Lacuna - Park Jimin Fanfiction

Longing

Longing - a strong feeling of need or desire for someone.

Melodiile care m-au ajutat să scriu acest capitol: Adela Popescu – Doar tu; Coma feat. Sunetele Pădurilor – Cel mai frumos loc de pe pământ; Irina Rimes – Haina Ta.

Mirosul puternic de alcool îmi invadează simțurile și nu mă lăsa să îi simt parfumul. Brațul lui stâng îmi înconjoară umerii în încercarea de a ține restul corpului său în echilibru cu ajutorul meu, însă pare aproape în zadar, căci nu am suficient de multă forță pentru a-l căra.

Mi-a propus să dorm în aceeași cameră cu el, iar eu nu am putut refuza. Nu pot fi ipocrită la nesfârșit, îmi doresc să fiu lângă el cât mai mult timp.

- Jimin, încearcă să mă ajuți puțin, îi spun eu în timp ce încerc să îl sprijin mai bine.

- Sunt obosit, răspunde și se lasă din ce în ce mai greu pe umerii mei.

- Știu, dar am nevoie de tine să mergi cât poți de bine. Doar un pic, încerc să trag de el câțiva metri până la ușă.

- O să încerc.

Odată ajunși în dormitor, îl las să se așeze singur în pat. Devin stângace și nu am idee cum ar trebui să procedez în așa fel încât să nu fac lucrurile ciudate între noi.

Văzând, cel mai probabil, că ezit, printr-o mișcare pe care nu pot să o descifrez din cauza repeziciunii, eu ajung pe pat, iar el deasupra mea. Privirea lui pare să îmi citească gândurile fără niciun efort și profită din plin de vulnerabilitatea pe care o arăt.

- Diana, tu... tu... nici nu ai idee, spune el și se bâlbâie ușor.

- Despre ce anume? întreb confuză.

- Mi-aș dori... Nu contează, se oprește și evită să mă privească.

Nu vrea să vorbească, dar, în același timp, pare că are ceva pe suflet de care își dorește să scape cu orice preț. O greutate de care nu știe cum să se descotorosească.

Nu am nici cea mai vagă idee despre ce e vorba, dar se poate observa destul de clar faptul că, cu fiecare șansă pe care o primim, ne apropiem din ce în ce mai tare unul de celălalt.

Nu e corect felul în care pare să ne chinuim reciproc cu semnale de tot felul, ca apoi să ne retragem, doar pentru a apărea din nou atunci când dorul devine insuportabil.

Atât de multe secrete între noi doi, atâtea promisiuni făcute și totuși niciunul nu e sincer până la capăt. Niciunul nu are suficient de mult curaj pentru a recunoaște față de celălalt adevărata profunzime a legăturii dintre noi.

Adevărul e că ceea ce există între mine și Jimin e imposibil de distrus, iar acest gând mă consolează în zilele mai puțin bune.

Jocurile dintre noi devin din ce în ce mai profunde, mai importante, dar, în același timp, necesită o atenție sporită la detalii.

Cum pot interpreta corect faptul că stă peste mine cu cămașa în mare parte descheiată, privindu-mă intens, dar neavând curajul de a spune lucrurilor pe nume?

- De ce, Diana? mă întreabă, iar eu nu știu la ce se referă. Nu îmi răspunde, te rog, continuă el. Știu că încerci să mă citești, iar mintea mea e mult prea tulburată și nu mă pot coordona. Dacă spun ceva prea mult?

- Atunci, dacă nu vrei să spui prea multe, mai bine aș pleca, răspund eu timidă și încerc să nu mă uit la corpul lui.

- Nu, nici așa nu merge. Vezi tu...