HOW TO DESTROY THE WORLD

Inceput timid

Inima mi-a saltat la auzul numelui meu pe buzele lui, il pronunta atat de fin, cu atat drag, ca si cum ar fi fost un cuvant sfant pentru el. Colturile gurii mi-au sarit in sus reusind sa ridice toata povara ce le-au ingreunat, ca o balanta.

-Nu te voi minti spunandu-ti ca nu am nimic dar iti spun adevarul cand iti promit ca imi voi reveni.

-Ti-am adus mancare de la cantina, ti-o pun pe birou.Vroiam sa schimb subiectul sperand ca il voi scapa de ingrijorarea care ii domina fata.

I-am pus tava pe masa si m-am indreptat spe usa crezand ca daca voi pleca el se va mai calma.

-Multumesc.

O furie nestapanita m-a lovit peste fata la gandul ca eram in stare sa plec si sa il las asa. M-am intors spre el, i-am luat mana cu care cauta biroul si l-am condus cu grija catre scaunul biroului ajutandu-l sa se aseze. A deschis usor gura de uimire dar a inchis-o inapoi. A pornit in cautarea tacamurilor iar eu i-am luat mana intr-a mea si l-am ajutat ducandu-i mancarea la gura facandu-ma sa ma simt putin trista ca mama mea nu a facut niciodata asta pentru mine, a platit o servitoare ca sa faca asta in locul ei pana cand am invatat sa mananc singura.

Simteam iar acea senzatie a doua lumi care se ciocnesc.

-Multumesc, stiu ca nu e corect ca tu sa faci toate astea pentru mine iar eu nu pot nici macar sa iti spun de ce sunt cum sunt.

El credea ca lucrurile vor ramane asa? Am pufnit zgomotos in sinea mea. Ma voi tine de el ca scaiul pana cand are sa imi raspunda la toate intrebarile pe care o sa i le pun. Nu am lasat in toata viata mea un mister sa ramana mister. De cand eram mica ii urmaream pe parintii mei ca sa aflu mai multe despre ciudatetia care ii defineau. Asta ar fi doar un motiv ca sa ma tin ca scaiul de el, ar mai fi si altele. Am ranjit stiind ca oricum nu ma putea vedea.

______________________________

Numele urmatorului capitol: OCHII VERZI