Lacrimile unui demon

~Prolog~

La marginea țării, într-un sat întunecat a fost gãsitã o fetitã speriată, stând cu genunchii înghesuiți la piept, bãlãngãnindu-se. Țipa și plângea în hohote, spunând:
- Nu vreau sã mor, ......... vreau sã fiu o fetițã mare și frumoasã, o fetiță independentă și capabilă, gata să înceapă viața fără nici un obstacol ....
Toate aceste cuvinte erau acum în  sufletul pădurii. Doar ea și multitudinea de stejari care se vedeau, croind un drum spre văzduh. Pădurea o definea. Se ridică de pe pămantul ud și mocirlos, pierzându-se ușor ușor în întuneric. Singurul lucru cu care mai rămaseră, era o inima  frântã,  distrusă, debusolată și amară.
Gândul că va rămâne singură era unul ucigător. Ce era să facă ea singură într-o pădure fără nici un sprijin ! 
De acum viața ei era în grija ei, și la naiba de nu o înebunea lucrul ăsta. Ce se va alege din ea! Va sfârși mâncând din gunoaie, sfâșiată de animalele sălbatice, sau cerșind cu gândul că va ajunge ceva!
Din ziua aceea Casandra și-a urât pãrinții, punându-și în gând cã, atunci când își va întâlni parintii îi va ucide.                                                                                                                                               Întunericul puse stăpânire  peste întreaga localitate.                                                                     Așezandu-se confuză lângă un arbore, frica și durerea din sufletul ei  nu înceta să îi dea pace nici măcar o clipă. Fiecare foșnet, adiere, mișcare erau urmărite de Casandra, îi era frică ca nu cumva, ceva de nicăieri să o atace. Era prea obosită, și asta se citea pe fața ei îngreunată de cearcăne. Când ochii  i se închideau simțea din nou  teamă, nemai putând ține frâu oboselii, se lăsă pradă somnului.

Trecu trei săptămâni de când zăcea necontenit pe pământul rece fără să se clintească.
Era vremea când creaturile nocturne își căuta prada, asta find o amenințare pentru ea. Adică cine și-ar dori să sece de sânge o vietate pe jumătate moartă?
-Hei fiți atenți! Vom împărți pădurea pe două grupe. Voi de acolo aveți partea aceea numai a voastră, iar noi o vom lua pe cealaltă. Nimeni nu va călca sau vâna de pe teritoriul celuilalt.
Acestea find spuse de consiliul vampirilor (cel puțin consiliul care controla o anumită parte a lumii, nu întregului popor), era de datoria lor să învețe nou-născuți cum să se hrănească fără să devină o amenințare pentru fința umană.
Consiliul vampirilor era constituit din o femeie și un bărbat, dar nu aleși la întamplare! Fiecare vampir avea dreptul să concureze pentru aceste poziții, etapele erau din ce în ce mai grele dar ei le-au făcut față cu ușurință, dobândind supremația.
Căutau flămânzi pradă pe bucata lor de teren, până când bărbatul se anapusti deasupra unei vietăți, gata să îi pătrundă pielea și să o sece de sânge. Femeia se repezii în gâtul bărbatului, izbindu-l de trunchiul unui copac bătrân, lăsând o mică distanță între sol și picioarele acestuia. Îi dădu brutal drumul pe pământ, în timp ce mârâit-urile îi părăsi gâtul, aceasta se îndreptă spre mica făptură, constatând că ceea ce zăcea acolo nu era un animal, ci o fință umană. Aceasta își ascuții simțurile, apropiindu-se din ce în ce mai mult de trup. Pupilele i se dilată într-un mod bizar, atunci când constată că acel trup era a unui copil de gen feminin, iar inima încă îi bătea, în condiția în care se putea vedea cu ochiul liber rănile și loviturile agravate de timp. Femeia concise că fetița se află acolo de  apoximativ o lună, iar dacă ceea ce a găsit acolo este ceea ce credea ea că este, ar putea avea siguranță, iar acest gând îi sursâse atrăgând-ui  atenția partenerului ei, spunând:      - Nu simți! Cât timp avem acest copil vom fi de neînvins. Bărbatul se enervă, îndreptându-se nervos spre pradă, spunând:
  - Ai înebunit femeie? Cum poți face asta! Eu am găsit-o, e hrana mea, iar acum ai face bine să te dai la o parte. O amenință el, vizibil frustrat.
  - Foamea ta ne poate costa mult mai mult! Această ființă nu e un muritor oarecare, este un scut, creat de consiliul îngerilor, iar acest lucru înseamna că ...
Bărbatul o întrerupe pritr-un deget ridicat zicând:
-Prosti! Dacă e așa de ce e aici și nu cu ei! Știu bine că, consiliul îngerilor crează scutul pentru a-și apăra propriile interese.                                                                                             Femeia își bătea frenetic tâmpla cu un deget meditând, iar în cele din urmă reuși să găsescă ceva în mintea ei.                                                                                                                             -  Hmm ! Cărțile spun că un înger căzut este un diavol dar legenda spune că un înger căzut este creat de o femeie pură și loială locului pe care îl slujește, adică un înger și unul decăzut cum e Morgăn, ceea ce formează un scut, dar problema este tatăl, adică îngerul decăzut care își atrage prada ademenind-o cu acel cântec melodramatic care o face să uite ce sa întâmplat între ei, de aceea este decăzut, nu este loial cu adevărat, sper că înțelegi ce spun, poate asta sa întâmplat cu ea, diferența este că ea e considerată drept un om normal. Credemă! Este un scut, simt asta! Iar acest scut ne-a fost menit nouă, deci trebuie să îl luăm. 

 Bărbatul nu era de acord cu ceea ce auzise dar într-un final a aceptat, cu condiția că, dacă  consiliul cel mare va afla, el nu va fi răspunzător de acest lucru. 

În cele din urmă, cei doi au adoptat-o prin acte legale, renunțând la poziția lor pentru ca, nu cumva, nou-născuții să nu devină o problemă pentru mica făptură. Cei doi au hotărât că fetița trebuia să înceapă o nouă viață, să o ia de la început, așa că au constrâns-o, scopul fiind acela de a  uita tot ceea ce o putea ține în loc, sau cel puțin ceea ce îi ținea pe ei în loc, adăugând în cunoștințele ei faptul că ei îi sunt părinți.