine. I-am părăsit destul. E timpul să mă întorc, îi răspund întrebării pe care am citit-o în ochii ei. Mi-e dor de acel loc, dar mai ales, abia aștept să-l văd pe tata. Știu că îl va ajuta pe Ami la fel de mult cum m-a ajutat pe mine.

Privirea lui Minas s-a mai calmat, dar tot puteam citi groaza pe care o simte. Deschide gura să spună ceva, dar nu aud nimic. După câteva încercări reușește să articuleze câteva cuvinte.

- Și Alin?

- Ce-i cu Alin? Rămâne aici! Nu pot să-i mai pun viața în pericol. Nici acum nu pot să uit acea premoniție. Gândul la ce se putea întâmpla îmi provoacă neliniște, iar părul mi se ridică în vârful capului. Mă cutremur și îmi cuprind trupul în brațe pentru a mă liniști, dar nu reușesc. Alin este cel care mă poate ajuta în acest caz, dar el a ales să se îndepărteze de noi. O lacrimă mi se prelinge pe obraz, încerc să o maschez, dar Ami mă strânge în brațe și îmi șoptește „Și mie mi-e dor de el!". Brusc realizez că nu a mai vorbit cu Ami deloc. Oare a pățit Alin ceva? Îmi îmbrățișez copilul strâns și-l sărut pe frunte încercând să-i alin dorul de tatăl lui. Ce n-aș da să îi pot lua suferința cu mâna! Ar fi o modalitate, dar mi-am promis că nu-l voi mai vrăji niciodată și vreau să mă țin de promisiune.

Un zgomot de portieră de aude pe aleea casei. Minas fuge spre intrare și încremenește. Mirosul parfumului îmi gâdilă nările și-mi alină sufletul însângerat. Alin s-a întors! Știu asta dinainte de-al vedea. Alerg spre ușă, dar mă opresc când îl văd! Ceva s-a schimbat la el. Umerii coborâți , zâmbetul strâmb și ochii în pământ nu-i sunt specifici. Înaintez sceptică și aștept să facă el primul pas. Se uită la mine, dar nu în ochii mei.

- Bună! îmi spune cu glas stins.

- Bună! îi răspund șovăitor. Această revedere este foarte rece, de parcă am fi doi străini.

- Ne putem așeza? Trebuie să îți spun ceva!

Mă așez pe marginea canapelei din sufragerie privindu-l neliniștită. Îmi frâng mâinile în poală, pulsul mi se accelerează, dar încerc să mă controlez. Alin mă urmează.

- Se pare că nu ești singura care a mințit în relația aceasta! Involuntar, și eu am făcut asta. Eu sunt Hysas! Am venit după tine când s-a terminat lupta cu fratele meu. Nu am știut nimic până când nu am ajuns pe Rarău. Acolo este portalul. Pe acolo am venit eu după tine, în urmă cu 900 de ani.

Mărturisirea lui Alin mă lasă cu gura căscată. Cum se poate una ca asta? Nici nu seamănă cu Hysas mai deloc. Doar înălțimea și culoarea ochilor. Ideile mi se învârt în cap precum un carusel, dar Alin continuă.

- Ceea ce îți voi spune acum nu mă face mândru deloc de mine! Privirea și-o mută în pământ, apoi atacă problema direct din mijloc, specific lui. Te-am trădat cu Carolina! M-a mințit cât ai fost tu închisă, iar eu ca un prost ce eram, nu am simțit diferența dintre voi decât atunci când era prea târziu. Știu că nu am nicio scuză, dar te implor să mă ierți! cade în genunchi în fața mea cuprinzându-mi picioarele asemenea unui copil.

Deși au trecut 900 de ani și tocmai îmi spusese Minas despre trădarea celor doi, tot doare, în gura mă-sii de treabă! De ce naiba a trebuit sor-mea să ia ce-i al meu? Revenind asupra identității lui Alin îi privesc țintă dorindu-mi să găsesc o asemănare între cei doi, dar nu prea reușesc. Ticăitul ceasului de perete se aude din ce în ce mai tare, bubuindu-mi în urechi, iar eu nu-mi găsesc cuvintele pentru a-mi exprima sentimentele contradictorii. Sunt fericită, tristă, dar și suspicioasă în același timp. Dacă eu am rămas la fel ca acum 900 de ani, Hysas de ce este atât de schimbat? Răspunsul la o singură întrebare îmi poate confirma că el este într-adevăr Hysas.

- Cum mă alintai în Calyas?

- Daria, regina oamenilor ! spune fără a sta pe gânduri.

Doar el îmi spunea așa și de aceea am ales să port numele de Alexandra. Să-mi amintesc mereu de el și de dragostea mare pe care ne-am purtat-o. Mă așez lângă el, îi ridic capul și îl sărut adânc, pătimaș, cu dor. Sărutul a devenit mult mai intens și am pus în el toate sentimentele pe care nu le puteam rosti. După câteva minute două brațe mici ne-au înconjurat și mi-am amintit de Minas și de Ami. Băiețelul nostru scump s-a așezat lângă noi privindu-ne cu o dragoste nemărginită. Ce mi-aș putea dori mai mult? Liniște și pace, dar pentru acestea trebuie să purtăm un război. Oare vom izbuti? Cu siguranță! Eu, Ami, Hysas, Minas și tata împotriva mamei, a Carolinei și a lui Cyril. Nu vor avea nicio șansă. Mă ridic hotărâtă și îi anunț că plecăm spre Calyas. Doica împachetase deja tot ce ne trebuia în lumea vrăjitorilor, apoi am început descântecul pentru a forma un portal spre Calyas. Mi-am mascat foarte bine emoțiile negative, dar înainte de a se deschide portalul am remarcat privirea mirată a lui Hysas.