coboară lucifer pe fulger,
în mâna sa un arc cioplit;
atunci când uiți că a fost înger,
ascultă-i plânsetul cumplit.
avea cândva ochii albaștri,
acum sunt negri, doi cărbuni.
și când se-arată printre aștri,
aduce-n spate doar furtuni.
cu arcul său țintește-n sus,
încearcă să spulbere norii,
dar orice șansă și-a distrus,
când raiul el l-a dat uitării.
oh lucifer, tu stea a dimineții,
n-ai fost prea aspru pedepsit?
nu-ți cântă soarta nici profeții,
de când din rai te-au izgonit.
greșeala ta, oh chip de înger,
a fost că ți-ai dorit prea mult.
căci tu, puternic, mereu ager,
ai vrut și tu al tău Pământ.
și nimeni n-a știut să-ți spună,
sau poate nici n-a încercat,
că sufletul o să-ți apună
când jurământ' ai încălcat.
n-au încercat să te îndrepte,
să te îndrume către ei,
ca tu să nu cobori pe trepte,
din lacul blestemat să bei.
te-au dus ìn fața Lui, hainii,
I-au spus păcatul tău dintâi.
te-au tratat toți ca străinii
și spini ți-au pus la căpătâi.
te-a alungat din rai, chiar tatăl,
pe care l-ai iubit nespus.
deși părinte, și chiar dascăl,
tu pentru el ai fost supus.
tu sclav, ai îndrăznit o răzvrătire,
când știi că el e dur și strict?
ți-a șters și numele-n psaltire,
ăsta-i al vieții tale verdict.
