Capitolul 11

45 1 0
                                    

Scoate o perecehe de ochelari negri, ca ai lui. Mii da si ii pun la ochi. Totul pare intunecat iar soarele nu mai este asa de deranjant. Este chiar placut.

- Dar noaptea, poti merge cu ochelari?

- Poti, dar nu vei vedea nimic.

- Cum sunt conceputi acesti ochelari?

- La asta nu pot sa iti raspund.

- De ce?

- Pentru ca nu stiu.

- Bine.

Ajungem la o cladire rosu cu galben iar apoi vorbeste cu un aparat, ceea ce este si mai ciudat este ca aparatul ii raspunde.

- Tu ce doresti sa comanzi?

- Nu știu, ce comanzi si tu.

Comanda mancare iar apoi mai merge putin pana in spatele altei masini.

- De ce vorbeai cu aparatul?

- Acolo am dat comanda iar de la acea fereastra o vom lua.

- Si aparatul stie ca tu esti?

- Sunt oameni care vorbesc, ei ne dau mancarea, acolo au aparate cu care pot asculta ce vorbim.

- Chiar si acum?!!!

- Nu, doar cand suntem foarte aproape de aparat.

- Bine, multumesc ca mai invatat.

- Cu placere.

Nu ma gandeam ca pamantul este atat de avansat. Ajungem la fereastra si primește mancarea pe care a comandat-o iar apoi parcheaza masina si ne ducem la o masa.

- Ei bine, daca tot avem timp, imi poti spune cate ceva despre tine, locuim impreuna dar nu stiu prea multe despre tine.

- Desigur, cu ce ai vrea sa incep?

- Cu orice mar ajuta sa te inteleg mai bine.

- De ce ai vrea sa ma intelegi mai bine?

- Nu conteaza doar spunemi cate ceva despre tine.

- Bine, pai eu sunt...

- Ești? Continuă mie imi poti spune orice.

- Nu aici si nu acum, poate ca alta data cand vom fi singuri.

- Bine.

- Dar tu, care este trecutul tau?

- Eu am crescut in acest oras, la varsta de 16 ani mam certat cu parinti si am plecat, am locuit cu Razvan 2 ani pana am implinit 18 ani iar apoi miam cumparat acel apartament, pana acum putin timp am fost plecat, dar mam intors pentru ca aici este altfel viata, este mai simplu. Am fost plecat aproape un an.

- Dar de ce te-ai intors?

- Am intampinat niste probleme, am demisionat pentru ca seful meu de acolo imi tot taia din salariu fara motiv, am mai stat putin si mam intors pentru ca aici am prieteni, o locuinta stabila si de putin timp un serviciu bine platit si in plus daca nu ma intoarceam nu te cunosteam, daca stau sa ma gandesc asta ar fi cel mai rau.

Este mult prea dragut, in acest moment ias sari in brate si las săruta.

- Daca nu teai fi intors nu neam fi cunoscut iar eu as fi fost violata.

- Mda, lasa a trecut, sunt fericit ca esti bine.

- Parinti tai, acum vorbesti cu ei?

- Nu prea, cu mama am mai vorbit dar cu tata nu prea as vrea sa discut.

- De ce?

- Pentru ca din vina lui am plecat, cu el am inceput cearta.

Pare suparat, nu il voi mai intreba de parinti.

- Scuze, tiam sticat starea de spirit.

- Nu, stai calma, cineva trebuia sa ma intrebe si asta, ma bucur ca ai fost tu.

- Crezi in soarta, destin, Dumnezeu?

- Nu.

- Deloc?

- In soarta si destin nu vreau sa cred, nu accept ideea ca cineva imi controleaza viata si alegerile mele sunt deja facute.

- Dar in Dumnezeu, de ce nu crezi?

- Am ales sa nu cred in el deoarece nu sunt genul de persoana care sa se roage sa aiba noroc, norocul til faci singur.

- La cum vorbesti mai ai putin si ma convingi si pe mine ca nu exista.

- Haide sa o lasam mai moale cu religia. Este ora 15. Mai mergem prin oras?

- Haide acasa mai bine, mil poti prezenta cu alta ocazie.

- Inainte putem merge intr-un loc, cred ca iti va placea.

- Bine.

***

Vreau sa ii arat locul meu special. Ne urcam in masina si plecam. De obicei prefer sa merg cu motorul, este mai lejer, ma strecor mult mai usor printre masini si atunci cand merg cu motorul ma simt liber, este ceva diferit.

- Dar de ce ai plecat?

- Nu aveam un serviciu, nu aveam un venit stabil si voiam sa imi las trecutul in urma.

- Asa grea a fost viata ta?

- Pot spune ca am avut o viata bune, eu sunt o persoana care vede partea plina a paharului. Aproape am ajuns.

- Bine.

Ajungem iar eu opresc masina, nu incapem pe acolo, daca eram cu motorul ajungeam direct pe creasta.

- Ce este aici?

- Nu aici, putin mai incolo, vom merge putin pe jos.

- Bine.

Coboram iar eu inchid masina, o luam printre copaci si ajungem. Pentru mine nu este nimic nou dar ea pare surprinsa.

- Iti place?

- Da, este incredibil, vii des aici?

- Doar cand vreau sa ma gandesc.

- La ce?

- Diferite lucruri.

- Este...wow.

- Se face tarziu, mergem?

- Stai, mai stai putin.

- Bine.

- Vreau sa iti zic ceva, dar nu stiu daca sa o fac sau nu.

- Orice ar fi imi poti spune fără probleme, oricand.

- Bine, nu stiu cum sa iti zic, stiu ca ne cunoaștem de foarte putin timp, tu ai fost singura persoana care a avut grija de mine, ma luat la el acasa si...te cam plac.

Nu știu ce sa zic, am ramas fara cuvinte, tot ce pot sa fac este sa zambesc.

- Serios, chiar nu zici nimic, eu miam deschis sufletul in fata ta si...

Nu o mai las sa zica nici un cuvant, o iau in brate si o sarut.

- Asta inseamna ca si tu ma placi?

- Da, dar am facuto pentru ca vorbeai prea mult.

- Ma bucur ca am vorbit prea mult si ca tu mai oprit, cred ca acum putem merge.

Un motociclist și-o...fată.Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum