O parte

I. Erica -Viața nu e mereu dreaptă

Fiecare om are o perioadă mai grea în viață. Cu excepția mea: eu am o scurtă perioadă ușoară.

După mine, nimeni nu ar trebui să treacă prin ce am trecut eu până la 16 ani: aveam doi ani când fratele meu s-a stins. Mă rog, nu pot sa sufăr prea tare din pricina asta, având în vedere faptul că nu mi-l amintesc.

La 10 ani tatăl meu s-a sinucis: Dumnezeu știe de ce... Și parcă de aici au început toate: mama s-a îmbolnăvit de miocardită (deși acum e bine), sora mea și-a pierdut auzul la urechea stânga, iar eu...

Doi ani mai târziu mi s-a pus cel mai groaznic diagnostic posibil: cancer pulmonar, deși nu am avut în familie fumători, iar nici eu nu am fumat. De aici au urmat operații, nopți plânse, internări, medicamente, speranțe și rugăciuni. Deși acum mă simt bine, mă aștept mereu să ,,explodez". Nimeni nu poate să accepte ideea de 4 ani rămași, dar nu ii învinovățesc. De exemplu, cazul mamei: sa ai un copil decedat, sa ai un soț decedat, o fiică surda de o ureche și cealaltă sa sufere de o boală incurabilă...

Nu doar o dată am încercat să o conving pe mama ca nu sunt deprimantă, dar ea și-o ține pe a ei. Ceea ce mi se pare ciudat este faptul că vrea să îmi trăiesc viața, să îmi fac prieteni noi, să merg la școală, poate chiar să găsesc un băiat care să mă iubească, iar eu nu vreau sa fac nici unul dintre lucrurile pe care le vrea ea pentru mine. Sincer, nu vreau să pasez pe nimeni durerea și stresul meu. Ajung atâtea persoane pe care le consider cârje.

Așa că sper ca o parte din viața mea va fi una decentă.