Lacrimile unui demon

*Capitolul 2

Simteam tensiunea din jurul meu, puteam auzi, dar nu puteam vorbi, nu puteam respira, nici mãcar sã mã misc.

Cel mai mult îl simteam tensionat pe Sebastian, foinduse pe lângã mine, probabil de la briza aia rãcoroasã pe care o producea!

Am rãmas inconstientã, nemaisimtind nimic, nici mãcar pe mine cum zãceam pe gresia aia sloi din hol. Nu mi-am închipuit niciodatã cât de rece putea fi gresia de sub mine, apoi linistea apãsãtoare, dând buzna peste mine .
Directoarea :
- Sau încheiat cursurile, toatã lumea pleacã acasã .

-Domnisoarã Miuriãl te rog ajutãmã so iau de aici, o vom duce în sala de spital sã vedem ce a pãtit.

Am luato pe culoarul scolii, ajungând în sala de doctorie.

- Bunã ziua avem o pacientã aici, ne puteti ajuta?

Dar aceasta dãdu afirmativ din cap, lundo pe Anastasia, ducândo într-o camerã întunecatã, zicând :

- Lãsatio aici, voi avea eu grijã de ea!

Am lãsato pe Anastasia, singurã, pentru a se odihni, vizitând harta nemuritorilor. In fiecare an când se apropia ziua de nastere, înplinirea a 18 ani a unei adolestente, satul muritorilor era invadat de creaturi ciudate si hiduase, numite strigoi.

Unele creaturi se ascundeau printre noi pentru a ajunge mai repede la persoana respectiva.

Am dat o privire hãrti din subsol, vãzând .......................

Vãzând o miime de strigoi care se pregãtea sã treacã granita, de data asta era de vro 100000 de ori mai multi decât înainte.

Nu pot sã cred, satul nostru va intra în rãzboi.

M-am asigurat cã adolescenta era bine, întrebând doctorita :

-E totul în regulã?

- Da doar o micã problemã!

- Si care poate fi problema?

- Eleva noastrã va fi mãmicã, este însãrcinatã!

- Ce? Nu pot sã cred, nu ia, nu poate fi ia. E o fatã cuminte, educatã, calculatã, nu poate fi adevãrat, sunteti sigurã?

- Da foarte sigurã!

- Cred cã într-o bunã zi voi înebuni.
Ani pov :

Aceste 2 femei iesiserã afarã, lãsândumã cu ochii în soare.

O adiere rece, revigorantã intrã în salã, lãsând mirosul ãla de parfum de liliac. O mânã rece îmi mângâie fata, fãcândumã parcã sã tresar.

Când am deschis ochi, nu era nimeni, duar o halucinatie. M-am ridicat în fund, lund o gurã de apã, asezând paharul la locul lui. Lângã acel pahar se aflã un trandafir, vizavi un bilet, si acel trandafir rosu intens semãna leit cu cel pe care îl mai întâlnisem o datã ,în camera mea.

Am deschis cu greu biletul , tãindumã într-o bucatã de hârtie, dar nu dãdesem importantã, chinuindumã în continuu sã-l desfac.

Când am reusid, am întins bine bucata de hârtie, citind :

♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦

Dragã Reginã Casandra

Am adus aceastã scrisoare din scopuri nobile. As vrea sã-ti explic totul fata în fatã, dar nu se poate, poate e mai bine asa.

Vei auzi multe lucruri ciudate, credemã multe, si probabil nu-ti va pica bine, vei avea nevoie de sprijin, dar nu o sã ai pe nimeni sã facã asta .