Lacrimile unui demon

*Capitolul - 17

Trecuseră aproximativ doi ani de la evenimentul dintre cei doi și controversele născocite de Westerfild. Acum acesta avea să își petreacă întreaga viață în spatele gratiilor, în condiții monstruoase. Marele afacerist, care învârtea totul pe degete devenise dama de companie a deținuților, și acela-și lucru putem spune și despre ajutoarele acestuia.
Angajații lui Domino își făcuse foarte bine treaba, câștigând chiar și în instanță, ceea ce se știa deja că reușita era de partea lor.
Domnul Sherwood era mai mult decât fericit. Era în culmea fericiri! Planurile îi mergeau ca unse. Castelul se afla acum în cele mai bune condiții, iar în legătură cu afacerile, îi mergeau toate brici. Reușise să își ridice profiturile în agricultură, și ba chiar își mării și ferma de cai, făcând business din asta. Profiturile erau mari, și candidați pe măsură. Reuși să își îndeplinească promisiunea față de tatăl lui, dar și în privința cabanei care se afla la sfârșitul pădurii. O renovase, îi asigură utilitățile necesare, și se asigură el însuși că aceasta să nu ducă lipsă de nimic.
În legătură cu viața Casandrei, nu totul mergea chiar atât de bine. Mare parte din timp și-l petrecea alături de doamna William și de angajați, iar când aceștia erau ocupați, își omora timpul citind o carte, sau recitând unele strofe din filme în oglindă.
Nu îl mai văzuse pe Domino stând la o cană de cafea de foarte mult timp. Mare parte din timp îl avea ocupat cu afacerile și acea fermă de cai, pe care o iubea nespus.
Casandra se simțea dinou singură, și în anumite circumstanțe o durea faptul ca lui nu îi mai păsa de ea. Nici măcar nu trecea sa vadă ce face, prefera în puținul timp pe care îl avea la dispoziție sa călărească pe pământurile unde avea agricultura.
Aceasta reușea să audă seara când era ora de culcare vocea lui pe culoar , întreband-o pe doamna William dacă a îngrijit-o cum trebuie, sau dacă îi lipsea ceva. Servitoarea îi răspunseră pozitiv la întrebarea adresată, asigurându-l ba chiar că se află într-o stare perfectă.
Dar nu era asa, la naiba! Într-adevăr nu îi lipsea nimic pe bază materială, dar în schimb îi lipsea cuvintele lui, atingerile lui, se gândea că se putea mulțumi dacă putea sta în preașma lui atunci când lucra, fără a fi obligat să schimbe vreo vorbă cu ea.
Îi lipsea afecțiunea, și acea mica atenție din partea lui. Avea să înebunească între patru pereți! Se gândi ea într-un moment de slăbiciune.
Ce naiba îmi făcuse!
Casandra își adună toate machiajurile pe care le deținea, așezându-se în fața oglinzii. Încercă să își creeze un machiaj vintage, care îi și ieșiră. Începu să își pieptene parul într-o parte, lăsându-l să curgă pe spate ca o cascadă . Își luă o rochie gri, accesorizând-o cu o geacă deasupra, optând pentru încălțări cu șnur.
Avea să se distreze, și să uite de Domino, asa cum făcuse și el. Nu îl învinuia pentru asta, oarecum se aștepta, dar.... întotdeauna există un dar!
Aceasta se repezi spre ușa din spate, foarte hotărâtă, evitând privirile angajaților care o analizau în timp ce își luau prânzul. Doamna William încercă să îngâne ceva, dar deja nu mai avea rost. Cum intrară, asa și ieșiră!
- Băieți! Nu credeți că este nevoie de cineva care să îi păzească spatele micuței războinice? Întrebă doamna William puțin nesigură.
Unul dintre gardiani părăsi încăperea, începându-și activitatea. O căută în grădina din spate, apoi în foișor, apoi în grajdurile de cai, sintetizând mai apoi că lipsea unul dintre cai.
Gardianul se încordă la gândul că aceasta a fugit, dar nu putea crede în așa ceva, nu avea sens. Poate doar vroia să se plimbe puțin! Își spuse acesta în subconștientul lui.
Începu să alerge spre poarta castelului, observând-o pe Casandra cum ieșa în acel moment călare pe una dintre iepele preferate a lui Domino.
- Stai! Domnișoară nu crede-ți că aveți nevoie de însoțitor?
Casandra își opri ușor iapa, trăgând de frâie în direcția gardianului.
- Nu cred ca e cineva dornic să își ia o pagubă pe cap! Și la naiba cui îi pasă de mine? Nu voi păți nimic!
Casandra știa că acesta își făcea doar datoria, de aceea era dezgustată de situație. Ura când cineva făcea ceva pentru ea din obligație.
Aceasta trase dinou de frâie, coordonând iapa, dându-i apoi pinteni.
Animalul o luară în galop, lăsând în urma lor un nor de praf.
Gardianul se întoarse liniștit înapoi la masă, dorind să își termine prânzul.
- Ați găsit-o? E totul în regulă? Întrebă doamna William pe cel care manca acum cu atâta poftă.
Bărbatul raspunseră cu gura aproape plină, dând afirmativ din mână :
- Sa dus să ia o gură de aer, și a ales-o pe iapa Esza să îi fie ghid. Nu vă faceți griji, fata a zis că nu va păți nimic. Și sincer să fiu părea puțin debusolată.
Femeia își puseră mâinile în cap, reușind să scoată câteva înjurături în barbă.
- Și tu ai crezut-o? Chiar crezi că nu va păți nimic? E o femeie frumoasă, iar noi avem mulți pofticioși în împrejurimi. Și la naiba! Nu e vorba numai de asta. Daca Domino va afla, se va înfuria destul de tare.
Gardianul reuși să înghită imbucătura care tocmai o luaseră, afirmând :
- Nu fi paranoe femeie! A zis că va fi bine, asa va fi! Și dacă va trebui cineva să suporte consecințe, eu voi fi acela. Asa că, vă rog calmațivă!
După terminarea prânzului, fiecare își reluă activitatea. Gardienii păzeau spatele castelului, iar ceilalți își atribuiau câte ceva de făcut.
În schimb Casandra nu înceta ai mai da pace iepei, împungand-o cu pintenii în burta vizibil mare.
Vântul bătea destul de tare în pustiul câmpului, șuierând, făcând arborii să freamăte din toate încheieturile.
Parul Casandrei părea o cascadă sălbatică care își vărsa apa spumoasă în timpul unei furtuni, iar pe fața tinerei fete își făcu apariția o lacrimă.
Inima ei era acum un panou în care se trăgea cu săgeți, nici măcar nu știa ce se întâmplă cu ea, dar vântul reușa să îi dea o stare de confort.
Fata își șterse lacrima cu podul palmei, aplecându-și capul peste cel al iepei, domolind-o ușor.
Animalul începu a bate din picioare, scoțând un neghezat înfiorător.
Casandra descălecă iapa, sărind jos de pe ea. Apucă frâiele și trase animalul spre ea. Își lipi fruntea de capul animalului, mângâindu-i coama deasă.
- Ce sa întâmplat frumoaso? Te-am chinuit nu e asa?
Aceasta privi iapa în ochi,sărutând-o pe creștetul capului.
Animalul se liniști, dar nu în totalitate. Sincer nici nu avea cum, deoarece aștepta un mânz.
Iapa bătu dinou din picioare, împingând-o pe Casandra cu capul, prăbușindu-se la pământ.
Casandra se sperie cumplit când observă animalul cum se prăbuși. Era ceva îneregulă cu ea, trebuia sa fie ceva! Îl observa pe Domino deseori dându-i mere în fiecare zi, și mangâind-o pe burtă.
- La naiba! Își zise, lovindu-și fața cu ambele palme. Iapa așteaptă un mânz, iar eu am rănit-o.
Animalul scoase sunete, parcă văitându-se, făcând-o pe Casandra să se simtă ca naiba.
Încercă să facă semn trecătorilor, care se iveau să mai treacă pe acolo, dar în zadar. Nimeni nu observa nimic. Se gândi apoi să meargă după ajutoare, sau să îl caute pe Domino, dar era o distanță prea mare, iar ea nu își permitea să lase animalul acolo în dureri.
Observă undeva în spatele unei cabane un căruț de dimensiuni mari, construit din lemn masiv de stejar. Probabil fermierii care veneau să își întrețină câmpurile îl lăsau acolo deseori pentru a căra lădițele de merinde de pe rigori.
Avea să facă un lucru greu, nu avea de ales. Îi trebuiau multe : cârpe, paie, și să nu uităm de experiență.
Stătu câteva minute pe gânduri, apoi acționă! Se duseră grăbită spre cabană, apucă cu ambele mâini mânerele căruțului, și așeză înăuntru lui o pală mare de paie, luată de deasupra cabanei,începând a împinge stângaci căruțul în direcția iepei.
Animalul începu să se zvârcolească, să necheze și apoi să gâfâie, fapt care îi făcu inima Casandrei să înghețe.
Se duse repede spre animal, se așează în genunchi lână ea, și începu ai mângâia ușor burta, spunând :
- Totul va fi bine! Am să te ajut, dar la naiba ajută-mă și tu pe mine, am nevoie de tine ca să reușim!
Animalul necheză parcă înțelegând-o, domolindu-și ușor respirația.
Casandra își dezbrăcă haina, o așeză în partea în care știa că va ieși mânzu, și începu să o apese ușor pe burtă, încurajând-o să împingă, apoi urmă câte o laudă. Contracțiile erau din ce în ce mai rare, Casandra păstrându-și cumpătu.
Încurajă animalul, dar părea că și pe sine încercă să se calmeze. Era ceva nebunesc, dar trebuia să își asume.
Observă cum începu să iasă ceva din iapă, concise ea că erau picioarele mânzului.
- Trebuia să iasă mai întâi capul, nu crezi? Se adresă aceasta animalului, sperând ca aceasta să o afirme.
Casandra se pozitionă în spatele iepei, trăgând ușor de picioarele manzului, adresându-se dinou animalului :
- Încă puțin fetițo! Totul va fi bine...
După vreo încă doua contracții, reuși să iasă și capul, ceea ce o făcu pe Casandra să tresară de fericire.
Începu să curgă șiroaie de transpirație de pe animal, reapărând dinou acele gâfâituri înfricoșătoare.
Casandra se poziționă în fața iepei, mângâindu-i botul, sărută ușor creștetul animalului, lipindu-și în cele din urmă capul de cel al animalului, șoptindu-i :
- Este asa de frumos! Crede-mă! Încă puțin și îl poți vedea și tu..
Animalul își scutură ușor capul, Casandra lund inițiativă, plasându-se înapoi la locul ei, așezându-și haina pe mâini.
Contracțiile erau din ce în ce mai mari, asa că manzul plonjă în bratele Casandrei, făcând-o să se dezechilibrele.
Fericită din cale afară, începu să râdă, apoi să strige:
- Am reușit fetițo, știam că vom reuși!
O bătu ușor cu mâna pe spate, și începu să șteargă mânzul, care spre surprinderea ei era băiat.
După ce îl uscă bine, îl arătă iepei, care începu să îl lingă, luându-l mai apoi și îl aseză în căruțul cu pat de paie.
Se întoarse înapoi spre iapă, rămânând blocată preț de câteva minute.
Iapa gâfâia, iar în spatele ei mai era un mânz. Se apropie imediat de el, îl luă, îl uscară bine, și apoi exclamă :
-Fetiță! Bravo fetițo! Ai reușit singură.
Luă manzul în brate, il arată mămicii, apoi îl așeză și pe acesta în căruț.
- Mai ai ceva acolo? O întrebă Casandra pe Esza care se ridică împleticit în picioare, și se îndreptă spre căruț, așezându-și botul între cei doi manji.
-Foarte frumoși nu e așa? Eu te-am avertizat.
Casandra își îndreptă brațul spre capul iepei, aducând-o în fața ei, spunând :
- Nu te-ai supărat pe mine nu-i așa? Te-am lovit rău! Îmi pare nespus de rău, eram așa de furioasă încât nu ți-am observat burtica, și am..
Lacrimile se scurgeau juroaie pe obrajii ei, continuând să privească iapă, și să își tragă nasul.
Animalul o impinse ușor cu botul, nechezând, fapt care îi aduseră dinou zâmbetul pe buze Casandrei.
-Trebuie să ne grăbim! Se anunță o ploaie cam urâtă! Își spuse mai mult ca pentru ea, infigând ambele mâini în mânerul căruțului, trăgând cu toată puterea.
Căruțul era destul de greu pentru ea, iar drumul la naibi de lung, dar nu o împiedica nimic și nimeni să ajungă. Trăgea cât putea căruțul după ea, având în urma sa iapa care își păzea puii ei cei frumoși și vioi.
După aproximativ o jumătate de oră, picioarele Casandrei începu să se împleticească asemenea unor spaghete.
Se opri o secundă în loc, pentru a-și trage suflarea, apoi continuă.
Vântul bătea din ce în ce mai tare, vestind nerăbdătoarea furtună.
- Eu cred că nu mai rezist! O anunță Casandra pe mămica mânjilor, care părea destul de furioasă la auzul acelor cuvinte. Dar nu voi renunța! O merit, și eu te-am chinuit pe tine nu?
Apucă mai bine mânerul căruțului, înaintând. Dintr-o dată i se păru căruțu mult mai ușor, ceea ce o făcu să tresare. Dacă picaseră mânjii, sau se rupseseră căruțu?!
Casandra își întoarse capul involuntar,uimirea citindui-se pe chip.
Iapa mergea în spatele ei, împingând cu capu căruțul, pentru a da o mână de ajutor. Necheza, își mai privea din când în când puii, și continua să împingă.
- Promite-mi că vei fi a mea! Dumnezeule, mai avem foarte puțin, încă puțin fetițo, apoi vei sta liniștită lângă puii tăi, mâncând mere din mâna lui Domino! Oftă profund, când sintetiză ce urma să i se întâmple.
***
Domino intră grăbit în living, unde îi găsi pe gardieni și pe doamna William.
- Se aropie o furtună al naibi de urâtă! Își spuse Domino, trăgându-și sufletul.
Doamna William îl servi cu o ceașcă de cafea, făcându-i semn să se așeze.
- Ce mai mișună pe aici? Totul merge bine? Pfff... Era să uit, sper că nu ați uitat să verificați iapa, se chinuie de vreo doua zile să fete, iar veterinarul a spus să nu o supunem la efort.
Luă o gură de cafea, așteptând răspunsuri pentru întrebările sale.
Gardianul care o observase pe Casandra că plecase călărind pe o iapa albă , se făcu grena la față, parcă trecându-l toate apele. Cum a putut uita de iapa aceea!
Își lasă cana din mână, așezându-se în fața stăpânului, plecându-și capul.
Domino sari ca ars în picioare, își trânti cana de cafea pe masă, și rosti răgușit :
- Ce naiba se întâmplă?
Liniștea devenea din ce în ce mai apăsătoare, ceea ce îl făcu pe Domino să își piardă cumpătul.
- De ce nu îmi răspunde nimeni? Țipătul acestuia parcă spărseseră ghiața, trezindu-i pe toți la realitate.
Se putea vedea cu ochiul liber frustrarea lui Domino, și nervozitatea pe care o posedă. Mușchii îi erau încordați în tot corpul, strângând din pumni până când unghiile îi penetră palmele.
Gardianul își ridică capul, încuvințând :
- Acum trei ore jumate, domnișoara Casandra a plecat în galop cu o iapă albă, se îndrepta spre rigor. De unde era să știu că...
Ochii lui Domino se mării involuntar, făcându-i pulsul să o ia la trap.
- Sunteți nebuni? Cum ați putut...
Domino se îndreptă grăbit spre ușa care dădea spre exterior, trântind-o în urma lui.
Toți din sală îi aruncă câte o privire paznicului, mai mai să nu sară la bătaie.
Domino mormăi câteva înjurături, intrând ca o furtună în grajd.
Osbervă boxa iepei goală, simțind cum i se contractă mustii în tâmple.
Lovi puternic cu pumnul în perete, find urmat de un țipăt.
Începu să alerge spre poartă,oprindu-se în mijlocul drumului. Vântul bătea furios din cale afară, reflectându-i starea de spirit lui Domino.
Acesta se așeză in fund pe mișlocul drumului, acoperindu-și urechile și fața cu mâinile.
-La naiba să vă ia! Strigă acesta disperat.
Reuși să perceapă zgomote de roți,apoi auzea tropăit de potcoave pe șosea. Se ridică involuntar, mușchii contractându-se pe el, observând-o pe Casandra plină de sânge pe piept, trăgând de un căruț mult prea greu pentru ea, având-o pe Esza în spatele ei. Iapa părea copleșită de oboseală, iar Casandra.. Nu îi păsa de starea Casandrei.
Se repezi spre ele, apucând-o pe Casandra de umeri, zgâltâind-o.
- Ce naiba a fost în capul tău!? Ești nebună?
Se îndreptă iute spre Esza, mangâind-o ușor pe cap, privind cei doi mânji vioi.
O împinse pe Casandra într-o parte, apucă strâns căruțu, trăgându-l grăbit.
- Să nu îndrăznești să te atingi de Esza! Îi porunci el Casandrei, aruncându-i priviri tăioase.
Picurii de ploaie își făcu și ei apariția în peisajul sumbru, începând să se ațâțe, creând un adevărat potop.
Casandra se aplecă ușor peste căruț pentru a feri mânjii de ploaia rece, iar pe Esza o acoperi cu o bucată de ciolofan, care atârnă de căruț.
Domino îi aruncă priviri tăioase, scrâșnind din dinți.
- Nu am atins-o! Îi răspunde Casandra pe un ton sec, ridicând din umeri.
Unul dintre gardieni veni înaintea lor, acoperind căruțul cu o prelată, și lafel și iapa, ajutând-ul pe Domino să intre în grajd cu sărmanele animale.
Casandra rămaseră în mișlocul curții,privind lung spre iapă.
Picurii de ploaie se spărgeau pe asfalt, fulgerele tăind cerul în doua.
Domino o privea de pe fereastra geamului de la grajd, strângând puternic din pumni, apoi întorcându-se spre mânzi, uscându-i bine cu paie, lafel și iapa, ordonând grăjdarului să o hrănească, și să supravegheze mânzi.
- Dacă ți-se pare ceva în neregulă chiamămă!
Domino ieși fulgerător afară, îndreptându-se spre living, apoi închise ușa în urma lui. Se opri preț de câteva minute, încordându-se la maxim.
Casandra era tot acolo, în mijlocul furtunii, stând în fund pe ciment, privind pierdută spre grajdul care adăpostea viețile minunatelor animale care tocmai au venit pe lume. Nimic nu e mai frumos decât sentimentul de mama! Își spuse ea.
- Cea mai mare realizare a unui om! Lăsând să îi scape un mic zâmbet în colțul gurii.
Domino își încleștă pumnii, întorcându-se înapoi spre ușă. Lovi de două ori în ea, deschizândo, îndreptându-se nervos spre Casandra.
O apucă cu brutalitate de braț, smucind-o în sus. Privirea ei era prinsă de a lui, picăturile de ploaie prelingându-se pe chipurile lor.
Cei doi se priveau unul pe altul. Domino îi apucă mâna, și o târâ după el, până când aceasta i se opuse.
- Ce naiba crezi că faci? O întrebă Domino nervos.
- Nu e treaba ta! Îi răspunseră aceasta la rândul ei. Ce ți-ar păsa ție?
Domino mască un zâmbet încordat, strângând-o mai tare de mână. O trase spre el cu brutalitate, ajungând ca aceasta să se izbească de pieptul lui.
Pe chipul Casandrei se putea observa o lacrimă prelingându-se, apoi dispăru împreună cu miile de picături care se prelingeau peste ei.
Domino o ridică pe sus, gen mireasă, și se îndreptă spre living, parcurgând întreg culoarul cu ea în brațe, lăsând în urma lor dâre de apă.
O dată ajunși în dormitorul lui, acesta o lăsă jos. Se îndreptă spre geam, trase perdelele pentru a pătrunde lumina care mai ramaseră, deoarece afară se îngâna ziua cu noaptea.
Acesta începu să se dezbrace, lăsând la iveală mușchii bine lucrați, pe care se prelingeau șuroaie de apă.
Casandra rămase mirată, își scutură capul, întorcându-se cu spatele spre el, scoțând câteva sunete pentru ai aminti lui Domino că nu e singur în camera.
- Deranjez! O întrebă acesta. Nu cred că fac nimic ieșit din comun în camera mea.
Se simțea sarcasmul din glasul lui, iar Casandra detesta când se întâmpla asta. Aceasta întră în baie, trântind ușa după ea.
Trecu aproximativ douăzeci de minute de când Casandra intrase în baie, iar acest lucru îi trimitea un semn de întrebare lui Domino.
Acesta batu de doua ori în ușă, apoi întră. Casandra își uscă parul cu un prosop, și zâmbea.
Domino o privi speriat, trecându-și mâna prin fața ei, dar în zadar.
Casandra era dusă cu gândul în altă parte, dar oare la ce se gândea?
- Pot folosi și eu baia mea? Îmi dai permisiunea? I se adresa Domino Casandrei. Dar dinou, nici un răspuns.
Acesta o apucă nervos de umeri, scuturând-o de două trei ori zicând :
- Mă auzi?
- Ksza și Bare, fu răspunsul ei.
- Ce naiba tot zici acolo? O întrebă Domino încruntat.
Casandra își așeză ambele mâini peste ale lui, zicând:
-Numele celor doi mânzi! Fetiței îi vom spune Bare și băiatului îi vom spune Ksza.
Domino izbucni în râs, bătând-o ușor pe umăr :
- De ce crezi că le voi spune așa?
- Pentru ca eu sunt moașa lor! Io taie imediat. Iar Esza va fi a mea, asa mi-a zis.
Domino o privi îndelung, ieșind zâmbind din baie.
- Ce ființă ciudată! Cine naiba o poate înțelege! Își spuse el mai mult ca pentru el.
Casandra ramaseră tăcută, fericită din cale afara că a putut da o mână de ajutor iepei, și că măcar acum Domino vorbiseră cu ea. O înebunea faptul ca o macina asa de mult dacă o baga acel tiran în seamă, sau dacă o privea numai câteva secunde. Simțea că înnebunește, mai ales când se apropia de ea, iar inima ei bătea mai mai să îi sară din piept. Cândva o va scoate de acolo și o va arunca departe, să simtă și altcineva acel sentiment distrugător și frustrant, dar știa ca era doar o iluzie în capul ei.
Casandra se privi în oglindă, își dădură șuvițele de par ude de pe chip, aplecandu-se puțin în față pentru a se observa mai bine.
În acel moment în oglindă îi aparu un chip izbitor de asemănător cu al ei, cu un zambet malefic conturat pe buze, îmbrăcată într-o roche de muselină, cu un corset care îi sugrumau sânii, mai mai să dea pe dinafară.
Casandra inlemni. Figura din fața ei tot avea acel zâmbet și pe lângă asta își mai trecea și limba peste deget, care îl trecuse mai apoi prin dreptul gâtului, zicând :
-Ne vom revedea curând!
Casandra alunecă pe parchetul umed, plonjând cu mâna drept în oglindă, împrăștiindu-se miliarde de cioburi.
Chipul aparu dinou, începând a râde isteric, spunând :
- Abia am început! Cândva vei fi tu umbra mea, iar eu stăpâna acelui trup..
Oglinda era acum doar câteva cioburi, restul din ea zăceau peste tot, unele mai mici și mai ascuțite erau înfipte în bratele Casandrei.
- Ce naiba se întâmplă aici! Se întrebă Casandra privindu-și pierdută brațele care păreau precum un vulcan încins care erupea.
Starea ei se inrăutățea, având acum stări de vomă, și câteva secunde în care nu putea respira.
Casandra sa târât impleticit până la vasul de toaletă, și-a sprijinit un cot de capac, eliminând tot ce mâncase sau ce nu mâncase. Ochii i sau mărit involuntar când a observat ce eliminase. Erau bucăți putrede de carne și chiaguri de sânge închegate.
Apasă cu încheietura mâini butonul pentru a trage apa, împleticindu-se înapoi în cameră.
Ce naiba vroia acea ființă de la mine? Și de ce naiba semănam atât de mult!
Trase o gură de aer, pe care o expiră imediat. Dacă era Katherine! Adresând acea întrebare doar ca să se audă pe sine.
Desigur... Fata cea rea de care fugeau servitoarele lui Loin, acel personaj pe care trebuia sa îl joace în fiecare zi când se afla în preajma familiei Silvestru.
De ce Domino mă salvaseră în acea zi! Bineânțeles, pentru că semănam cu acea cățea infectă, care se juca cu mintea tuturor. Dar ce legătură avea Domino cu ea? Oare fuseseră ceva între ei!
Casandra își atinseră tâmplele cu podul palmelor, unde cioburile lăsaseră doar câteva zgârieturi.
Târfa aceea vroia trupul meu, ca să ce! Să distrugă dinou vieți nevinovate!
O doamne cred că am să inebunesc!

Deadreptul! Casandra vorbea cu sine, nebăgând de seamă cantitatea imensă de sânge care se scurgea din bratele ei. Însă era destul de capabilă să își dea seama că din cauza Katerinei viața ei era distrusă. Totul a început de când sa născut. Se știa că ea era problema tuturor acțiunilor din viața Casandrei, dar nimeni nu știa toată povestea.
Casandra își susținea capul cu ambele mâini, strângând puternic din ochi.
Simțea cum conștiința o mustră zicându-i în nerepetate rânduri:
- O oglindă spartă semnifică Raul!
Tot ce se mai auzea în încăpere era bușitura provocată de trupul ei, atunci când acesta se izbi puternic de sol.
****
Domino se află lângă Esza, țesălând-o cu mișcări ușoare, privind uimit cei doi mânzi.
- Domnule vam spus! Iapa matale nu avea șanse să nască acei pui, era o stare critică , putea muri. Nu am vrut să vă zic, deoarece am sperat la o minune, iar minunea nu a încetat să apară. Cum ați reușit?
Domino își frecă fața cu podul palmei, trecându-și mâna de câteva ori prin păr, suspinând.
- A fost ceva spontan. Un îngrijitor de aici a luat-o pe rigor, și a mers la trap... Pot spune că a lovit-o destul de tare în burtă .... Mai traseră o dată aer în piept, expirandul, nemaiscoțând nici un cuvânt.
- Domnule și vreți să spuneți că așa a fătat? E o porcărie, așa ceva nu se face unui animal.
- Putem spune ca au avut noroc, amândoi!
Domino se apropie de manzi, apărându-i un mic zâmbet în colțul gurii.
- Doctore ce zici de Bare și Ksza! Sar potrivi?
- Dacă aceste nume au fost puse de cel care a asistat la fătarea acestora putem spune că mai bine de atât nu se poate. Dacă a avut noroc să se nască datorită acelei persoane, înseamnă că veți avea noroc de ei.
- Așa sar zice! Reuși sa îngâne Domino înainte de a fi asaltați pe sus de doamna William. Femeia era palidă la fața , și mâinile îi transpirau abundent.
Domino sarii imediat în picioare, strigând :
- Ce sa întâmplat?
Femeia sărea ca puiul de găină, fluturându-și mâinile pe lângă ea, spunând :
- Doamna Casandra, e într-o baltă de sânge.