" Strip that down" este unul dintre cele mai aglomerate cluburi de stripperi din Seoul, fiind vizitat atât de femei dornice de puțină adrenalină, dar și de bărbați care vor să încerce ceva nou. Singura diferență dintre un club normal și acest " motel" e că aici, doar băieții sunt stripperi. Nu vei găsi nicio fată care să-și unduiască șoldurile că fiind o stripăriță. Clubul ascunde multe secrete încă neștiute de nimeni, care așteaptă să fie deslușite. În spatele muzicii se ivește un labirint imaginar pe care nimeni nu a dorit să-l deslușeze, iar dacă au încercat n-au reușit să o facă.
Aici, lucrează și Jin, un băiat abandonat de mic, care nu știa ce înseamnă iubirea părintească. Crescut într-un orfelinat, iar la vârsta de 17 ani dat afară, nu avea pe nimeni care să-l ia sub aripa sa. Era singur pe lume, doar el și amintirile sale. Amintirile pe care le-a adunat în anii săi de existență și pe care nu le-ar schimba cu nimic în lume, chiar dacă acele clipe au costat toată durerea pe care a suportat-o tot acest timp, dar să nu uităm că viața încă nu a ajuns la linia de finish, deci multe clipe urmau să se ivească în calea găsirii fericirii sale. Cu ochii mari și căprui, privea viitorul că pe ceva cu care s-a obișnuit deja, mintea lui îi repeta că nu va scăpa niciodată din cușca suferinței, că nu va putea trece peste zidul nopților albe și că va rămâne captiv ca un leu închis la circ.
Strălucirea lor fuse furată de singura persoană de care a îndrăznit să se atașeze și care a luat-o în fugă de lângă el. Acea persoană i-a adus insomnia, precum furtunile care aduc tragedie. A ales să-l lașe pe Jin singur pe drumul său spre succes, care a devenit o prăpastie fără fund din care nimeni nu s-a îngrijit să-l scoată, ci-l împingeau mai adânc dacă se putea. Fiecare vorbă aruncată în vânt era asemenea unei cărămizi noi care se așternea pe zidul care-l izola de lumea din jurul său. Zidul care aștepta să fie dărâmat de cineva, oricine.
Ajunsese la acel club din cauza disperării. Dormise o săptămână pe străzi, dar totul s-a schimbat când l-a întâlnit pe Wuko, proprietarul clubului, care i-a oferit o mână de ajutor... Care de fapt era o mână care-l trăgea mai mult în iadul pe care-l trăise, dar toate astea le veți afla pe parcursul acestei cărți.
Părul brunet îi cădea pe frunte, scoțându-i ochișorii mari de căprioară în evidență. Corpul micuț și slab era mereu acoperit de vânătăi, în afara feței sale, deoarece un stripper cu o față distrusă sperie, nu atrage, deci nimeni nu îndrăznea să-l lovească în zona feței pentru că știau ce-i așteaptă.
Buzele pline și roșiatice ce făceau orice om să-i cadă în plasă în nici zece minute, nu au fost niciodată atinse. Mulți ar spune că are botox, dar doar el știe că de fapt sunt buzele sale naturale pe care le-a moștenit de la mama sa sau de fapt asta-i plăcea să creadă. În mintea sa, familia sa era perfectă la exterior, dar la interior nu ar avea cum să fie perfectă dacă și-ar abandonat copilul într-un nenorocit de orfelinat, iar motivul e simplu și dureros. Scris îngroșat în josul pagini " nu-l putem întreține. Suntem prea tineri. ". Ce părinte și-ar abandona copilul pentru că l-a făcut când era tânăr/ă. Tu te-ai distrat făcându-l, măcar ai bunul simț ,față de el și față de Dumnezeu , de-al crește sau măcar încearcă să-i oferi un viitor, plătind niște bani pentru el la orfelinat, vizitează-l , chiar dacă nu o faci din inimă. Copilul va zâmbi când va vedea că nu e singur pe lume.
Nasucul era poziționat simetric față de buzele și ochii să. Avea fața parcă sculptată de cel mai îndemânatic zeu, iar asta i-a adus doar dezavantaje în viața până acum. Era invidiat de toate femeile pentru pielea sa luminoasă, curată și pentru obrajii moi și pufoși asemenea unor norișori.
Degetele lungi și unghiile mereu îngrijite erau deasemenea în centrul atenției, atunci când comunica cu cineva și în ciuda frumuseții sale nimeni nu-l trata așa cum ar trebuii. Toți încercau să-l facă să creadă că nu are niciun rost pe acest Pământ, că nu are un scop și că e destinat eșecului.
✧༺♥༻✧
Bună! Îmi pare rău, pentru eventualele greșeli.
