Lacrimile unui demon

*Capitolul 5

Dar aceasta se îndreptã din ce în ce mai aproape de mine, pãsind inpunãtoare.

- Asculta aici la mine, cascã urechile alea bine, dacã se întâmplã ceva cu regatul asta sau cu tine,( in mare parte) , o încurci, cã stiu cã nu esti vro sfântã, deci nu aduci pe nimeni, nu stai în curte, doar în camera ta da! M-am fãcut înteleasã, sau îti desenez?

- Bine, sã ai un drum bun, nu-ti face griji pentru mine mami, voi avea grija.

Molly îmi aruncã o ultimã privire tãioasã dispãrând si ea imediat .

Nu trebuia sã pierd timpul, aveam ceva în gând, si nu vroiam sã renunt, asa cã am închis portile palatului, îndreptândumã din ce în ce mai mult spre castelul întunecat din fundul curti palatului.

M-am cãtãrat pe zidurile, care erau abrupte, tãioase, sfâsiindumi pielea genunchilor, sângerând, dar mi-am vãzut de drum sãrind geamul care se afla la vro 2 metri de pãmânt.

Am pornit cu dreptul, ridicând umeri usor, ciufulind putin pãrul, aranjândumi hainele sifonate.

O usã desparte camera care mã aflam eu de cea în care se aflã adevãrul adevãrat care îl cãutam cu lumânarea.

Usa grea si prãfuitã scârtâia la deschidere, abia de mai puteam zãri ceva înãuntru. Praful se domoli, iar în fata mea se aflã un tânãr bãrbat, slab, fragil, cu multe riduri dedesuptul ochiilor, si pãrul nespãlat dar încã drãgut.

M-am apropiat de acesta cu pasi repezi, ridicândul în fund cu capul sprijinit de umãrul meu, mângâindul usor pe spate.

Brusc gâtul meu era amortit, deoarece colti acestuia îmi penetrã piele subtire, golindumi corpul de sânge. Când am simtit cã nu mai pot rezista, suporta am scos un sunet asurzitor, înpingândul pe acesta.

- Casandra îmi pare rãu, nu...... nu ...am ...v...vrut .... sã te rãnesc,îmi cer mii de scuze, iartãmã!

Ochii îmi erau inundati în lacrimi, spunând cu o voce rãgusitã, dar slabã:

-Nu vreau sã te mai vãd nemernicule, esti un monstru, cum am tot auzit, dar nuu eu mã fac desteaptã si îmi zic cã nu e asa, poate e o persoanã bunã, nu stiu, dar acum mi-am schimbat pãrerea, esti un tiran, o bestie, un demon, nu vreau sã te mai vãd ....!

- Stai ..............!

Mi-am strâns tare pumni, sãrind geamul, drept jos fãrã sã mai cobor pe zidurile castelului. Impactul meu cu pãmântul a fost unul dureros, dar m-am ridicat cum am putut, fugind cât de tare puteam eu spre camera mea roz.

Mã aflam în fata oglinzi mele, privind chestia aia dureroasã din jurul gâtului. Era o gaurã imensã si dureroasã, nesuportabilã, mã simteam ca un pui la cuptor care togmai fusese savurat .

- Hei delicvento pot sã intru! Voce lui Molly se auzi dupã usa care desparte camerele.

Nu o puteam lãsa sã vadã muscãtura care togmai îmi fusese aplicatã, asa cã mi-am luat vesta mea cu guler înalt, pentru a acoperi catastrofa.

- Sigur intrã, nu mi-am dat seama cã ai venit .

- Slavã cerului mai stãteai mult cã înebuneam, dar orcum, ce ai fãcut cât timp am fost plecati, e dâre de sânge tot holul!

- Nu-ti face grij sângele de pe podea este din cauza mâini mele vezi!

Stiu foarte bine cã aceasta nu era proastã, dar ca sã mã scot mi-am întins mâna bandajatã spre ea .

- Atâta sângede la o simplã zgârieturã, sigur nu e alceva?

- Nu doar eu si problemele mele! Dar mã simt bine mersi pentru vizitã. I-am mascat un zâmbet fals, asteptând ca aceasta sã plece.