O parte

Cine m-ar alege pe mine?

  Zilele ce au urmat nu au fost prea diferite de ziua în care l-am cunoscut pe Amir. De fapt, am putut sa îl cunosc mai bine, iar el a aflat mai multe chestii despre mine. Faza nasoală e că diferența dintre noi era de doi ani, iar eu eram pe a zecea, asta însemnând că el pe a doisprezecea.

  În fine, nu a fost deloc așa cum am crezut eu ca este. Adică m-aș fi așteptat să fie mult mai plin de el și mult mai rece, dar nu. Probabil că prima impresie despre el, fiind într-o gașcă dubioasă, cu țigara în gura mi-a afectat percepția lui. Oricum, știu că a te îndrăgosti de cineva ca Amir e periculos, sau, cine știe, nu chiar asa de dubios.

  Mă rog, într-o zi, după ce am terminat școala (deja eram în punctul de prieteni buni) a decis să mă prezinte găștii lui. Personal, nu aveam chef ca toată lumea să știe de existenta lui: îmi e bine și dacă nu sunt atât de importanta pentru toată lumea. În fine, ce mai era să fac? Să îi spun că nu vreau sa îi cunosc dar vreau o relație cu el? Nu ar fi mers... Așa că am hotărât să accept și nici nu a fost așa capăt de lume.

  Credeam că doar fetele fac interogatoriu pentru băieți, dar se pare că metoda se aplică și invers: fiecare mi s-a prezentat, dar nu păreau a fi la fel de prietenoși ca Amir. Nu prea le-am reținut numele (nu că m-ar fi putut ajuta prea tare, dar mă rog), iar după m-au întrebat dacă am planuri cu Amir și multe altele chestii care ar putea fi între noi doi. Nu le-am spus că l-aș place (Doamne, ar trebui sa fiu chiar nebună!) sau ca aș vrea ceva pe viitor cu el. Apoi l-au luat pe Amir: dacă mă place, dacă vrea o relație, din astea. Spre surprinderea mea, Amir le-a spus rece că nu e treaba lor. Moment de tăcere...

  Momentul de tăcere a fost spulberat de un prieten de al lui care a spus că dacă el ar fi în locul lui Amir nici nu s-ar uita la o persoană bolnavă. Asta m-a jignit foarte tare: înțeleg că nu ai preferințe pentru cineva ca mine, dar chiar nu poți ține asta doar pentru tine? Chiar e așa greu?

  Nu eu am ales să fiu bolnavă, dar eu l-am ales pe Amir. Sincer, cred în continuare că nu este ca ei, dar nu aș vrea ca în viitor, dacă aș avea o relație cu el, să îmi spună ca merge cu băieții la o bere, iar eu sa știu care sunt prietenii lui... Nu l-aș judeca pe el pentru cum sunt prietenii lui pentru că nici nu îi cunosc așa de bine, dar foarte simplu mi-am putut da seama cum este acest tip din gașca lui Amir.

  Înainte să o iau la fugă, în timp ce aveam un moment de reculegere, am putut să îi observ privirea plină de dezgust a lui Amir față de acest prieten. Am luat-o la fugă cum am putut, dar după un minut am obosit foarte tare și m-am așezat pe bordură. Am ascultat lumea, foșnetul copacilor, ciripitul păsărilor... Dar, de odată, toată liniștea a fost tulburată de niște urlete: am mers încet către locul de unde se auzeau, adică dinspre liceul meu.

  Mă așteptam la orice, dar cu siguranță nu la Amir peste acel tip cu gura spurcată. Băiatul avea zona nasului roșie de la sângele ce țâșnea din nasul lui. Amir avea vânătăi pe față și unul dintre ochi foarte umflat. Lucrul care m-a mirat era că nu intervenise nimeni peste ei: nici profesor, nici elev, nici străin.

  Deși nu era treaba mea dacă ,,gură spurcată" ar păți ceva, dar era problema mea dacă lui Amir i s-ar întâmpla ceva pentru că din cauza mea a sărit la tipul ăsta.

  Așa că am mers cu pași mari spre cei doi și m-am așezat lângă Amir în genunchi. S-a uitat la mine și nu a mai fost preocupat de ,,gură spurcară", el urmând să se ridice, să îl înjure pe Amir de câteva ori și după să plece împreună cu gașca lor dubioasă.

  L-am îmbrățișat pe Amir, iar după l-am întrebat:

  - Ești bine?

  Amir s-a uitat lung la mine și după mi-a răspuns: