Lacuna - Park Jimin Fanfiction

Bewildered

Bewildered - perplexed and confused; very puzzled.

Îl privesc și nu știu cum aș putea să fac momentul un pic mai confortabil. Suntem încordați și ne aflăm la câțiva pași unul față de celălalt, încercând în zadar să evităm privirile directe. Stă rezemat de un cireș, privind și analizând tot ce se află în jurul lui, cu excepția mea.

De fiecare dată când ochii săi ajung în dreptul meu, se oprește pentru o secundă, apoi își lasă capul pe spate și caută pe cer ceva ce pare a fi de negăsit.

Mă simt atât de mică de fiecare dată când privesc lumea ce se află deasupra noastră, și încă mai cred, naiv ce-i drept, că uneori stelele îmi sunt aproape. Poate dacă aș întinde mâna suficient de mult aș putea prinde un nor. Dacă mi-aș dori îndeajuns de tare, poate că aș reuși să îl țin pe el de mână, însă pare de neatins în lumea lui.

Doresc să prefac liniștea dintre noi într-un cântec, dar îmi e teamă că l-aș alunga înainte de vreme. Vreau să îl țin în fața ochilor mei până la sfârșitul timpului, să îl ocrotesc în lumea mea de sticlă spartă, însă mi-e teamă că s-ar răni. Nu mi-aș îngădui să îi răpesc fericirea pe care o are fără mine; știu deja că l-am rănit de-atâtea ori.

- Nu îți e frig? mă întreabă dintr-odată.

- Poftim? întreb uimită.

- E cam rece afară, explică el, gesticulând neînsemnat.

- Ah, ar trebui să intrăm, dacă dorești.

Nu reușesc să înțeleg cum de e vremea rece într-o astfel de seară caldă de mai, însă nu vreau să îi declin dorința de a sta înăuntru. Mă ridic și îl invit să mă urmeze.

În mod inconștient, pașii mei se îndreaptă spre etaj, către un birou ceva mai personal, în care îmi desfășor activitățile informale.

E o încăpere primitoare ce are pe doi dintre pereți rafturi pline cu diverse cărți din mai multe domenii, pe celălalt sunt agățate tablouri din secolele trecute. În mijlocul camerei e așezată o canapea în stil rustic, îmbrăcată într-o piele de culoarea castanelor coapte, iar lângă fiecare braț sunt așezate fotoliile asortate. Pe măsuța de cafea sunt așezate câteva cărți începute de mine și neterminate încă. Masa de lucru are în spate un perete din sticlă, iar pe timpul zilei camera are parte de luminozitate, în timp ce seara îmi acordă libertatea de a ține lumina aprinsă și draperiile trase sau de a sta în liniște în întuneric, permițând felinarelor din curte să ilumineze parțial încăperea.

E o cameră în care nu invit niciodată pe nimeni și pe care prefer să o țin încuiată în absența mea. Secretul ei e faptul că printre cărți sunt ascunse albume foto și alte multiple fărâme din trecutul meu. Trecut pe care îl împart cu Jimin.

Din aceste considerente, nu am permis accesul nimănui, nici măcar familiei mele. De fiecare dată când sunt aici mă simt vulnerabilă, încărcată de emoții și de gânduri. E locul în care îmi descarc suferința și îmi îngrop amintirile. Nu degeaba am cumpărat o casă tocmai în Seul...

Să fie cineva aici pentru prima dată e o premieră. Mă simt invadată, dar până la urmă, eu singură l-am condus în această cameră. Oare va observa că pe rafturi stă așezat sufletul meu? Sau va trece cu vedere?

- Scuză-mă că nu te-am întrebat mai devreme, însă ai dori ceva de băut sau o gustare? Mă trezesc eu din reverie.

- Sigur, răspunde, încă evitând să se uite la mine. Un pahar cu apă ar fi ideal, mulțumesc.

Cobor rapid la parter și pregătesc o tavă cu câteva gustări pe placul lui și două pahare cu apă. Până mă întorc, va avea suficient timp să exploreze încăperea după bunul său plac. Deși nu mă simt deloc confortabil când știu că cineva răscolește printre părțile fragile ale persoanei mele, sunt, în același timp, conștientă că Jimin le cunoaște de ceva timp.