Genele lungi ale brunetului începuseră să se miște gingaș, iar ochii acestuia studiau încăperea în care se afla în căutarea unui lucru familiar, dar nu găsi nimic care să-l ducă cu gândul la un loc în care ar mai fi fost. Se panică și-și lipi buzele într-o linie dreapta, fiind prea lipsit de putere ca să se zbată sau ca măcar să se ridice de pe acel pat care era asemenea unui nor mare și pufos. Brunetul luă o pernă și-o strânse la piept, îngropându-și fața în perna a cărui miros îl făcea să se simtă confortabil, poate chiar protejat. Un val de răcoare năvăli asupra corpului firav al brunetului, făcându-l să se ascundă sub pătura mare a patului. Își ridică doar ochișorii mari pentru a putea studia în întregime încăperea și pentru a putea vedea dacă ușa încăperii s-ar deschide.
Jin simți o durere ușoară pe unul dintre obrăjori și-și ridică una dintre mâini pentru a inspecta rana, dar nu mare i-a fost surprinderea când și-a simțit mâinile încătușate. Își aduce mâinile la piept și suflă peste ele pentru a le încălzi.
Frica-i curgea prin vene, fiind prezentă și-n ochii mari de căprioară care încercau să distingă ceva în întunericul din cameră. Cumva s-a ridicat în fund pe pat, lipindu-și spatele pe peretele de care era lipit patul. Inima începuse să-i bată tot mai tare când nu putea vedea nimic. Cei patru pereți erau întunecați, făcându-l să se simtă claustrophobic. Nu voia să se ridice, căci știa că va pica în scurt timp după ce-ar face-o. Ultimul lucru pe care și-l amintește este durerea pe care a simțit-o atunci când Namjoon l-a distrus în sute de piese, însă decise să nu facă mare necaz din asta. Până la urmă o merita pentru tot ceea ce i-a făcut persoanei care l-a ajutat atât de mult.
" O, doamne... Știu ce s-a întâmplat aseară!" ~ gândi Jin , iar mâinile începură să-i tremure, iar trupul i s-a răcit imediat. Lacrimile amenințau că mai aveau un pic și cădeau, iar Jin se lupta din răsputeri să nu le lase să curgă. " Trebuie să fiu puternic! Trebuie să fiu curajos! Trebuie... " ~ șopti Jin spre propria-i persoană. ~
Un sunet scurt se auzi din partea opusă a camerei, iar Jin se ascunse cu totul sub pat, încercând să-și țină în frâu respirația accelerată și alertă. Simțise cum ceva sau cineva intrase sub pătură și înainta spre el. Își simți chipul inundat cu lacrimi și nu știa care ar fi putut să fie următoarea sa mișcare.
Își strânse genunchi la piept pentru a se face cât mai neobservabil, dar se liniști când simți blana moale a animalului care tocmai se lipise de picioarele sale. Prinse micuțul animal și-l aduse mai aproape de el pentru a-l putea alinta. Pisica începuse să toarcă zgomotos pe burtica brunetului, in timp ce acesta o alinta cum putea el mai bine.
- M-ai speriat, pisicuțo, dar sunt recunoscător că ai fost doar tu și nu altceva sau altcineva! ~ șopti zâmbind strâmb brunetul, sărutându-i fruntea animalului care doar se ghemui in dreapta acestuia.~ Nu te-am observat până acum că erai în cameră cu mine. Cel mai probabil dormeai liniștită pe canapea, iar eu te-am trezit.
Pisica îl privi curios, neînțelegând ce spusese în urmă cu câteva minute. Brunetul își mișcă mâna prin blana mare și moale a animalului, făcându-l să uite că tocmai îl privea cu intensitate maximă pe brunet.
- Când eram mic mi-am dorit la maximum o pisică! Ca să am cu cine mă juca când toți mă ignorau... Îmi aduci aminte de mine când eram doar un copilaș inocent. ~ zâmbi cu lacrimi în ochi brunetul. ~
Tocmai când și-a așezat capul pe perna confortabilă a patului, a auzit ușa de la cameră cum a fost deschisă ușor. A luat o gură mare de aer, încercând să-și calmeze rapiditatea bătăilor inimii. Palmele îi începură să transpire și corpul să-i tremure incontrolabil. Nu voia să-l vadă pe Namjoon, frică e tot ceea ce-i putea aduce. Nu e nicio cale prin care să se-mpotrivească, pentru că ar fi făcut-o dacă avea energie. Să fie vulnerabil nu e ceea ce-și dorea în momentul de față Jin.
Figura lui masculină intrase în cameră. Jin a vrut să se ascundă într-un colț. Namjoon înainta spre Jin cu pași mărunți, dar preciși. Se așază în pat lângă Jin studiindu-i trăsăturile.
- Ți-am adus niște mâncare.
- Nu mi-e foame. Vreau să plec de aici... Lasă-mă să merg acasă, te rog. ~ îl implora Jin cu lacrimi în ochi. Tot ce-și dorea era să meargă acasă în patul său. ~
- Promit că te las să pleci după ce mănânci și discutăm! Nu-ți voi face nimic. Voi sta în celalalt colț al camerei dacă dorești, doar mănâncă, te rog!
- Dacă ai impresia că nu am de mâncare acasă și vrei să mă cumperi cu o masă caldă, să știi că nu-ți iese! Nu știu ce fel de persoană mă crezi, dar ține bine minte, indiferent de situație nu te voi ierta niciodată pentru ce mi-ai făcut! ~ șopti brunetul, vrând să se ridice de pe pat, dar o durere nemaipomenită îl făcuse să se așeze la loc și să geamă ușor. Când tot curajul pe care-l avea se evaporase, Jin își duse mâinile la chip pentru a evita orice lovitură care ar fi putut veni de la cealaltă persoană din încăpere. ~
- Știu că ești revoltat pentru ceea ce ți-am făcut și-ți jur că nu asta era intenția mea... Poți să-ți iei mâinile de pe chip... Nu te voi răni! ... Vreau doar să discutăm despre ce s-a întâmplat aseară. Te pot asigura că nu voi încerca să te mituiesc in vreun fel. Dacă vei dori să depui plângere penală împotriva mea, te voi asigura că-ți voi plăti cel mai bun avocat... Știu că am greșit și îmi asum asta, dar te rog, mănâncă si haide să discutăm. ~ șopti Namjoon plângând ușor. Jin își așeză mâna tremurândă pe spatele lucrat al acestuia, consolându-l. ~
- Ești sigur că nu vrei să mă otrăvești? ~ spuse Jin, încercând să-l facă pe Namjoon să zâmbească. ~ " Nu pare atât de fioros. Poate chiar îi pare rău pentru ceea ce mi-a făcut... Voi încerca să vorbesc cu el despre acea întâmplare." - gândi Jin, zâmbindu-i un pic forțat.
- Promit că nu e otrăvită! ~ răspunse decis Namjoon, ducându-și mâna la frunte ca un camarad. ~
- Mhm... Oare să te cred sau nu? ~ se întreba Jin, prostindu-se pentru a mai distinge atmosfera. ~
- Te voi hrăni eu dacă nu vrei să o faci singur. ~ ii spune Namjoon, ridicând lingurița de supă la buzele pufoase ale lui Jin și scoțând sunete de avion. ~ Cum e?
- E b-bună, dar mai trebuia un pic de sare. ~ râse Jin de fața 'rănită' a bărbatului cu par argintiu. ~
- Știam că e bună căci am cumpărat-o de la cel mai bun restaurant din oraș... De fapt eu am făcut-o, da. M-am încurcat. ~ încearcă Namjoon să-l facă pe Jin să creadă că el a făcut-o, dar acesta doar începuse să râdă cu poftă de gafa făcută de bucătar. ~
- Ești un bucătar excepțional! De ce nu ai mers la șefi la cuțite? ~ îl luase peste picior, încă râzând. ~
- Câștigam din prima, dar nu m-am gândit să mă duc! ~ își intrase Namjoon în rol. ~
- Și ce ai fi gătit? Salată? ~ râse brunetul de fața oripilată a lui Namjoon. ~
- Încerci să-mi strici imaginea de bucătar-șef? ~ își schimbă bărbatul atitudinea, fiind mult mai serios de data asta, făcându-l pe Jin să creadă că a făcut ceva gresit. ~ As fi gătit cea mai bună omletă din lume! Din nefericire doar atât știu să fac. ~ râse Namjoon împreună cu Jin. ~
- Trebuie să-mi gătești si mie cândva speciala ta omletă.
- Domnule Kim, să fie asta o invitație la cină?
- Poate. ~ zâmbi rușinat Jin ~
- Accept, majestate!
După câteva minute de liniște totală, Namjoon îi șopti rănit un 'Îmi pare rău' la care Jin doar îi zâmbi înapoi.
✧༺♥༻✧
Sărbători fericite!
