Pierdut în lume

Capitolul 3

   Dimineața următoare, m-am trezit cu gândul de a continua drumul aventurii vieții mele, dar familia mea nu avea același gând. Era la fel de relaxată, precum odinioară, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. I-am întrebat de ce nu se pregăteau, iar ei au spus că nu aveau cu ce să se pregătească de plecare. Era adevărat! Când am abandonat mașina, am pierdut aproape tot, ne-au mai rămas decât două ghiozdane cu haine, dar totuși erau prea puține pentru o aventură așa de lungă.

       -Bună dimineața! a spus Sam. Sunteți gata de o nouă zi?

      -Cu siguranță, a spus Nathalie, dar unde vom merge astăzi?

     -Aveți nevoie de câteva lucruri necesare supraviețuirii. Vom începe cu câteva arcuri cu săgeți pe care le veți găsi la un magazin foarte apropiat de casa mea.

      -Arcuri cu săgeți?a întrebat mama.

      -Într-o lume ca aceasta trebuie să ai măcar un arc la tine.

      Ne-am luat un ghiozdan cu apă și mâncare, apoi am plecat la cel mai popular ghiozdan cu arme din San Diego.

     Am coborât precaut pe scările blocului. Niciun zgomot nu se mai auzea. Toți atacatorii dispăruseră. Ne-am continuat drumul până la ieșirea din clădire, apoi am mers pe un gang spre un cartier foarte dezolat al orașului.

     Clădiri distruse, gunoaie și oameni foarte ciudați ne întâmpinau pe cel mai temut cartier din San Diego.

     Clinchetul clopoțelului din magazinul Emmei Grace, se auzea cu mare fericire pentru ea.

     -Bine ai venit, Samwell! Ce te-a adus, din nou, la magazinul meu?

     -Emma, nu-mi doresc să vorbim acum despre ceea ce am făcut eu. Vreau să cumpăr cinci arcuri cu săgeți.

     -Pentru ce le vrei? Pleci undeva?

     -E greu de explicat. Poate am să-ți spun când voi avea timp, acum din păcate nu am.

     Emma era o femeie de vreo douăzeci de ani care purta haine negre și  care avea un cercel în nas. Părea foarte vicleană și hotărâtă să obțină ceea ce vrea.

     -Bună! Mă numesc Alice. Dorim arcurile cu săgeți cât mai repede, deoarece vom pleca spre Brazilia și vom avea nevoie de muniție.

     -Brazilia?! Păi de ce nu Spune-ți așa?! Îmi doream de un an să ajung acolo, însă n-am reușit să plec de aici. Totuși, v-aș putea fi de folos în aventura voastră. Cunosc taine de luptă neștiute de alții ca mine.

      -Emma, dacă vrei să păcălești familia aceasta să te ia și pe tine in acestă expediție de înșeli amarnic.

     -Sam, acordă-i o șansă! am spus eu pe un ton răstit. Poți veni și tu, dacă vrei.

      Părinții mei mă priveau cum n-ar mai fi făcut-o niciodată. Știam că o să se supere pe mine, dar fata de la magazin era un element de care aveam nevoie în această aventură.

       -Perfect! Când plecăm?

       -Mâine, în zori. Nu întârzia, a zis Nathalie, te vom lua de aici.

       Simțeam că încă cineva era alături de mine. Orice om în plus însemna un ajutor important. Fiecare putea să salvaze lumea, folosindu-și calitățile.

       -Emma, știu că nu ne-am înțeles prea bine, însă diseară vom face un plan de plecare. Vino la mine acasă!

      -La ce oră?