Pierdut în lume

Capitolul 12

   Dimineața următoare, m-am trezit cu ochii uscați. Probabil plânsesem în somn. Mă simțeam rău. Nu se auzea niciun sunet în casă. M-am ridicat din pat și am mers către ușă.

   Mama pregătea micul dejun. Era una dintre primele zile în care Nathalie se trezise înaintea mea. La masă era invitată și familia lui Andrew. Deodată, soneria a sunat și s-a deschis încet ușa de la intrare. Andrew avea o față cam obosită, Kaya părea în formă, iar Mark semăna cu fiul lui.

   Nu aveam cu toții loc la masă, așa că pe noi ne-a trimis în camera mea să mâncăm.

   -După ce mâncăm, o vizităm cu toții pe Arya. Mergem și la Sonya ca să o vizităm împreună. Emma, s-a trezit? Doar stă în apartament cu tine, Andrew.

   -Cred că nu, însă o vor deștepta părinții mei. Uneori am impresia că vor să îi dea o nouă educație. Poate că vor reuși să îi schimbe atitudinea aceea ciudată.

   -Emma a avut o poveste greu de explicat. Este foarte rebelă, pentru că așa i-au impus părinții să fie. Toți avem povești diferite. De asemenea, voiam să îmi cer scuze că am plecat aseară, dar m-am simțit foarte rău. Acum eu zic să mâncăm, apoi să o vizităm pe Sonya, iar în cele din urmă pe Arya.

   Nu am apucat să mâncăm foarte bine că soneria a sunat din nou de trei ori. Mama a deschis ușa. În fața ușii era Zendaya care vorbea disperată cu părinții mei. Părea că plângea în hohote, așa că ne-am dus la ea și ne-a luat de mână, spunând-ne că Aryei aproape i-a sunat ceasul. I-a fost rău toată noaptea după petrecere. Ea voia să ne vadă înainte să înceteze să mai existe pe pământ. Am vrut să merg să o iau și pe Sonya, dar nu era timp.

   Am fugit alături de prietenii mei spre apartamentul în care zăcea Arya. Am vrut să intrăm toți trei, însă Zendaya m-a primit doar pe mine. Am intrat și am văzut o față albă ca varul și doi ochi roșii. Am mers spre ea. Era în picioare lângă o masă din sufragerie. Când m-am apropiat de ea, s-a dezechilibrat. Am prins-o de abdomen și m-a zgâriat pe partea dreaptă a coapsei și pe șold. Nu m-a durut foarte tare, pentru că mă gândeam la ea. M-am așezat la nivelul său. Părea că simțea durere în tot corpul ca un tăiș ascuțit.

   -Alice, am vrut să mai vorbesc cu tine singură dată înainte să îmi sune ceasul. Probabil că o să îți placă.

   A ridicat mâna pe masă și a luat un plic galben. Mi l-a dat în mână, dar eu nu am înțeles ce era de fapt.

   -Este o scrisoare specială, scrisă de Mike.

   -Arya, nu înțeleg. Cum adică este scrisă de Mike?!

   -Mi-a dat-o înainte să plece din San Francisco. Este despre noi toți, cu precădere despre mine. Este foarte personală, însă eu am citit-o, acum este rândul tău. Să știi, Mike împreună cu mine eram la fel de apropiați ca tu și Andrew. Am suferit mult când a plecat. Nu mai știu nimic despre el de atunci...

   -Dar...Arya...

   -Șttt, acum fugi! Pleacă în căutarea împlinirii, a fericirii. Dacă chiar există jungla, tu o vei găsi. Ești un lider înnăscut! Uneori poți fi mult mai convingătoare decât părinții tăi. Fugi, nu vreau să îți fac rău!

   -Nu pot pleca, nu vreau să te părăsesc acum când îți este cel mai greu. Îmi pare foarte rău! Să știi că mi-a făcut bine că te-am cunoscut. Ai fost alături de mine la bine și la rău. Fără tine, Andrew, Mike, Noah, Hanna și Nathalie nu aș fi știut ce înseamnă să ai prieteni. Îmi cer scuze că îți spun totul acum, înainte să...sfârșești.