Capitolul 19

22 5 2
                                    



Medeea

Timpul trece și familia mea îmi refuză dreptul la dragoste. Au trecut câteva luni de când mi-am unit puterile cu Iason, dar el nu realizează că și puterile lui sunt mai mari. Am evitat să îi spun adevărul pentru că mi-e frică! Cu puterile dublate nu va mai avea nevoie de mine pentru a cuceri lumea. L-am mințit spunându-i că am împrumutat puterea de la el. De fapt nici măcar jumătate nu am luat. De ce? Vă spun mai târziu!

Întâlnirile noastre au loc într-o peșteră departe de satul unde locuim, cunoscută doar de noi. Fiecare seară ne-o petrecem împreună urzind planuri pentru viața pe care o vom avea împreună. Mă învață unele vrăji, dar nu prea mă atrag. Așa că, i-am propus să trecem la un alt nivel, și anume, la magia neagră. Prima experiență m-a înfricoșat și entuziasmat în același timp. Am readus la viață un șoarece pe care l-am găsit într-un colț întunecat din peșteră. Lumânările negre și descântecul pe care l-am găsit într-o carte ascunsă de mama în bibliotecă mi-au dat o altă putere, un alt sens al vieții. După fiecare vrajă reușită, ne sărbătoream succesul bucurându-ne unul de trupul celuilalt. Legătura noastră este din ce în ce mai puternică, dar tot nu pot să-i spun adevărul. Toată viața mi-am dorit să fiu cea mai respectată vrăjitoare și acum voi reuși!

Mama este cea care mă bate la cap să îmi găsesc un soț pentru că sunt deja prea bătrână să nu fiu căsătorită. Am doar 18 ani, dar în viziunea familiei, trebuia să fiu deja măritată și plecată din casă. Primul care a început cu astfel de gânduri a fost bunicul. De ce spun a fost? Pentru că a căzut accidental pe scările de la pod. Cine l-a pus să urce după mine? Nu mi-a părut rău de ceea ce-am făcut, mai ales că nu am fost nici incriminată. În același timp mă aflam și cu mama în bibliotecă răsfoind niște cărți de ritualuri. Magia neagră este cea care m-a ajutat să scap de o povară. Ce tare este acestă magie! Lași sunt cei care n-o folosesc! Câte beneficii îți poate aduce!

Relația dintre mine și Iason nu este bine văzută din cauza originilor lui din partea tatălui. Chiar dacă sunt la fel de bogați ca și noi, tatăl lui Iason nu are niciun gram de magie în sânge! Este un simplu om, deține o avere fabuloasă despre care nimeni nu-i cunoaște proveniența. Lupta pentru putere dintre cele două familii stau în calea fericirii noastre.

Fratele meu, Sotris, bănuiește ceva, dar nu mă poate întreba direct și acest lucru îl macină. Cobor scările în ritm vioi, trec în fugă pe lângă ușa bibliotecii, îndreptându-mă spre bucătărie pentru a lua o gustare din moment ce am sărit peste cină, dar șoaptele dintre tatăl meu și Sotris mă opresc lângă ușă. Am uitat brusc unde mergeam, iar foamea mi-a dispărut. Am pândit prin crăpătura ușii, m-am pitit într-un loc ferit și mi-am ciulit urechile pentru a înțelege despre ce este vorba.

- Știi că este adevărat ceea ce spun eu, dar ești prea mândru ca să recunoști asta. Ar fi imposibil pentru dumneata să recunoști că fiul tău este mai deștept decât te așteptai. Ce crezi că face în fiecare seară când pleacă de la cină? Că doarme? Coase? NU! Se întâlnește cu cineva departe de ochii noștri și ne face numele de rușine! Se tăvălește cu cine apucă chiar sub nasul nostru.

Obrajii înroșiți îmi erau străbătuți de lacrimi amare și fierbinți. Spasmele musculare au pus stăpânire pe trupul meu înainte de a mă putea controla și m-am prăvălit pe podea cu o bufnitură teribilă. În căzătură, capul s-a lovit de ușa bibliotecii și a deschis-o larg. Cei doi m-au privit mirați, apoi tata s-a repezit spre mine. Voiam să îi dau replică lui Sotris, dar nu puteam deschide gura. Șocul și rușinea au fost înlocuite cu furia. L-am blestemat pe fratele meu în gând, iar rezultatul nu a întârziat să apară. Durerile mele le simțea el acum. Palid ca ceara, și-a cuprins capul în mâini bolborosind cuvinte fără noimă. Câteva secunde am fost răzbunată, până a venit mama și i-a potolit durerile printr-o vrajă simplă. De fapt, pe amândoi ne-a vindecat. Relația mea cu fratele meu a fost mereu una problematică. Tata m-a favorizat, iar mama pe el. Mi-a făcut zile fripte în copilărie și văd că nici acum nu se dezminte. Își arată fățiș nepăsarea pe care o simte pentru mine. Încă din copilărie am fost tratată urât de Sotris, doar pentru că eram femeie și el era primul născut. Are puteri mai mari decât mine sau, cel puțin, avea. Faptul că încearcă să mă discrediteze în fața lui tata nu va rămâne nepedepsit. Trag aer în piept și apoi îi strig:

ReîntoarcereaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum