Având în vedere că sunt sora ei, nu mi-am irosit viața până în momentul ăsta. Adică, de fapt, 13 ani. Nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre mine sau familia mea: pur și simplu, nu e un lucru pe care să îl fac de bunăvoie și neobligtă de nimeni. Erica a fost, după mine, cea mai bună soră. Uneori îmi pare rău pentru că nu îi dădeam deloc spațiu personal sau că o frământam.
Nu ma cheamă Anne, dar așa îmi zice toată lumea când mi se adresează. Sunt în clasa a șaptea, iar ghidul prin acești ani a fost sora mea, fără de care nu m-aș fi descurcat: dacă eram supărată, puteam să merg la ea. Dacă eram fericită, râdeam cu ea. Eram apropiate. Și încă suntem. Cumva.
Iar acum o sa încerc sa vorbesc, la propriu, despre mine. M-am născut cu probleme audifive: lucru ce mi-a afectat pe parcurs una dintre urechi. Spre deosebire de Erica, eu sunt brunetă și ne difera foarte tare aspectul. În fine, despre ea nu prea am ce sa mai spun. Nici despre mine... Am sufletul prea gol ca să mai zic ceva. Atâta sper ca să fie în continuare fericită... În alt fel, dar sper că știe că o voi iubi mereu.
Chiar nu am ce sa spun... Momentan exist, deși Erica ar vrea sa trăiesc.
CITEȘTI
O parte
Teen FictionUneori, viața face niște excepții:nu lasă bucuria sa între în sufletele oamenilor așa de ușor... Erica a cunoscut suferința prea repede, iar aceasta pare că nu ar înceta, până când dă de Amir, care nu știe cum se simte durerea. El crede că viața l-a...
