Zero o'clock // VKook

3. Dear

— Sa nu ne faci de rusine, a pufăit tatăl sau lasându-l in fata liceului privat unde fusese înscris înainte de a se afla de orientarea sa sexuală. Știi ca trebuie să-ți gasesti o slujba, nu?
— Da, tata.
Băiatul s-a aplecat in semn de respect și a intrat in curte liceului ținându-și privirea in pământ, se simțea atât de încolțit. Toți elevii aveau haine frumoase și păreau atât de fericiti in timp ce băiatul purta hainele sale vechi pentru ca părinții săi luaseră decizia de a ii lua băiatului toate hainele noi, nu-l interesa cum arată doar își dorea sa treacă cât mai neobservat.
— Ar trebui sa merg la secretariat, și-a spus privind harta de pe telefon ca mai apoi să-l blocheze și sa ofteze.
Agitația de pe holurile clădirii îl făcea sa se simtă atât de anxios și speriat încât nici nu era atent pe unde mergea, tot ce își dorea era ca totul sa se termine cât mai repede.
Jimin nu-i răspunsese la mesaje și in timp ce tasta absent un mesaj băiatului întrebându-l de ce îl ignora, băiatul s-a lovit de usa unui dulap deschis ca mai apoi sa geama de durere din cauza loviturilor pe care le primise cu o seara înainte.
— Îmi pare rău! Cel mai inalt a spus închizând dulapul ca mai apoi sa privească pata rosiatica de pe fata mică a băiatului.
— Nu-i nimic, a zâmbit fortat Taehyung trecându-și degetele lungi peste pata. Nu eram atent.
— Pot sa recunosc vocea asta dintr-o mie, o noua voce s-a făcut auzita. Taehyung, nu? Jimin a întrebat dându-l la o parte pe Jungkook din fata băiatului.
— Mhm, a soptit. O sa merg acum.
— Stai, stai. S-a agitat Jimin. Mi-a murit bateria de aia nu ți-am mai răspuns la mesaje, a spus vinovat. Prostul asta de aici nu a vrut sa-mi împrumute bateria sa externa.
— Înțeleg, a murmurat încet zâmbind in interiorul sau.
Jimin nu-l ignora.
— Sunt și eu aici, a gesticulat Jungkook făcându-l pe Taehyung sa rada.
— Oh, corect. Taehyung, idiotul asta de aici este Jungkook este prietenul meu cel mai bun. Jungkook el este Taehyung, ți-am povestit despre el.
— Nu locuia lângă Daegu?
— Ba da, tata a fost mutat aici cu Parohia.
— Tatăl lui este preot, a explicat Jimin prinzandu-l de mâna. Spune-i lui Yoon ca trebuie sa am grija de Taehyung, sa nu-mi pună absenta pentru ca o sfârșească pe balcon și abstinenta o sa scrie pe el, a țipat tragandu-l pe Taehyung după el.
— Doare, a murmurat.
— La dracu! A înjurat dându-i drumul la mâna ca mai apoi sa privească vânătăile și sa strâmbe din nas. Sunt noi, nu?
Taehyung a aprobat timid din cap in timp ce ii analiza corpul și ținuta lui Jimin, băiatul era îmbrăcat intr-o pereche de blugi negri și o cămasă tot de blugi blugi ale carei mâneci era suflecate pana la coate și ghete, arată bine și trebuia sa o recunoască.
— Îmi pare rău, Tae, a soptit înainte de a îl îmbrățișa.
— Domnule Park.
Jimin și-a dat ochii peste cap încă îmbrățișându-l pe Taehyung care încerca sa se sustragă din îmbrățisarea sa, știa ca iubitul sau putea sa fie foarte posesiv și gelos, nu conta ca erau la scoala sau acasă.
— Da, Yoon.
— Domnule Min, l-a corectat privindu-l destul de serios.
— Este Taehyung, prostule! A pufăit supărat. Nu te-ai întâlnit cu Jungkook?
— Nu, am fost sa fumez.
— Doare, a mormait din nou Taehyung și Jimin l-a eliberat din imbratisare. Mersi, a soptit frecandu-și brațele rănite. Buna ziua.
— Buna, tu trebuie sa fi Kim Taehyung. A zâmbit Yoongi ciufulindu-l ușor. Eu sunt Min Yoongi, dirigintele vostru și ...
— Știe, a ridicat din umeri Jimin privindu-l.
— Și iubitul lui, nu trebuie sa afle nimeni. A chicotit.
— Înțeleg, a zâmbit ușor privindu-i. Trebuia sa ajung la secretariat.
— Prima ora o aveți cu mine, ai fost repartizat in clasa mea. Notele tale au fost foarte mari pentru o clasa inferioară și ai fost repartizat într-una superioară, a explicat Yoongi având mâinile in buzunarele pantalonilor săi de stofa. De mult nu am mai văzut niște note atât de bune, a continuat. Dulapul tău, orarul și restul lucrurilor sunt la etajul doi dar, o sa văd cum le pot muta la etajul unu având in vedere ca ești prieten cu Jimin și Jungkook.
— Mulțumesc.
— Taehyung este timid. Sunt absolut convins ca agitația de pe holuri îl deranjează și sunt la fel de convins ca se simte inferior și datorită hainelor pe care le poarta.
— Asta se poate rezolva, a zâmbit Yoongi privindu-l. Intrați, a spus deschizând usa biroului sau.
— Curaj, l-a împins ușor de la spate Jimin.
— Scoala nefiind una de stat are alte reguli și percepții, știu despre problemele tale și ma bucur sa te văd in clasa mea. La parter este cabinetul medical și cel psihologic, Kim Seokjin se ocupa de ambele in perioada acesta și te poți duce fără probleme la el ori de câte ori simți nevoia, e un bărbat cald.
— Jin-hyung e cel mai tare, doar ca e cam bolnav perioada asta.
— Nu-mi place sa vorbesc despre problemele mele. Este greșit ceea ce sunt.
— Tae, nu ești greșit, a explicat cald Yoongi așezându-se in fata sa. Oamenii sunt diferiți, fiecare are dreptul sa fie fericit cu ceea ce îl face pe el fericit.
— Este greșit ca ma atrag băieții.
— Nu, nu este. Nu plânge, gândește-te doar, cum ar fi sa o ai relație cu o fata și sa nu simți nimic in preajma ei? Sau sa nu simți nici un fel de plăcere când o atingi?
— Oh, aici sunt!
— Dar, familia mea..
— Familia ta o sa înțeleagă cu timpul ca, oamenii au dreptul sa fie fericiti iar faptul ca te lovesc nu este in regula și ar trebui sa faci ceva in legătura cu asta.
— Vezi dacă îți sunt bune, a zâmbit Jimin.
— Să-ți dau un exemplu, eu. Am locuit pana acum doi ani  cu familia mea in Daegu ca mai apoi sa fiu repartizat la liceul de aici unde l-am întâlnit pe Jimin, pana atunci ieșeam cu femei și nu pot spune ca nu simteam atracție din parte lor sau plăcere, o făceam dar, totul a luat-o razna când l-am întâlnit pe Jimin. Când m-am dus pentru prima oară acasă cu el de mâna, tata ne-a dat afara, a ras amintindu-și de fata tatălui sau. Anul asta au acceptat, nu? Și-a întrebat iubitul care stătea cocoțat pe biroul sau.
— Da, săptămâna trecută au venit aici și ne-au găsit cam, despuiați. Ma rog, și-au cerut scuze.
— Este o chestiune de timp, acum schimba-te și sa mergem la ora aia super plictisitoare a bunicului de mine, a spus privindu-l pe Jimin.
— Cine? A întrebat speriat.
— Momo, a răspuns simplu. Vino, să-l lăsam sa se schimbe.