Reîntoarcerea

Capitolul 15

Alexandra

Neliniștea mă apasă toată ziua. Încerc să mă comport cât pot de natural, dar toți realizează că nu-s în apele mele. Tata este cel mai afectat dintre toți și îl înțeleg perfect. Și eu aș fi la fel dacă Ami ar suferi. Merg la bucătărie în încercarea de a-mi abate gândurile negre, dar nu găsesc mai nimic de gătit. Magazin nu avem, așa că apelez la o vrajă pentru a-mi oferi ingredientele necesare pentru o masă sănătoasă și echilibrată. Țin cont și de faptul că sunt 2 bărbați de hrănit și, pe lângă ciorbă prepar și o friptură înăbușită. În tot acest timp, Ami își exersează puterile afară supravegheat atent de Minas. Tata și Hysas se privesc ca niște cocoși, pregătiți să-și sară în cap unul altuia. Mă amuză posesivitatea lor, dar mă și întristează. Le ofer spațiul necesar de a se acomoda unul cu celălalt și ies în curte. Ami mă atacă cu o nouă vrajă pe care l-a învățat Minas, dar o barez și începem antrenamentul. Copilul meu este foarte atent și învață foarte repede. Acum îmi dau seama de ce i s-au activat puterile mai repede - faptul că ambii lui părinți suntem vrăjitori foarte puternici. Trecem și la lupta corp la corp. Ami este surprins când îi ofer o demonstrație luptându-mă cu Minas. Mi-am cam ieșit din formă, dar în două zile voi fi gata de a-mi face cunoscută prezența. După o oră ne întoarcem în casă storși de vlagă și flămânzi. Nimic nu mă mai împiedică să-mi folosesc magia, așa că din două mișcări ale mâinii masa este pusă. Privirile ucigătoare pe care i le oferă tata lui Hysas mi-au tăiat apetitul.

- Tată! S-a întâmplat ceva? De ce îl privești așa pe Hysas?

- Așa cum?

- Urât! De zici că este cel mai mare dușman al tău!

- Vorbim după ce mâncăm! Totuși, nu-mi place deloc de el, bombănește tata. Mă uit chiorâș la el, dar nu mă ridic de la masă. Cum am așteptat atâția ani, mă chinui să mai aștept 30 de minute!

Mă uit la ceas din cinci în cinci minute! Timpul parcă a înghețat. Mă ridic furioasă de la masă, după 20 de minute, și îi fac semn lui tata să mă urmeze. Terminase de mâncat de mult, doar se juca cu furculița prin farfurie ca să amâne cât mai mult discuția pe care mi-o datorează. Merg, cu pași apăsați, departe de casă și îl aștept. Trântesc cu picioarele în pământ asemenea unui copil răsfățat. Lacunele mă fac extrem de nervoasă și risc să incendiez totul în jurul meu. Singura modalitate de a scăpa, este o luptă. Tata îmi ghicește intenția și mă atacă. Lupta a durat zece minute, niciunul nu a ieșit învingător. Elevul încă nu și-a depășit maestrul!

- De ce m-ai părăsit? îl întreb trântindu-mă pe pământ.

- Nu a fost alegerea mea! Trebuia să mă ascund pentru a fi tu în siguranță!

- Cum am fost în siguranță? Închisă, bătută și fugărită din lumea mea?? urlu .

- Putea fi mai rău! Nu sunt doar un simplu om! Am un talisman pe care îl port și mă ferește de toate vrăjile. Timpul nu trece peste mine, dar nici nu am puteri magice. Doar un auz ascuțit și picioare puternice. Am auzit o discuție între mama ta și Cyril despre portalul care m-a adus în această lume. Știam că, dintre toți vrăjitorii, tu ești singura care poate crea unul, oriunde își dorește. Să pici în mâinile lui Cyril nu era tocmai ceea ce-mi doream. Am preferat să dispar și tu să mergi în lumea oamenilor. Dar văd că și această decizie nu a fost bună! Unde l-ai întâlnit pe așa-zisul Hysas? Mi se pare dubios. Nu seamănă deloc cu Hysas, cel pe care-l știu eu. Încă mi-e clar chipul lui în minte, chiar dacă au trecut atâția ani!

- Într-o țărișoară pitorească, cu multe tradiții și cu energie multă. Și mie mi se pare ciudat această neasemănare, dar... nu apuc să termin că cineva ne atacă. Îl teleportez pe tata la Minas și încep lupta. Patru inși mă atacă. Reușesc să le barez loviturile, apoi îi dobor pe doi dintre ei. Laserele roșii treceau pe lângă mine cu viteza luminii, dar reușeam să mă feresc la timp. Invoc un cutremur, dar se aud bubuituri care îmi stârnesc dureri groaznice de urechi. Ceva nu e bine! Îmi focusez atenția asupra zgomotelor și lansez bile de foc una după alta, în încercarea de a-l doborî pe cel care le provoacă. Zgomotul încetează! Inamicii răsar ca din pământ precum ciupercile după ploaie. O lovitură mă izbește drept în genunchi și mă prăbușesc. Vântul puternic pe care-l trimit, îi împrăștie pe atacatori în cele patru zări, dar sunt, totuși, prea mulți ca să le fac față. Mi-e rușine să mă gândesc la asta, dar și Vrăjitoarea Supremă poate fi învinsă. Dar nu azi! Mă ridic cu greu, schimonosindu-mă de durere și arunc cu vrăji puternice. Mă folosesc și de elementele naturii care îmi răspund la invocare. Adrenalina îmi dă putere și reușesc să stau dreaptă în fața inamicilor. Broboane de sudoare îmi străbat fruntea, mâinile încep a-mi tremura, dar nu renunț! Cu ultimile puteri, arunc fulgere în stânga și în drepta. Atacul meu este însoțit și de alte lovituri date de Minas și Hysas. Ajutorul lor este binevenit și reușim să scăpăm cu viață din această luptă. Îmi permit să mă relaxez, iar durerea cruntă revine. Sfâșii materialul și descopăr că rotula îmi este zdrobită. Carnea arsă și însângerată era acoperită de așchiile din os, oferindu-mi o priveliște îngrozitoare. Minas încremenește pentru moment, dar se redresează și mă atinge pe genunchi mormăind o vrajă. Dacă înainte durerea era cruntă, acum este de-a dreptul ucigătoare. Forțarea osului de a se reface bucată cu bucată, mă omoară în chinuri. Tot corpul îmi este încordat, iar pulsul mi-a luat-o la sănătoasa. Inima pompează cu o viteză cutremurătoare riscând să explodeze. Hysas o ajută și chinul meu se reduce simțitor. Vlăguită, transpirată și murdară reușesc să ne teleportăm acasă. Am simțit un miros ademenitor de cum am intrat și m-am îndreptat spre el, înainte de a cădea din picioare. Cada era plină cu apă caldă, iar mirosul ierburilor tămăduitoare din ea m-a convins să mă răsfăț, înaintea somnului. Tata! Dragul de el! Cât de bine mă cunoaște! Îngerul meu păzitor! Apa înmiresmată mi-a risipit până și ultima durere din corp, închizându-mi rănile. Am mai descoperit câteva răni pe spate și pe mâini, dar nu la fel de grave ca cea de la genunchi. Magia face miracole! Știu că mă pot reface și singură, dar niciodată nu refuz un ajutor! Nu vreau să simt durerea mai mult decât e necesar! Este un lux și eu mă lăfăi în el! Mă îmbrac și pornesc spre bucătărie, dar șoșotelile pe care le aud mă determină să mă opresc. Tata nu șoșotește niciodată, doar dacă are ceva de ascuns.

- Nu pot să cred că este atât de laș! Și-a trimis armată să o slăbească și apoi a apărut! Nenorocitul! Dacă aș putea, l-aș nimici!

- Tată! Nu trebuie să șoșotești! Știu că e mâna lui Cyril. Am văzut semnul lui pe hainele atacatorilor.

- Nu vorbeam de Cyril, ci de Hysas!

- Poftim? Ce treabă are Hysas?

- El este în spatele acestui atac! Sunt sigur!

- Cum poți fi atât de sigur? Înțeleg că nu ți-e pe plac, dar să-l acuzi de astfel de răutăți nu-ți permit. Unde este acum?

- A dispărut cu tot cu Ami!

Răspunsul mă lovește ca un fulger în creștetul capului! Mă uit la Minas, dar îmi evită privirea! Ceva nu se potrivește!

- Cum adică să dispară? Poate a ieșit să vegheze!

- Este dispărut de cum ai intrat tu în baie! A trecut mai bine de 3 ore de atunci! scuipă tata .

Ies la aer și îl strig mental pe Hysas. Nu îmi răspunde! Ceva îmi scapă! Mai încerc de câteva ori și într-un târziu îmi răspunde.

- Unde sunteți? îl întreb speriată.

- Suntem luați prizonieri în castelul tău! Ami nu este cu mine! Nu știu unde l-au dus și ce au făcut cu el. Ajută-ne!

Mă reped în casă și le spun ce s-a întâmplat. Tata s-a uitat rușinat la mine, apoi am făcut planul de atac. Câteva minute mai târziu mă aflam în castel, în camera mamei. M-am repezit la mama și am înșfăcat-o de gât.

- Unde-i ții? Dă-le drumul, acum! am tunat privind-o amenințător. Atitudinea sfidătoare pe care a avut-o cu ceva timp în urmă a dispărut, iar frica o puteam simți cât de reală este.

- Despre ce vorbești? se bâlbâie în timp ce o izbesc de un perete.

- Hysas și Ami! Unde sunt? Știu că sunt aici! Spune! o forțez aruncând-o într-un alt perete. Izbitura a format o gaură asemănătoare unui hău. Mama a dispărut în întuneric, doar gemetele ei mi-au dat de veste unde se afla. Ca o tornadă trec prin zid fărmându-l de tot și o țintuiesc pe tavan.

- Dacă nu îmi spui acum, îți dau drumul! Cred că știi ce vei păți! Ești dispusă să renunți la chipul tău frumos sau îmi spui ce vreau să aflu? Un zâmbet malițios mi se afișează pe chip în timp ce îi privesc teroarea din ochii ei. Îi sucesc un deget, iar pârâitul îmi place! O mai întreb o dată din priviri, dar nu răspunde. Brațul a primit același tratament ca și degetul, iar muzicalitatea oaselor rupte îmi creează o stare de bine. Îi dau drumul de sus și ea urlă îngrozită, dar o opresc înainte de a se zdrobi de pardoseală. Mă apropii de ea cu pași mărunți, agale și-i aplic o minge de foc în stomac. Mirosul de carne arsă se împânzește în toată camera, dar asta nu mă împiedică să-mi continui tortura. Sângele sare din rană asemenea unei fântâni arteziene pentru câteva secunde, apoi se potolește semn că procesul de refacere a început. Mă privește cu ură, dar nu-mi răspunde la întrebare. Îi trimit o lovitură de laser și îi imprim pe piept blazonul regatului meu. Țipetele sfâșietoare se aud în tot castelul. Servitorii și oamenii ei de încredere dau buzna peste noi, dar toți încremenesc în fața scenei de coșmar. Șovăiesc dacă să intervină sau nu, dar a fost suficient să le arunc o privire pentru a-i determina să plece de unde au venit. Curând va apărea și Cyril. Abia aștept! Revin asupra mamei și văd că sângerarea s-a oprit, dar nu-i dau răgaz foarte mult și o atac din nou. De data aceasta am ales forța brută. Îi aplic câteva lovituri în stomac, apoi mă mulțumesc atacându-i fața ei mult iubită, cu pumnii! Mandibula i-a pocnit, nasul a pârâit sub ploaia de lovituri, iar pomeții i-am zdrobit. Am atacat-o doar la față, pentru că recuperarea este mai grea și fața este punctul ei slab. Pumnii mă dor, sângele-mi curge pe brațe, iar monturile-mi sunt dezgolite de piele. Această priveliște mi-a mai stins din furie, iar gemetele mamei îmi provoacă bună dispoziție.

Un zgomot ușor se aude printre suspinele ei și mă întorc. Cyril mă privește ca un tată mândru, dar mă și atacă. Nu mă feresc la timp și săgeata îmi străpunge brațul. Încerc aceeași metoda ca la mama, dar nu reușesc, așa că îl atac cu bile de foc. Îl țin la distanță suficient cât să mă redresez în urma loviturii lui, dar nu reușesc să-l atac, ci doar să mă apăr. Cu ultimile puteri, o iau pe mama și fug.