Reîntoarcerea

Capitolul 20

Alexandra

Mă așez pe scaun înmărmurită. Ceea ce am aflat m-a descumpănit, iar faptul că realizez că toată viața mea a fost o minciună mă bulversează. Îmi cuprind capul între mâini oftând din greu pentru a-mi putea stăpâni lacrimile, dar una tot o scap și mi se prelinge pe fața albă ca varul. Apoi mai urmează încă una și încă una până se formează un torent pe care nu-l mai pot controla. Sughițurile și suspinele pe care le țineam captive în gât erup precum un vulcan activ. Trupul mi se prelinge încet de pe scaun și mă așez ghemuită pe pardoseala rece. Sufletul meu este gol, amintirile mele se completează încet, dar sigur, iar ceea ce-mi amintesc îmi displace. Nu doar ceea ce am aflat că s-a petrecut după plecarea mea, ci și adevărata poveste a Medeei. Istoria se repetă, iar acest lucru este oribil. Înțeleg acum de ce mă voia și încă mă vrea Cyril, dar nu pot accepta acest lucru. Mă ridic încet, îi privesc pe cei doi îngeri ai mei, apoi le fac semn să mă însoțească în pivniță, la mama. Scările abrupte și neluminate le cobor încet, ținându-mă de pereții scorțoși. Mirosul de pământ jilav mă învăluie cu cât mă apropii mai mult de mama. Ea este țintuită de un scaun și o vrajă pe care a făcut-o Minas. Fața ei este refăcută în totalitate, iar privirea ei de gheață este din nou prezentă. Doica și tata se află în spatele meu, așteptând să fac ceva sau să le spun ce am mai descoperit în plus. Au fost câteva secunde în care Minas m-a pierdut.

- Iar ai venit să mă lovești? întreabă mama sfidătoare, deși corpul ei trăda nervozitate.

- Eu nu lovesc oamenii legați sau neputincioși, spre deosebire de tine, îi răspund ocolind scaunul și postându-mă în spatele ei. Ce știi despre Medeea?

Numele rostit o face pe mama să tresară. Încearcă să se întoarcă la mine, dar o prind de față și-i întorc capul spre cei doi aliați ai mei. Presupun că în ochii ei se citește teamă, deznădejde, chiar furie. Nu știu dacă furia e pentru noi sau pentru Medeea.

- Tu știi ceva! Vorbește sau voi pătrunde în mintea ta. Știi destul de bine ce dureroasă e această vrajă.

- Nu poți să mă obligi! îmi spune tăios.

- Serios? Pufnesc și mă postez în fața ei. Vrei să încercăm? Un zâmbet diavolesc îmi înflorește pe față, apoi continui. Știi că sunt singura care poate face acest lucru, mai ales că am și un scut de partea mea.

Această dezvăluire a pus-o pe gânduri. Câteva fracțiuni de secundă a fost o liniște morbidă. Dacă mă concentram suficient auzeam iarba cum crește și picăturile de rouă cum se formează. O privesc de sus, nelăsându-i nicio cale de scăpare. Îmi înfig mâna în părul ei și încep incantația. Printre urletele chinuitoare o aud cum îmi spune să mă opresc.

- Stai! Oprește-te! mă imploră. Îți spun tot ce vrei, vorbește în șoaptă. Oftând, își apleacă privirea și recunoaște că este înfrântă. Conștientizează faptul că Cyril nu o va mai ajuta și nici Carolina nu va veni după ea. A rămas singură, la mila noastră.

- Înainte să îți spun tot ce știu, vreau să facem un pact! spune rușinată, privindu-și picioarele.

- Nu negociez nimic cu tine! mă răstesc la ea. Crezi că meriți îndurare după tot ce ai făcut? Câte vieți ai distrus? Îți amintești?

- Nu vreau nimic pentru mine, spune repede oprindu-mă din vorbă și șocându-mă.

- Ce-ai spus? o privesc neîncrezătoare aplecându-mă la nivelul feței ei. Cred că nu am auzit bine! Nu vrei nimic pentru tine? Asta chiar mă amuză, hohotesc. Dar pentru cine? O întreb prefăcându-mă că mă gândesc. Îmi bat obrazul cu degetul arătător apoi mă ridic brusc în picioare întorcându-mă cu spatele la ea. Gata! Știu! Îndrept degetul spre ea, învârtindu-mă brusc! Pentru Carolina! Normal! Cum să nu! Ia să vedem ce îți poftește inimioara? Mă simt atât de binevoitoare încât aștept propunerea ta. Uimește-mă! Ce vrei?

Ochii mamei mă pironesc. Buzele se mișcă, dar nu scot niciun sunet. Mă apropii de ea, dar nici așa nu aud nimic. O șoaptă mică deslușesc într-un final, apoi prinde curaj și spune cu glas tare:

- Vreau ca toți cei vinovați să plătească!

Consternată, mă întorc către tata și Minas pentru a-i observa. Cred că visez. Vrea răzbunare? Vrea ca EU să o răzbun? Timpul trece, iar eu nu sunt în stare să cred asta.

- Răzbunare? Atât vrei? Știi că și Carolina va avea de suferit, nu? pronunț apăsat cuvintele.

- Știu! Dar mai știu și că nu vei fi în stare să o omori. Știu că vei proceda cu ea cum ai procedat și cu mine, iar acesta este răul cel mai mic. Cu cât stă mai mult cu Cyril cu atât mai sigură va fi moartea ei. O prefer în viață, deși va fi ostatică, decât sub pământ, la doi metri.

Cuvintele mamei mă liniștesc într-un fel. Știe că nu voi fi capabilă să o omor, iar grija ce mă cuprinde știind-o alături de Cyril mă determină să fiu de acord cu cererea neașteptată a mamei.

- Ok! Îți promit că toți cei care au de-a face cu Medeea vor avea de suferit! Acum e rândul tău să îți respecți partea de înțelegere.

Mă apropii de ea, îi dezleg mâinile și picioarele și o las să se ridice de pe scaun. Vraja nu este desfăcută și nu prezintă niciun pericol pentru noi. Se ridică iar oasele-i trosnesc mai ceva ca trăsnetele pe timp de furtună. I-a fost incomod să se refacă după bătaia primită, stând în șezut. Se răsucește de câteva ori, apoi se așază pe pământul rece.

- Medeea este prima vrăjitoare din lume. Ea este strămoșul datorită căruia noi existăm.

- Mai insistă, o întrerup plictisită. Această poveste adoarme copiii. Eu o vreau pe cea adevărată!

Încă o dată, tresărirea mamei îmi spune că am avut dreptate când am afirmat că mai există o legendă. Mereu m-am bazat pe intuiție și nici de această dată nu am greșit.

- După cum am spus, pronunță cuvintele calmă, Medeea este cea mai importantă vrăjitoare din toate timpurile. Ea a descoperit și experimentat magia neagră pe care ajunsese să o stăpânească foarte bine. Sfârșitul ei i s-a tras de la o altă vrăjitoare, care trăia printre oamenii de rând, pe nume Daria. Nu a ieșit niciodată în evidență cu altceva decât cu frumusețea și hărnicia ei. Tirania Medeei cu care conducea regatul, o întrista pe Daria, dar a închis ochii, până când soțul ei a fost ucis. Altceva în locul Dariei ar fi fost furios și ar fi atacat-o, dar ea și-a păstrat aparențele, deși în secret căuta o modalitate pentru a scăpa de acel despot. Vraja pe care a aruncat-o asupra ei a trimis-o într-un loc în care nu mai putea face rău nimănui. Nu a ucis-o! Lupta a fost groaznică. Daria și-a pierdut toate puterile după încarcerarea Medeei, dar apucase să-l blesteme și pe iubitul acesteia înainte de luptă, fără ca cineva să realizeze. Închisoarea ei a fost un portal construit de Daria și doar urmașele acesteia o vor putea găsi. Se spune că Iason a fost vrăjit să trăiască mii de ani până să se poată revedea cu Medeea. Legenda mai spune că în momentul în care se va naște un copil din ambii părinți vrăjitori și din dragoste adevărată, el o va putea readuce pe Medeea din nou pe pământ, dacă îi curge în vene sângele Medeei.

Povestea mamei mă pune pe gând, mai ales că știu cine e Iason. Un singur lucru îmi este neclar. Cum a reușit Medeea să-mi pătrundă în vis? Mai ales că legenda spune că doar dacă o caută o urmașă de-a Dariei. Eu nu am căutat-o! AMI! El este cheia! Sângele îmi vâjâie prin urechi, mâinile îmi tremură și urlu! Urlu cât pot de tare! Pereții se sfărâmă bucată cu bucată, apa țâșnește din măruntaiele lui inundând subsolul. Minas se folosește de puterile scutului pentru a înfrâna creșterea apei și prăbușirea pereților. Gâtul mă arde de parcă aș fi înghițit cărbuni aprinși, iar din vârful degetelor mi se răspândesc fulgere albastre peste tot. Furia se stinge încet, încet, iar durerea îi ia locul și mă vlăguiește. Cum să-mi pierd copilul? Eu sunt mama lui! Trebuia să îl protejez cu viața mea. Sufletul îmi plânge, dar ochii îmi sunt uscați. Atât de mult am plâns până acum încât mi-au secat lacrimile. Mă cuprind în brațe strigându-l pe Ami, dar el nu mă poate auzi. Cu ce a greșit de a ajuns în mâna lui Cyril? Vinovăția mă cuprinde. Mama este cea care te ferește de toate relele. Acest lucru l-am învățat cât am trăit printre oamenii obișnuiți, iar acum mă simt goală. Se spune că legătura dintre mamă și copilul ei există până la moarte. Dar eu nu-l mai simt pe Ami. Chinul mă doboară! Nu pot să accept așa ceva! Fiul meu este puternic! Trebuie să reziste! TREBUIE!