enorm mă doare lipsa ta
și cumva devin taciturnă.
îmi vine greu a accepta
absența ta sub clar de lună.
ai fost ca ploaia în deșert,
greu ai venit și ai plecat rapid.
și totuși un singur lucru-i cert
te-aștept, cu sufletu-mi timid.
ca să-mi întinzi mâna...
eu nu-ndrăznesc a-ți cere.
și uite plânge acum și luna
de mila inimii mele.
cumva mai sper că într-o zi
destinul îmi va cere iertare.
eu tot aștept, dar nu vei știi,
căci asta-i ultima încercare.
acum, nici versuri nu mai am,
cumva eu doar îmi vărs veninul.
îmi pierd din suflet gram cu gram
și îmi admir ușor declinul.
