Zero o'clock // VKook

14

— Felicitări, domnule Jeon, nouă. Domnule Kim, cinci.

— Mulțumesc, a murmurat nevrând să creadă ce auzise de la profesorul său de matematică. Tae..

— E în regulă, a râs. Am patru de zece oricum, i-a zâmbit înainte să-și lase capul pe brațul său.

Jungkook putea să spună cu mâna pe inimă că acel nouă era cea mai mare realizare a sa din ultimii doi ani, niciodată nu-i plăcuse matematica și perioada în care rămăsese acasă cu Taehyung îl ajutase enorm. După ce ora s-a terminat s-a scuzat la băiat și a luat-o la fugă spre sala de sport aflată în partea opusă a campusului, avea de semnat câteva hârtii pentru următoarea competiție și apoi îi promisese băiatului că aveau să meargă în parc cum o făceau de fiecare dată. Cu un pufăit scurt Taehyung a luat lucrurile sale și ale lui Jungkook din dulapurile lor și a pornit spre partea opusă a campusului, voia să-i spună acestuia că era prea obosit ca să mai iasă astăzi și că mai bine stăteau acasă și se uitau la Friends cum o făcuseră în ultima perioadă.

— Cred că glumești, a râs Jungkook. Cu el? Serios? Aveam nevoie doar de o persoană care să mă ajute la matematică, a adăugat și inima lui Taehyung s-a frânt.

Un meditator? S-a gândit cu tristețe Taehyung, asta fusese el în toată această perioadă pentru el? I-a lăsat ghiozdanul lângă ușa sălii și a pornit spre ieșire, simțea că ar putea să plângă și faptul că purta, încă, acel nenorocit de lănțișor îl durea și mai tare dar nu avea curajul necesar să și-l scoată și nici lacrimi, a inspirat zgomotos și a înjurat în timp ce pășea spre blocul unde locuia Jimin alături de Yoongi, altă idee nu avea unde să meargă, instanța nu se pronunțase și în cel mai bun caz ajunge într-o familie socială. Era conștient că Jimin avea să pună întrebări și Yoongi avea să fie cu adevărat nervos la fel și Jin sau Namjoon dar, altă idee pur și simplu nu avea, își pusese sufletul pe tavă și avusese încredere în el.

— Un meditator, a spus când Jimin a deschis ușa. Avea nevoie de cineva care să-l ajute la matematică, a șoptit privind în podea. Pot să intru?

— Cine e? Yoongi a întrebat.

— Oh, o să plec, a murmurat înainte să se întoarcă pe călcâie și mâna lui Jimin l-a oprit. Deranjez.

— Îmbracă-te, a strigat înainte să-l tragă pe băiat pe hol. E Taehyung. Ce s-a întâmplat?

— Jungkook...

— Ce a făcut Jungkook? L-a întrebat confuz Jimin.

— A avut nevoie doar de cineva care să-l ajute la matematică, a pufnit supărat. Scoate-mi ăsta și du-l la el.

— Taehyung? Știu unde e, a pufnit Yoongi care vorbea cu Jungkook pe telefonul lui Jimin. Doar nu sunt prost așa ca tine, a adăugat privindu-l cu milă pe băiat. Jimin doarme, a mințit senin. Eu am treabă și n-am timp de prostiile tale. Ești bine? L-a întrebat după ce a închis.

— L-am auzit.

— Ți-ai verificat rănile? Jimin a preferat să schimbe subiectul înainte să-i ia ghiozdanul și să-i privească bluza care era pătată din nou. Să avem grijă de rănile acelea, i-a zâmbit. Yoongs, poți să pui tu ăla în cuptor?

— Sigur, a murmurat absent în timp ce îi tasta un mesaj lui Jin în care îi spunea că băiatul era la ei și să-l lase naibii în pace.

In nici un caz Jungkook nu regreta ceea ce ii spusese lui Baek pe hol, o făcuse pentru a îl proteja pe Taehyung de glumele proaste a celor din jur și de răutăți și totodata voiai sa-i găsească câteva persoane cărora sa le ofere meditații pentru ca știa ca își dorea sa fie independent financiar. Fusese cu adevărat furios când Baek îl întrebase dacă băiatul era zgomotos, știa sa facă un oral de calitate și dacă prefera brutalitatea in locul atingerilor delicate, l-ar fi lovit chiar acolo fără nici un resentiment dar știa ca astfel de comportament nu era tolerat in liceu. Cum puteai sa-i spună ca nu-l atinsese niciodată așa? Ca pur și simplu adora să-l vadă dormind ghemuit lângă el sau cocoțat pe el? Ca era suficient sa-i zâmbească sau sa-l sărute scurt de obraz? A pufăit  înainte sa coboare din autobuz, o dăduse in bara și știa ca nu avea sa fie iertat de Jin sau Namjoon.

— Pleacă, vocea plictisita și supărată a lui Yoongi s-a făcut auzita de după usa între deschisă a apartamentului și băiatul a pufăit.

— Vreau sa-i explici, doua minute și după plec și sa fiu al naibii dacă mai îl deranjez!

— Tae, e in regula?

— Bănuiesc, trebuie sa-i înapoiez ceva oricum.

— Intra, Jimin sa ieșim puțin.

Taehyung și-a închis ochii in speranța ca marea de lacrimi care stătea sa o ia la vale avea sa dispară, corpul i s-a relaxat imediat cum brațele lui Jungkook l-au îmbrățișat și a bufnit in plâns.

— Te iubeam, te iubesc, s-a corectat plângând. De ce?

— Nu plange, nu merita. Nu merit, pot să-ți explic?

— Ce sa-mi explici? Ti-a fost mila și m-ai lăsat sa...

— Nu! Baek e un prieten, un prieten foarte opus mie sau tie sau lui Jimin, a explicat cald in timp ce ii mângâia bratul. Cât timp am lipsit noi doi m-a căutat sa mergem sa bem ceva, a continuat. Mereu l-am refuzat pentru ca eram cu tine și a dedus ca avem o relație și ca ne-o tragem ca apucații, a ras trist. Nu am o problema sa se spună de mine ca mi-o trag prin nu știu de ghetou dar era vorba de tine, i-am spus ca nu suntem împreuna și ca aveam nevoie de ajutor la matematica ca sa nu inceapa sa te jignească sau sa te necajesca când eu nu sunt cu tine, Jimin a pățit-o și nu vreau sa se repete. Cum sa-i spun eu lui ca niciodată nu te-am atins așa și ca pur și simplu ador sa te cocolosesc și ca nici nu te-am sărutat măcar? Ar fi făcut mișto de tine și te-ar fi înjosit, a murmurat cu glas jos. Nu pot sa las asta sa se întâmple, nu pot, nu vreau. Am încercat sa vorbesc cu prietenii mei pentru meditații la mate, știu ca vrei sa ai banii tai și ca niciodată nu ceri nimic pentru ca te simți in plus in familia noastră. Nu-ți voi cere sa ma ierți sau sa crezi, doar, voiam să-ți spun asta.

— Tine.

— E al tău acum, nu a...

— Pune-l înapoi. Te cred.

— Îl pun, da, s-a bâlbâit apucand lănțișorul din mâna sa. Ma crezi? De ce?

— Pentru ca te iubesc, Jungkook.

— De ce?

— Ai grijă de mine, mă alinți ești mereu acolo pentru mine.

Cu o mișcare destul de bruscă Jungkook l-a lipit pe Taehyung de el și l-a sărutat, l-a sărutat așa cum nu sărutase pe nimeni niciodată. Își dedicase tot timpul băiatului, nu-și dorea decât să-l facă să se simtă bine și fericit, să-l alinte și să fie alintat la rândul său, gândul că poate odată avea să fie lăsat singur nu-l încânta deloc, nu voia să-l preseze sau să-l facă să se simtă folosit. Dacă Yoongi nu-i lăsa de înțeles că era pe marginea prăpastiei nu ar fi fost lipit de el, sărutându-l cu disperare. Mâna sa stângă îi strângea mijlocul cât mai aproape de corpul său în timp ce buzele sale i le devorau. A gemut înfundat când a simțit dinții băiatului cum i-au ciupit buze de jos, era fascinat de moliciunea buzelor lui Taehyung.

— Vorbești prea mult uneori, a murmurat cu fruntea de a sa și Taehyung a pufăit înainte să-și treacă mâinile după gâtul său.

— Și tu, a șoptit înainte de a îl sărute ușor. Dacă îmi dai drumul o să pic, a recunoscut înainte să se lipească de el.

— Tocmai, a chicotit înainte să-l îmbrățișeze. Mereu m-am gândit cu frică la momentul în care o persoană o să apară în viața mea și o să mă facă să am sentimente pentru ea, mereu mi-am imaginat că aș fi folosit și că ar fi cu mine pentru că sunt tipul ăla dur când defapt, mereu am respins oamenii care mă vedeau diferit decât Jeon Jungkook, tipul ăla plictisit care trecea cu greu la mate. Jeon Jungkook care fusese abandonat, adoptat și care se joacă PUBG toată ziua, a chicotit. Ce ai făcut, Taehyung? Ai venit și ți-ai băgat tu fățuca asta drăguță în sufletul meu din prima zi.

— Scuze?

— Pe naiba, a râs înainte să-l sărute ușor pe gât. Nu știu ce mama mă-sii m-aș face dacă aș rămâne fără tine. 

— Iubește-mă.

— S-a făcut, a chicotit înainte să-l sărute ușor din nou. Răspunde tu, l-a rugat panicat. E Jin și..

— JEON JUNGKOOOK! Ești oficial mort!